Scrisul - marcă a personalității și educației

„Scrisul este o prelungire a ființei  prin degetele mele”(Isaac Asimov)

                 Pe vremea liceului, țineam un jurnal, dar scrisul meu semăna cu o oaste de purici alergând pe filele albe. Nu era dezlânat, mare, era citeț, dar nicidecum frumos. Vedeam că este rebarbativ, dar nu înțelegeam de unde vine asta.

        Din păcate, nu am avut un mentor, care să mă călăuzească și abia în anul I de studenție scriam deja frumos și rapid, ceea ce mi-a ușurat mult pregătirrile pentru examene. A trebuit să  aflu totul singur.

        Nu e niciun motiv de laudă că și Napoleon, Maiakovski, Whitman sau Mihai Bravul scriau execrabil. „Scrisul de doctor”, adică aproape de ilizibil, este perceput astfel de către noi, îndeobște din pricina necunoașterii terminologiei medicale. (Cum să scrii pe înțelesul tuturor-  metoxiclordietilaminometilbultilaminoacritină?- medicament împotriva malariei).

        Am observat că pretutindeni sunt admirate persoanele cu o scriere frumoasă, mai ales că 80% scriu cum s-a nimerit să o facă. Precum hainele ne arată și  cine suntem, nu doar că ne apără de frig sau de priviri indiscrete, scrisul personal poate oferi indicii multiple despre noi, iar cei din serviciile de spionaj cunosc bine aceste lucruri.

               Primesc adesea cărți cu dedicații frumoase și prețioase sau alte documente, de la persoane culturale de înaltă distincție și regret că unele sunt aproape indescifrabile, denotând aproape o meputință. Evident, nici domniile lor n-au avut șansa unor mentori într-ale scrisului, dar azi voiesc a repara această lacună pentru toți cei care doresc un scris frumos, indiferent de vîrstă și ocupație: elevi, studenți, profesori, oameni simpli sau de cultură și politicieni. Spun că merită să dorească și nu e puțin lucru. Platon spunea despre scrierea de mână că „este un lanț între mintea mea și ceva în afara ființei mele.”

               (Elevii mei veneau cu mare plăcere să le trec notele și semnătura: „Dom= profesor, dați-mi un autograf!”. Caietele lor, cu deosebire cele din clasă, erau exemplare ca estetică, folosind și creioane colorate pentru scheme, după tabla pe care foloseam  cretă colorată.)

        Există două tipuri ale acestei  arte a scrisului: una valabilă pentru creatorii de opere literare, numită „calofilie” (despre care vorbește Camil Petrescu în „Patul lui Procust”) și arta scrierii frumoase cu mâna, o „ars scribendo” , arta scrierii citețe, „caligrafice”, adică frumoase („kalos & graphos”-grec.)

                                              x

        Trecem alert și direct la subiect, arătând că pentru a realiza un astfel de obiectiv este nevoie de...numai două reguli absolut nesofisticate și vom putea fi admirați.   Pare incredibil de puțin, dar acesta e adevărul. 

               Regula 1. Toate literele minuscule (mici) trebuie să aibă o aceeași înălțime.  Dacă scriem cuvântul „ mămăligă” sau un întreg enunț și vom avea diferite mărimi ale literelor, constatăm că aceasta e una din cauzele scrierii noastre care adesea repugnă și distorsionează cu nivelul nostru de pregătire.

        Pentru a ne ușurae efortul incipient, putem trage linii paralele orizontale pe o pagină de caiet și facem ca trenul: respectăm aceste șine ale scrierii, uniformizând înălțimea. Vom vedea imediat schimbarea, ordonarea generând alt aspect.

         Ne aducem aminte că în primele clase aveam caiete de tip I și II cu asemenea linii. Erau tocmai pentru a uniformiza înălțimea semnelor alfabetice. Dăscălițele trebuiau să le spună micilor școlari că aceste caiete asigură o scriere frumoasă, deși un pic cam mare pe atunci. Se regla înălțimea.  Noi le putem face cât de mici dorim ca spațiu dintre ele

               Ordinea și simetriile sunt criterii ale esteticii caligrafice și în lume de altfel. Din păcate, după ce elevii trec într-o clasă superioară, nu se mai știe pentru ce au folosit cele două tipuri de caiete și fiecare scrie la inspirație.

               Regula a 2 a:  Toate literele trebuie să aibă o ușoară și uniformă înclinare spre dreapta, ca și cum o briză ar adia peste câmpul literelor noastre.

        Înclinarea spre dreapta o facem fiindcă scrisul  și citirea europeană  „aleargă” spre dreapta. La  babilonieni, chinezi, coreeni, japonezi, se scrie pe verticală, cu coloane de semne (scrierea columnară).

        Înclinarea spre stânga a scrisului european poate fi tentantă, dar produce oboseală la citire, inclusiv pentru cel care a scris.

        Pentru literele mari (majuscule), putem lua felurite modele. Prin 1985 am găsit o carte: „120 de feluri de scriere”. Literele de început pot avea forme mai sofisticate, așa ca în scrierile vechilor copiști, având o estetică aparte.

        Nu vă îngrijorați! Chiar dacă zece mii de oameni vor respecta aceste două reguli, scrisul fiecăruia va continua să fie unic, irepetabil și inimitabil, păstrând amprenta personalității fiecăruia, oferindu-vă o notă de distincție intelectuală. Nu avem a ne teme că vom  avea nici măcar două srieri identice între zeci de mii, deși respectăm toți aceleași două reguli.

               Iubite cititoare și cititori, care deja scrieți frumos și nu știți pentru ce ați ajuns la această performanță, fie imitând sau înșivă ajungând la ea prin efort propriu, puteți face verificarea acestor două reguli., spre a vă înțelege înșivă și însevă (domni și doamne) propriul scris

        Niciodată și pentru nimeni nu este prea târziu. „Vreme este și pentru...și pentru...” (scrierea frumoasă)-zicea Ecleziastul. Succes!

                                    Prof. Vasile Găurean