Poezii de dragoste și ură

Volumul „Poezii de dragoste și ură” semnat de Teodor Burnar, apărut la Editura Scrisul Românesc din Craiova, în 2024, ne pune în fața unui poet care își asumă provocarea de a explora dimensiunile conflictuale ale sentimentului uman, într-o continuă tensiune între iubire și ură, între fascinația atracției și neliniștea rupturii. Poetul ne aduce în față un discurs care nu se poate reduce la o simplă confesiune sentimentală, ci relevă o meditație asupra condiției iubirii într-o lume tensionată de ambiguități și contradicții.

Această carte vine după „Exerciții de liber arbitru” din 2020 și „Nu Voi Fi Niciodată Ce Vreți” din 2022 apărute tot la editura craioveană. Este, putem spune, o consacrare a autorului în poezie, mai ales dacă ținem cont de receptarea bună de care s-a bucurat volumul.

Pentru a înțelege poezia lui Teodor Burnar, voi da câteva exemple care, cred eu, sunt edificatoare pentru conținutul și tematica acestui volum.

Poezia „Drumul” conține o dublă dimensiune: aceea a unei căutări personale și, concomitent, a unei construcții metaforice a relației de cuplu. Am putea spune că drumul este simbolul existenței umane, care se descoperă prin tensiunea dintre ordine și dezordine, între dorința de stabilitate și tentanția de a sfida convențiile. „Dacă-i o lege, vreau s-o calc, / Dacă-i un jurământ, să-l țin”, scrie Teodor Burnar, punând în evidență axa unei ordini exterioare, care, inevitabil, nu poate suprima tumultul interior.Având o muzicalitate interioară reușită poezia se citește ușor fiind aproape coșbuciană.

„Dacă-i o lege, vreau s-o calc,/ Dacă-i un jurământ, să-l țin,/ Dacă-i o foaie, s-o îmbrac,/ Dacă sunt foi să mă abțin.// Dacă ești tu, să te susțin,/ Dacă sunt alții, să ne lase,/ Dacă sunt nopți, să dau festin,/ Visând la zile glorioase// Tu-mi ești busolă și atlas,/ Extras de cont, atac de cord,/ Diavol și iconostas,/ Etern acord și dezacord// Așa că vino și rămâi,/ Am o banchetă pentru doi,/ Drumul e încurcat și șui,/ Ruta perfectă pentru noi.”

            Demne de remarcat sunt ironia fină, calambururile și, mai ales, vocabularul aparent simplu, amăgitor de simplu, spart de imagini șocante precum festin sau iconostas. Reușită deplină!

            Poezia „Fidel” introduce un alt tip de discurs, specific liricii de angajament. Eul liric își transformă relația de iubire într-un câmp de bătălie, iar fidelitatea devine o revoluție personală, „un flagel voluntar”. „Fac revoluție în fiecare zi” și „Am dus războaie să-ți fiu fidel” sunt imagini ce trădează o concepție eroică asupra iubirii, în care sacrificiul și lupta capătă accente tragice. Ar fi de remarcat aici o dimensiune fundamental existențială a poeziei lui Burnar, care transformă experiențele personale într-un adevăr universal despre natura umană: iubirea este o formă de rezistență, o luptă în care victoriile sunt mereu parțiale și ambigue.

„Fac revoluție în fiecare zi,/ Dar cu audiență limitată,/ Și las însângerate fantezii,/ Ca să îți vin la sân încă o dată.// Sirenele îmi cântă nebunii,/ Noroc că sunt căpos și sunt rebel,/ Atâta să reții, cât oi trăi:/ Am dus războaie să îți fiu fidel.// Iubirea e flagelul voluntar,/ Un câmp cu muribunzi și cu exemple,/ Înaintez și se aude clar:/ Hasta la victoria siempre!”

            Dacă am săpa mai mult în sensurile cuvintelor folosite, vom observa că eseța este mult mai la adâncime decât credem. De exeplu, Fidel poate duce cu gândul atât la fidelitate, cât și la Fidel Castro, revoluționarul de profesie, accentuat și de ultimul vers care parodiază atât o expresie a fostului președinte cubanez, cât și un clișeu de film american. Este o ambiguitate culturală bine construită, care duce poezia spre direcții foarte subtile, oferindu-i o amploare și o profunzime dincolo de prima aparență, construind o rotunjime a ideii transmise.

Pe de altă parte, în „Plan de viață”, discursul devine unul mai calm, plin de tandrețe, adresat unei ființe dragi, fiica Ioana. Poezia surprinde prin tonul său cald, aproape didactic, patern, în care poetul oferă un îndemn: „Să ai răbdare să zărești / Un curcubeu după furtună”. Trebuie  atrasă atenția asupra funcției acestei poezii în structura volumului: ea reprezintă o pauză meditativă într-un ansamblu de tensiuni și contradicții. Este, dacă vreți, o poezie a unei forme de cumințenie sufletească, o chemare la rezistență prin răbdare și iubire. Ioana devine astfel simbolul unei speranțe salvatoare, „copil cu ochi dumnezeiești”, semn al purității într-o lume dură și aproape imposibilă.

            „Să-ți dau răgazul să iubești,/ În lumea asta fără frână,/ Să ai curajul să dospești,/ Chiar dacă viața e hapsână// Să ai răbdare să zărești/ Un curcubeu după furtună,/ Copil cu ochi dumnezeiești,/ Tu, dintre toate, cea mai bună.”

            Deși volumul pare unitar și bine conturat, sunt și poezii care mi s-au părut cumva fugar realizate, precum: „Masculinitate”, „Vineri, ora 17” sau „Critică literară”.

            Am putea concluziona că volumul lui Teodor Burnar propune o poezie a contradicțiilor existențiale, în care iubirea și ura, fidelitatea și revolta, liniștea și neliniștea coexistă într-o formă densă de lirism. Burnar reușește să confere o tensiune stilistică textelor sale, transformând conflictele interioare și dramele personale în meditații asupra condiției umane. Nu este doar o poezie a sentimentelor, ci una a sensurilor și contrasensurilor. Sunt versuri care modelează și, în același timp, destructurează. Acest tip de poezie nu caută răspunsuri simple, ci adâncește misterele care definesc experiența umană. Îmbibată de cultură, ironie și știința scrisului, cartea despre „Poezii de dragoste și ură” este o lectură mai mult decât agreabilă.

Teodor Burnar, Poezii de dragoste și ură, Craiova, editura Scrisul Românesc, 2024, 84 pagini.