Dependenţa, acceptare şi recuperare

Pr. Radu Liviu Roșu: TREZVIA – sau starea de permanentă autocunoaștere

Pr. Radu Liviu Roșu- Consilier specializat în tratarea adicțiilor

”Fiți cu luare aminte! Nu lăsați niciun gând negativ să pătrundă în inima voastră!” - Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex

După Dicționarul explicativ există două sensuri ale cuvântului trezvie. Primul sens este faptul că trezvia este stare de limpezime, de vioiciune, de agerime. Al doilea sens al cuvântului trezvie este de curățenie sufletească, neprihănire, cumpătare.

Prin urmare, primul sens al cuvântului trezvie se leagă foarte mult de agerime. A fi ager înseamnă a da dovadă de trezvie. Al doilea sens al cuvântului se leagă de starea de curățenie sufletească.

Când vorbim despre trezvie nu avem în vedere starea de trezire trupească (după ce te-ai spălat pe faţă sau ai băut o cafea), aceasta fiind o stare de veghe a trupului, care în cărţile duhovniceşti este numită priveghere. Trezvia însă este o noţiune care se referă la minte.

În limba greacă „trezvia – nipsis” se referă la starea când omul nu vrea să consume alcool şi stă în permanenţă treaz şi veghetor, ca să nu pățească ceva; deci trezvia se asociază cu starea de ne-beţie, când omul nu-şi permite să consume alcool ca nu cumva mintea lui să se întunece sau voinţa să se atenueze (căci după un pahar-două de vin atenția scade, vine somnolenţa şi chiar amnezia etc.).

Şi în limba slavonă omul care nu este beat e numit „trezvîi” şi cred că anume din slavonă a venit şi românescul „trezvie”, care în sens duhovnicesc înseamnă o anumită stare a minţii, o atenţie şi curăţie a ei.

Mai întâlnim acest cuvânt şi în Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, în cadrul epiclezei, imediat după sfinţirea Darurilor, când preotul se roagă: „…ca [Sfintele Taine] să fie celor ce se vor împărtăşi spre trezvia sufletului…”, aceasta fiind prima harismă pe care o cerem în legătură cu Sfânta Împărtăşanie şi, în mod evident, un rod al acesteia.

Acestea sunt, prin urmare, cele două sensuri fundamentale ale cuvântului trezvie. Este foarte adevărat că în viața de zi cu zi nu prea folosim termenul de trezvie. Acest lucru nu înseamnă că acest cuvânt nu există. La fel de bine morfologic termenul de trezvie se leagă de cuvântul trezire.

Este foarte adevărat că trezire și trezvie  sunt două cuvinte care au o rădăcină comună. Prin urmare, înțelegem că trezvia și trezirea sau starea de a fi treaz sunt două lucruri care se înrudesc.

Omul treaz însă nu este întotdeauna într-o stare de trezvie. Acest lucru este așa fiindcă aceste două cuvinte deși sunt din aceiași rădăcină nu înseamnă că stările pe care le desemnează sunt identice. A fi în starea de trezvie presupune în primul rând a fi conștient. Suntem conștienți și acest lucru este primul stadiul al trezviei.

Trezvia este o stare cu ample implicații psihologice chiar dacă acest lucru este contestat de mai multă lume. Sensul elementar al treziviei este starea de conștient pe care fiecare dintre noi o experimentăm în viața de zi cu zi.

Acest lucru este așa fiindcă sunt multe persoane care deși sunt conștiente nu sunt în stare de trezvie. Pentru a fi în stare de trezvie în viața de zi cu zi este necesar să exersăm. Prin exercițiu vom ajunge în cele din urmă să fim atenți cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Este bine să vorbim mai mult despre acest lucru fiindcă în mare parte a oamenilor acest lucru nu are loc.

