Pr. Radu Liviu Roșu: Bucuria împărtășirii propriei recuperări. Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

"După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre." – Pasul 12

Bucuria de a trăi este tema Pasului 12 al metodei AA, iar acţiunea este cuvântul cheie. Aici trăim experienţa dăruirii care nu aşteaptă răsplata. Aici începem să aplicăm toţi cei 12 Paşi ai programului în viaţa de toate zilele în aşa fel încât şi noi şi cei din jur să ne găsim abstinenţa împlinită, la nivelul emoţiilor. Privind Pasul 12 cu toate implicaţiile lui, vedem că este vorba cu adevărat despre nepreţuita iubire dezinteresată.

Pasul 12 ne dă de veste că, urmare a practicării tuturor celorlalţi Paşi, fiecare dintre dependenți a găsit ceva ce se numeşte trezire spirituală. Pentru cei mai noi membri aceasta apare adesea ca o stare de lucruri discutabilă şi foarte puţin probabilă. ”Ce vreţi să ziceţi cu `trezire spirituală?”

Poate că există tot atâtea definiţii ale trezirii spirituale câţi oameni care au avut-o. Dar există ceva comun în toate trezirile spirituale autentice, şi nu este greu de înţeles ce anume. Când cineva are o trezire spirituală aceasta înseamnă mai ales că respectiva persoană a devenit capabilă să facă, să simtă şi să creadă ceea ce nu reuşise înainte, când se bazase exlusiv pe propria putere, pe propriile resurse. I s-a dăruit ceva care echivalează cu o nouă stare a conştiinţei şi a existenţei.

Omul acela a fost plasat pe o cărare care îi spune că îl duce undeva, viaţa nu este o fundătură, nici ceva care trebuie stăpânit sau îndurat. El a suferit o transformare în adevăratul înţeles al cuvântului; a dat peste o nouă sursă de putere, pe care - într-un fel sau altul - şi-o refuzase înainte. Acum se găseşte în posesia unui grad de onestitate, toleranţă, altruism, pace sufletească şi iubire de care nu se crezuse niciodată capabil. Toate acestea i-au fost dăruite gratis - deşi, de obicei, se pregătise el-însuşi, în parte, să le poată primi.

Maniera în care metoda AA ne pregăteşte pentru primirea acestui dar constă din practicarea Celor 12 Paşi ai programului nostru. De aceea, haideţi să vedem pe scurt, ce am încercat să facem până în acest moment.

Pasul 1 l-a pus pe dependent în faţa unui uluitor paradox: a descoperit că îi era absolut imposibil să scape de obsesia alcoolului, drogului, comportamentului adictiv până când nu și-a admis neputinţa asupra derogului - comportamnetului.

Prin Pasul 2, am văzut că - din moment ce nu-și putea reda singur sănătatea mintală, o Putere superioară – Dumnezeu, trebuia s-o facă neapărat, dacă era vorba să supravieţuiască.

În consecinţă, prin Pasul 3 și-a lăsat voinţa şi viaţa în grija unui Dumnezeu, aşa cum îl înţelegea el. Pentru moment, cei care erau atei sau agnostici au descoperit că propriul grup sau Comunitățile AA, JA, NA, etc., ca întreg, puteau fi Puterea lor superioară.

Începînd Pasul 4 dependentul a început să cerceteze - în interiorul lui - ce anume îl adusese ruină fizică, morală şi spirituală. Și-a făcut fără teamă un inventar moral amănunţit.

Examinând Pasul 5 a decis că simplul inventar nu era suficient. Știa că va trebui să înceteze jocul mortal al traiului în singurătate cu conflictele lui interioare; că trebuia să le încredinţeze cu onestitate lui Dumnezeu şi unei alte fiinţe umane.

La Pasul 6 mulţi dintre dependenți s-au poticnit - pe bună dreptate - pentru că nu voiau să scape de defectele de caracter; încă le iubeau pe unele dintre ele. Şi totuşi, ştiau prea bine că trebuia să facă ceva conform principiului fundamental al Pasului 6. Aşa că, din moment ce tot mai aveau vreo câteva defecte de caracter de care nu se puteau rupe încă, s-au hotărît ca măcar să nu se mai agațe de acele defecte cu încăpăţânare şi răzvrătire. Și-au spus: ”Probabil că azi n-o să reuşesc, dar cel puţin voi înceta să mai strig ”Asta, nu! Niciodată!”.

