Între râsul Sarei și zâmbetul Mariei: Meditația PS Claudiu la Duminica a XXIV-a după Rusalii

Cine știe de ce, de multe ori, oamenii zâmbesc sau râd chiar, șovăielnici, neîncrezători în fața  iubirii lui Dumnezeu. E o istorie veche de când lumea, ce trece prin râsul Sarei, soția lui Avram, atunci când aflată deja la o vârstă înaintată, Domnul îi dăruiește promisiunea nașterii unui fiu. Este o promisiune minunată, semn al unei iubiri menite să dăinuie peste veacuri, mult după ce ultima suflare a lui Avram și a Sarei se va fi consumat. Și totuși Sara râde neîncrezătoare… Trece de asemenea prin neîncrederea lui Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, uzat de repetarea unei rugăciuni ce pare să nu se mai împlinească. Trece prin râsul mulțimii neîncrezătoare de astăzi la cuvintele  Mântuitorului ce le spune că fiica lui Iair nu a murit, ci doarme. Aceeași grimasă a necredinței o vom găsi întipărită pe fețele multora dintre cei ce asistă la răstignirea Fiului lui Dumnezeu, prea închistați în răutate pentru a mai fi capabili să creadă unei iubiri atât de mari ca cea crucificată în fața lor.  

De cealaltă parte, îi avem pe cei care la fel ca femeia cu scurgere de sânge, se ating de Dumnezeu lăsând la o parte lumea și logica lor de până atunci, aruncându-se cu toată ființa lor în noutatea unei realități ce vine în întâmpinarea lor plină de bucurie, vindecare și lumină. Oameni ca ea nu au timp de pierdut cu filozofii și calcule de doi bani de genul: "da’ oare de ce nu toți cei ce se ating de Isus se vindecă; da’ oare ce are mai special acest rabin din Nazareth decât ceilalți ?" Dacă am încerca să-l cuprindem pe Dumnezeu doar cu logica umană, am fi perdanți de la început. Viața sfântului Augustin cuprinde acel episod grăitor în care încercând să înțeleagă misterul Sfintei Treimi, întâlnește pe malul mării un copilaș care sapă o groapă în nisip, aduce cu lingurița apa din mare și o toarnă în groapa lui. Augustin îl întrebă ce face și copilul îi răspunde că încearcă să mute toată apa din mare în groapa săpată în nisip. În momentul în care Sfântul din Ippona îi spune că e imposibil ceea ce el încearcă, copilul îi răspunde că e la fel de imposibil să înțelegi misterul Sfintei Treimi cu îngusta minte umană.

Avem așadar două variante: să rămânem blocați în lumea în care trăim, cu logicile sale mărunte și imperfecte sau, împreună cu Maica Sfântă, să ne încredem în Vestea cea buna, pe care o înțelegem până la un punct, dar care face apel de asemenea la libertatea noastră de a crede în Cuvântul, Bunătatea și Iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Liberi așadar de a alege între râsul Sarei și zâmbetul Mariei!

PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla

Ev Lc 8,41-56