La taifas cu Octavian Harșian – admirând culorile viei și amirosind aroma strugurilor de Dumitra

Vă spun cu deplină sinceritate că, în cei peste 55 de ani de jurnalism, n-am întâlnit un om care să înțeleagă mai bine glasul viei și al vinului și să-i simtă aroma ca pe un dar dumnezeiesc, așa cum o face inginerul Octavian Harșian, cel care nici acum nu obosește să trăiască într-un peisaj de poveste. Cu sinceritatea și generozitatea specifice omului naturii, Harșian ne dăruiește și astăzi, când se apropie de 90 de ani, lecția muncii, călcând încă pe drumul bătătorit de propria sa pasiune.

Zi de zi urcă și acum, mai greu ce-i drept, spre piscul cabanei–cramă din Dumitra, de unde privește cum râd strugurii aliniați ca un regiment de armată — struguri care ne vor face fericiți și veseli atunci când vor ajunge în pahar. Merită spus că vinul, produs la Crama Harșian, este unul căruia i se cuvine să-i spui dumneavoastră.

Stau de vorbă și-l ascult, uimit de câtă argumentație și știință pune în vorbele sale despre vie și vin. Este o binecuvântare să-i asculți poveștile de viață și de muncă:

„Puteam să rămân la catedră, după terminarea facultății la București. Eram domn cu cravată și puteam să mă plimb pe Calea Victoriei, să beau la Capșa o cafea (dacă găseam), să merg la teatru sau la film. Dar am refuzat și am preferat să îmbrac alt costum — salopeta (atunci nu erau blugi) și cizmele de cauciuc — și să vin la țară, la sat, în agricultură. Nu regret că m-am înfrățit cu natura, cu câmpul, cu dealurile și cu câmpia. Să stai de vorbă cu natura este o mare bucurie pe care nu o poți descrie”, ne spune interlocutorul meu.

Îmi povestește despre primii ani de zootehnist, acolo unde a învățat meserie, apoi despre perioada directoratului de la Dumitra, despre primii bani făcuți pe cont propriu după 1989. De-a lungul anilor, inginerul Harșian reușește să fie un manager desăvârșit, făcând din firma sa un model de unitate și de muncă specializată.

Când este vorba despre vie, echipa Luminiței se întrece pe sine. Specialistă în viticultură, poate da lecții oricui. A învățat de la mentorul și profesorul său, Harșian. Numai privind femeile din echipa ei îți dai seama câtă pricepere au: discută cu fiecare coardă de vie, mângâie strugurii aidoma unui prunc. Înțelegi imediat că această echipă cunoaște în profunzime tainele viței de vie.

Este vremea culesului. Privim cum urcă tractorașele încărcate cu struguri. Jos, mai în vale, este echipa de culegătoare. Se recoltează pe soiuri. „Producția este bună”, îmi spune Harșian, „și, ca să dau o cifră, aș zice 12 tone la hectar. Noi facem o echilibrare a producției, nu spun mai mult, astfel încât an de an să avem din belșug struguri.”

Aici, la Dumitra, se face și cercetare, și producție, pentru că interlocutorul meu este un practician desăvârșit, pe care știința conducerii, seriozitatea și studiul nu l-au părăsit niciodată. Cercetare în zootehnie, la ovine, dar și în viticultură. Iar când este vorba despre vița de vie, Harșian are o filozofie proprie, pe care îmi place să o repet:

„Accept orice filozofie, dacă este stropită cu un vin bun!”

Când vorbește despre vie, mai ales acum, în sezonul culesului, ochii lui privesc departe, peste întreaga podgorie de 10 hectare, fixând ciorchinele ce strălucesc în soare. Continuă să-mi povestească, parcă citind dintr-un tratat de specialitate:

„Înveți muncind, cercetând și inovând.”

La masa din biroul său se află tratate de specialitate și reviste pe care le răsfoiește ori de câte ori are nevoie. Iar când vorbește nu doar despre vie și vin, ci și despre alte culturi — rapiță, floarea-soarelui, porumb — o face cu aceeași pasiune, căci și acolo s-a evidențiat prin producții record.

Octavian Harșian se simte acasă când este în fermă, la cramă sau când colindă, cu mașina, zonele în care are culturi agricole ori ferma zootehnică. Dar niciodată nu l-am văzut mai plin de viață decât în vie, pe care o socotește un dar al lui Dumnezeu.

„Viața mea a fost și este asta: în câmp, în natură. Asta mi-am ales-o și am slujit-o cum am știut mai bine. Mă gândesc la viitor cu nădejde și speranță, deși vârsta își spune cuvântul”, îmi spune inginerul Harșian, răspunzând scurt la telefonul care sună neîncetat.

Este căutat și solicitat în diverse probleme de specialitate. Aici, în Dealul Dumitrei, în via lui Harșian, este un mic rai pământesc care te face fericit — de unde poți admira dealurile domoale, poți simți adierea vântului dinspre Munții Rodnei sau te poți încălzi la razele soarelui de octombrie.

În acest rai urcă și coboară, din priviri și în fapt, pe potecile aliniate, inginerul Harșian — cel care știe, aidoma unui savant agronom, ce bogății ascunde pământul binecuvântat de Creator. Îmi repetă mereu spusele savantului Ionescu-Șișești, care afirma că „agricultura este mama tuturor lucrurilor și, dacă ea înflorește, și celelalte domenii prosperă.”

„Nu este o lozincă, este o realitate”, spune Harșian. „Mi-aș dori ca spre agricultură să se îndrepte și să privească cu respect toți, iar agricultura să fie condusă de specialiști, nu de politicieni.”

„Nu regret nimic. Mi-am urmat drumul pasiunii și al dragostei față de pământul acestei țări binecuvântate de Dumnezeu”, îmi spune O. Harșian.

Privindu-l acum, cum se bucură de tot ce a realizat, mi-am amintit de prima întâlnire cu el. Se întâmpla în noiembrie 1971. Venisem la Dumitra împreună cu colegul meu V. Tabără, să ne documentăm și să scriem despre sectorul zootehnic al IAS Dumitra.

Am intrat într-un grajd imens, cu vreo 80 de capete bovine. Acolo l-am întâlnit pe tânărul șef de fermă. La început nici nu ne-a observat. Era în timpul serviciului, îmbrăcat cu o salopetă și cizme de cauciuc, discutând cu îngrijitorii. L-am abordat și noi, întrebându-l despre producția de lapte, despre furaje, adăposturi, fătări etc.

L-am întrebat, fără să așteptăm răspunsul: „Aveți satisfacții în urma muncii de la „coada vacii?”
Răspunsul a venit prompt: „Da! Bucuria mea de astăzi este că am crescut producția de lapte.”

Fără alte comentarii. Așa a crescut, în cei peste 70 de ani de muncă în agricultură, cel care și astăzi învață, muncește și privește înainte cu optimism.

T. Săsărman