Dan Popescu: Am lansat cartea monografică Brezoaiele în vuietul vremurilor

Cu foarte puțin timp în urmă, în fața a peste 150 de persoane, mi-am lansat cartea ,,Brezoaiele în vuietul vremurilor”, carte-monografie a comunei mele natale Brezoaiele, județul Dâmbovița, monografie pe care am dedicat-o  tuturor brezoienilor, moșilor și strămoșilor noștri și părinților mei, preotul ortodox iconom stavrofor Emil Teodor Popescu și învățătoarea Aurelia. Au fost de față primarul comunei, salariați ai Primăriei, consilieri locali și fii ai comunei, localnici sau invitați din toate colțurile țării, profesori, ingineri, medici, juriști, arhitecți, studenți, elevi și alți iubitori de literatură și istorie.

         Orgolioasa, bine închegata și cocheta așezare dâmbovițeană Brezoaiele are de-acum o monografie demnă de ea, care, îndrăznesc să spun, i-a conferit o nouă strălucire în arealul vremurilor. Am traversat un mare și obositor volum de muncă în vrafuri de documente, din păcate multe documente din arhivă privind această localitate au ars, a trebuit să alerg practic după ce documente am găsit, pe la persoanele fizice și prin familia mea care deține prima poziție în comună din punct de vedere intelectual și religios. Am ajuns la concluzia că Brezoaiele se prezintă ca o entitate geografică-istorică deosebită, cu multe elemente de originalitate și un farmec cu totul aparte. Am scris despre satul brezoian, sat tradițional românesc, care înseamnă matricea neamului nostru, iar reînnoirea sufletului nostru ancestral rămâne singura cale de regenerarea vieții satului. Brezoaiele cu sociologia sa folclorică  era și mai este încă o imensă familie, avea și mai are încă economia lui patriarhală în care nimeni nu moare de foame deoarece este o solidaritate organică a satului care nu-l lasă. Cele mai grandioase averi ale Brezoaielor erau satul, civilizația sătească și credința în Dumnezeu, avem aceeași limbă, lege și credință.

         Monografia aceasta este un studiu științific și ca atare trebuie să aibă un aparat critic. Eu am organizat toate datele, informațiile și documentele dându-le și un iz literar-artistic, am scris totul cu atenție și dragoste. Prin această lucrare monografică am vrut să aduc un omagiu satului românesc și țăranilor săi, în general, și comunei Brezoaiele, cu brezoienii ei, în special. Am vrut ca această lucrare să fie și un act de justiție și de respect față de Brezoaiele, aici unde familia mea dinspre mamă, Popescu, a avut prim planul absolut al vieții intelectuale și spirituale, preoții ortodocși din familia noastră au slujit în Bisericile de aici neîntrerupt, începând cu anul 1750.

         Satul adunat în jurul Bisericii sale poate fi identificat cu sacrul în acțiunile omenești, este acela care în vuietul vremurilor ne-a ajutat să ne cunoaștem destinul în lume. Comuna Brezoaiele trăiește în mine ca o vie și mereu proaspătă experiență de viață, o port cu mine oriunde plec și am încorporat în concepția vieții mele matricile axiologice de adevăr, de bine și de frumos  ale acestei comune prelungită în veșnicie.

         În Brezoaiele, ca de altfel în toată țara noastră, ortodoxismul nostru a fost cel mai puternic scut pentru conservarea limbii și a naționalității noastre. Orientul cu fantezia și dorința după forme și culori noi și îmbelșugate și predispozițiile etnice de origine mediteraneeană, cu un apăsat simț pentru armonie și măsură, a făcut ca în acest colț românesc al Europei să se nască o cultură proprie. Ortodoxia-noi avem patru Biserici ortodoxe în comună-ni se înfățișează, mai ales în urma experiențelor ultimului veac de aprigă imitație a Apusului, ca sigurul factor și creator de originalitate etnică în cadrul localității. Poporul român se bucură, datorită sintezei dintre latinitate și ortodoxie, de privilegiul unui popor dotat cu însușiri speciale și cu o cultură unică. La noi în Brezoaiele țăranul nostru vedea pe Dumnezeu în taina naturii, între sămânța pusă în brazdă și recolta ce va să vină era o relație spirituală trăită existențial în speranță, răbdare, rugăciune, era un timp al așteptării pe care țăranul îl percepea altfel decât muncitorul de la uzină. În Brezoaiele viața era înțeleasă și ca timp binecuvântat, aici aflăm un cult al pomenirii morților și al relației dintre generații mult mai adâncă decât cea de la oraș. Astăzi, prin emigrația sa la oraș și în occident, țăranul brezoian trăiește o mare suferință, dincolo de zâmbetul larg al banilor câștigați, aceea a dezrădăcinării sale și a înstrăinării, cu efecte devastatoare pentru mentalitatea și identitatea sa.

         Comuna Brezoaiele este o comună de câmpie.  Câmpia eternă, mitul câmpiei infinite. Eu ies în câmpie să privesc cum crește cuvântul, eu caut câmpia ascunsă în privirea mea. Câmpie, imensitate, spațiu ondulat, imensitatea este numai a noastră, o simțim, ne-am născut cu ea…

                          Dan Popescu