Apoi la Pasul 7, L-a rugat cu smerenie pe Dumnezeu să îi îndepărteze slăbiciunile conform voinţei şi puterii Sale, în circumstanţele zilei respective.

Odată cu Pasul 8 și-a continuat curăţenia interioară, fiindcă a constatat că nu era în conflict numai cu el însuși, ci şi cu oamenii şi situaţiile din lumea în care trăia. Trebuia să înceapă să facă pace în jur; de aceea și-a făcut o listă cu oamenii pe care i-a ofensat şi s-a deschis ideii de a îndrepta lucrurile.

Acţiunea de îndreptare a venit cu Pasul 9, când și-a reparat greşelile direct, faţă de cei vizaţi, dar nu şi atunci când le-ar fi făcut vreun rău, lor sau altora.

În faţa Pasului 10 a început să își stabilească o bază pentru viaţa de zi cu zi; și-a dat seama de cât de serios este un inventar personal, în continuare - şi că era bine să admită pe loc o greşeală.

La Pasul 11 a înţeles că - dacă o putere superioară – Dumnezeu, îi redase sănătatea mintală şi îi dăduse capacitatea de a trăi cu un strop de pace în suflet într-o lume dureros de zbuciumată atunci, un asemenea Dumnezeu merită să-L cunoască mai bine, printr-un contact cât se putea mai direct. A descoperit că practicarea meditaţiei şi rugăciunii în mod repetat şi constant a deschis acel canal de comunicare care înlocuia firicelul de apă cu un fluviu care ducea spre certa putere a lui Dumnezeu şi spre ghidarea Lui, pe care putea conta, pe măsură ce îi sporea capacitatea de a-L înţelege.

Astfel, practicînd aceşti Paşi, dependentul a avut o trezire spirituală, în legătură cu care - în cele din urmă - nu mai există nici o îndoială. Privindu-i pe începătorii aflaţi în etapa îndoielilor, putem vedea schimbarea producîndu-se. După multe experienţe de acest fel putem prezice că, cel ce se îndoia că ar putea găsi ”perspectiva spirituală” şi care îşi consideră dragul său grup de suport ca putere superioară, se va trezi brusc că-L iubeşte pe Dumnezeu şi-I va spune pe nume.

Ce se petrece cu restul Pasului 12? Prin minunata energie pe care o degajă el şi prin elanul de transmitere a mesajului către alţi dependenți, pe care ni-l aduce în suflet - Pasul 12 îi induce pe toţi ceilalţi la acţiune reală în viaţa de zi cu zi; totul duce spre marea răsplată, spre minunata realitate a Alcoolicilor Anonimi și a celorlalte comunități de suport, fiecare cu specificul său.

Chiar şi cel mai proaspăt nou venit descoperă recompense nevisate când încearcă să-şi ajute fratele dependent, pe cel care este mai orb decât el. Acesta este într-adevăr darul care nu cere nimic în schimb. Omul nu aşteaptă ca fratele suferind să-i răsplătească efortul, nici măcar să-l iubească. Şi curând descoperă că - prin divinul paradox - din acea dăruire, şi-a găsit propria răsplată, indiferent dacă fratele a primit ceva sau nu. Propriul său caracter poate avea multe pete negre încă, dar el ştie că Dumnezeu i-a dat puterea să pornească pe un drum mare; simte că se află la intrarea unui nou tărâm, plin de mistere, bucurii şi experienţe nevisate.

Practic, fiecare membru dependent declară că n-a cunoscut satisfacţie mai profundă, nici bucurie mai mare, decât cele aduse de un Pas 12 bine făcut. Să observăm cum bărbaţi şi femei îşi deschid ochii cu mirare, pe când păşesc din întuneric în plină lumină; să vedem cum se umple de sens şi cum primeşte un stop viaţa acestor oameni; să vedem familiile reunite; să-i vedem pe dependentul marginalizat cum este reprimit ca om între oameni şi, mai ales, să-i observam pe toţi cum se deşteaptă la prezenţa unui Dumnezeu iubitor în viaţa lor - aceste lucruri constituie substanţa a ceea ce obţinem atunci cînd transmitem mesajul recuperării altui dependent.

Cu fiecare zi ce trece, fie-i dat fiecăruia dintre noi să simtă tot mai profund înţelesul acelei rugăciuni simple care spune: ”Doamne, dă-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba, curaj să schimb ceea ce pot şi înţelepciunea să le deosebesc!”

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!