Părintele Vasile Beni: Pocăința ne aduce împăcarea cu noi înșine și cu Dumnezeu

Dostoievschi, mare scriitor rus, ne descrie în romanul ,,Fraţii Karamazov” cum o slugă  a omorât o femeie bogată, şi a dispărut.  A fost acuzat un om nevinovat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă.  Hoţul a plecat în altă regiune, şi-a schimbat numel….. Când a fost ziua de naștere…….. sufletul meu este din nou fericit şi împăcat pentru că mi-am recunoscut greșala  și Dumnezeu m-a iertat”.

          Textul evangheliei la Duminica după Botezul Domnului:,,În vremea aceea, auzind că loan a fost întemniţat, Iisus a plecat în Galileea. Şi, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia prorocul, care zice: «Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit». De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”(Ev. Matei 4, 12-17).

                 Dragii și bunii noștri credincioși!

   Textul evangheliei acestei duminici este unul foarte scurt și ne îndeamnă la pocăință.  Pocăința este părere de rău, odată cu făgăduinţa de îndreptare pentru greşelile şi păcatele săvârşite. Este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii. În limba greacă – Metanoia – înseamnă transformarea gândirii, a sufletului, în sens de reînnoire, întoarcerea de la păcat la Dumnezeu.

   Să ne oprim în cele ce urmează la câteva exemple de adevărată pocăință:      

     Împăratul, prorocul și psalmistul David a săvârșit două păcate mari. A poruncit ca unul dintre generalii săi să fie lăsat să fie omorât pe câmpul de luptă pentru ca el să o ia de soție pe Batșeba.Când prorocul Natan îl mustră, acesta rostește frumoasa rugăciune de pocăință psalmul 50. O rugăciune în care spune: ”Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea”.                                                  

Rugăciunea regelui Manase o întâlnim în ultima carte din vechiul testament. Manase a ajuns rege la vârsta de 12 ani, s-a lepădat de Dumnezeu, iar în templul din Ierusalim a așezat idoli. Iar în această rătăcire a dus poporul peste 52 de ani. Văzând Dumnezeu necredinţa lui Manase, a hotărât să-l aducă la pocăinţă, ajungând captiv în Babilon. Acolo l-au pus într-o cuşcă în care nu putea sta în picioare, fiind legat cu capul la picioare, cu 2 lanţuri de aramă, iar hrană primea numai tărâţe şi apă de două ori pe săptămână. A trăit în aceste condiţii peste 7 ani.
Dar în acest chin şi-a adus aminte de Dumnezeu zicându-şi: Dumnezeu m-a lăsat în acest chin pentru că l-am mâniat şi m-am îndepărtat de la El şi am silit poporul să se închine la idoli. Dacă m-a ţinut Dumnezeu cu zile până acum oare ce vrea El de la mine? Sigur vrea mântuirea mea.
Și începe să se roage: „Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a căuta şi a privi la înălţimea cerului, din pricina mulţimii nedreptăţilor mele, strâns sunt eu cu multe cătuşe de fier… Te-am mâniat şi am făcut rău înaintea Ta… dar acum îmi plec genunchii inimii rugându-mă – am păcătuit Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc – însă cer, rugându-te, iartă-mă. Doamne iartă-mă şi nu mă pierde în fărădelegile mele”. Și Manase a venit iar ca rege în Ierusalim şi a întors poporul la credinţa în Dumnezeu.             

           Maria egipteanca, care atunci când nu a putut să intre în biserică, a făgăduit lui Dumnezeu că își va schimba viața. Lucru pe care la și făcut. Sfântul apostol Petru, care după ce s-a lepădat de Mântuitorul de trei ori, a plâns și Domnul L-a iertat. Fiul risipitor, care atunci când sa întors acasă a rostit frumoasele cuvinte:,,Tată am greșit la cer și înainta ta, primește-mă ca pe una dintre slugile tale…”Și tatăl la iertat.

Dostoievschi, mare scriitor rus, ne descrie în romanul ,,Fraţii Karamazov” cum o slugă  a omorât o femeie bogată şi a dispărut. A fost acuzat un om nevinovat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă. Hoţul a plecat în altă regiune, şi-a schimbat numele şi cu bogăţia furată a construit aşezăminte filantropice, azile pentru săraci, şi toţi îl aveau ca model, considerându-l sfânt.               

       Dar omul nu avea liniște pentru că auzea un glas care-i spunea: „Eşti un criminal! Eşti un hoţ!". Și s-a dus la duhovnic să se spovedească zicându-i:                   

       - Părinte! Eu sunt acel criminal şi hoţ. Uite, astfel s-au petrecut lucrurile. Te rog să-mi citeşti o rugăciune, pentru că de atunci nu am avut nicio zi liniştită. Atunci duhovnicul i-a spus:

- Ca să te ierte Dumnezeu, trebuie să mărturiseşti public păcatul tău. Lumea trebuie să afle adevărul. La început a ezitat.

A doua zi era ziua lui de naştere la care se aduna multă lume. În toiul petrecerii el s-a ridicat şi le-a spus:

- Dumneavoastră mă credeţi sfânt, însă eu am săvârşit un omor. Cei de faţă credeau că a înnebunit. Eu sunt criminalul cutare.

Şi le-a arătat tuturor dovezile crimei sale. Dar nimeni nu l-a crezut. Cu toate acestea autorităţile l-au cercetat, însă după trei zile l-au lăsat liber. Apoi s-a îmbolnăvit.

A cerut să vină duhovnicul, căruia i-a zis:”Ştiu că am să mor, dar pentru întâia oară, după atâția ani, sufletul meu este din nou fericit şi împăcat pentru că mi-am recunoscut greșala și Dumnezeu m-a iertat”.

Dacă ar trebui să ne oprim la o concluzie, am putea spune că  ”Pocăința ne aduce împăcarea cu noi înșine și cu Dumnezeu “. Amin.

 Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr.Vasile Beni