Avem nevoie de trezvie mai ales în viața duhovnicească. Sunt mai mulți care neagă că ar exista viață duhovnicească. Viața duhovnicească este un lucru care se leagă de viața sufetului. Sufetul nostru este cel care experimentează în primul rând trezvia. Mai apoi sufetul comunică ceea ce experimentează din trezvie și trupului.

Prin urmare, trezvia este un lucru care ale loc în sufetul nostru. De ce are nevoie sufetul de trezvie în viața de zi cu zi? Fiindcă trezvia este starea care ne face să fim conștienți de pericolul păcatului.

Păcatul este un lucru care îmbolnăvește sufetul. La fel de bine odată ce păcatul ajunge să se stabilizeze în om el este cel care îl face pe om devină pătimaș. Prin patimă sufetul ajunge să nu se mai autocontroleze ci să fie controlat.

Rugăciunea curată nu este posibilă fără trezvie, pentru că trezvia este atenţia la tot ce trece (intră, iese şi rămâne) prin mintea omului. Sunt oameni care-şi pun întrebarea ce trece prin mintea lor, ce rămâne şi ce nu, dar sunt şi oameni care nu se preocupă cu ce le intră în minte, nu au o lucrare subţire a minţii şi, cu atât mai puţin, nu au o lucrare de curăţire a gândurilor, pentru că trăiesc într-un mod grosolan: mănâncă, beau, lucrează, consumă reclamă, având o autocritică foarte superficială a lucrării minţii.

Prin urmare, atunci când Sfinţii Părinţi se referă la „lucrarea minţii”, nu au în vedere capacitatea de a şti cât mai multe, ci arta de nu a nu şti nimic altceva decât contemplarea lui Dumnezeu şi rugăciunea. Iată ce spune părintele Emilianos în acest sens: ”Dumnezeu ne-a dat mintea nu pentru cele la care noi o folosim, ci pentru lucrarea ei ascunsă. Mintea are propria ei lucrare, care este urmărirea cu priveghere a lui Dumnezeu, atenţia pentru a nu se împrăştia, pentru a nu fi cucerită şi înnegrită de gânduri: este trezvia, vederea lui Dumnezeu”.

Bineînțeles, trezvia minţii ”ne costă” şi ”ne doare”, pentru că înseamnă ruperea de plăceri şi strâmtorarea sinelui, o permanentă răstignire a minţii, o luptă cu tine însuţi, cu egoismul, dar este şi o trăire în dragoste cu Dumnezeu şi cu aproapele.

Dumnezeu ne-a creat ca noi să lucrăm cu mintea, dar noi am ajuns să muncim mai mult fizic şi să obosim, pentru a ne satisface toate plăcerile, tocmai pentru că nu avem lucrarea cuvenită a minţii. Dumnezeu îl lasă pe om, ca măcar prin alergătura aceasta, prin boală şi necazuri să revină la adevărata lucrare a minţii, să se întrebe ce-i cu viaţa lui, de ce i se întâmplă una sau alta?, fiindcă scopul a toate acestea este ca omul să se trezească şi să alerge la Dumnezeu.

Mintea omului este într-o permanentă lucrare, dar depinde de noi la ce fel de lucrare o antrenăm. Ea nu poate sta fără nici o lucrare. Şi iată, dacă realizezi scopul pentru care te-ai născut, ca să-L cunoști pe Făcătorul tău, să-L urmăreşti, să-L urmezi pe Hristos, să-L îmbrăţişezi, să-L faci al tău, atunci şi El ne va îmbrăţişa şi ne va face ai Lui.

El vrea acest lucru şi aşteaptă ca noi să începem căutarea, aşa cum o fată, chiar dacă este îndrăgostită de un băiat, aşteaptă ca el să facă primul pas în relaţia lor, iar ea doar spune ”da”. Când începem căutarea lui Dumnezeu, El singur se descoperă, iar noi înţelegem că nu avem inima suficient de curată pentru a-L vedea (cf. Matei 5:8), iar pentru a ne curăţa inima, trebuie să începem cu curăţirea minţii prin trezvie.

 

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5