Rugăciune către Luceafăr

Lucefere, cu nume sfânt

Coboară pe pământ!

Revin-o printre noi

Să vezi cum ne-au făcut

Popor de rangul doi!

Când ai plecat spre ţărmul nemuririi

Ne-ai prorocit: „un neam al izbăvirii!”

Ne-ai dat prin pilde şi istorii

Ca un popor în glorii!

N-ai bănuit atunci

Că vom ajunge nişte slugi;

Să ne târâm în neputinţi

Cu guvernanţii scoşi din minţi,

Cu grija zilei cea de mâine

Când poate n-om avea nici pâine!

Ne mint şi ne-au minţit;

Ne-au luat din bogăţii

Pân’ ne-au lăsat pustii…

Ne-nvită ca să părăsim această ţară!

Şi fetele, ei ni le cer

Ca să le facă (brand)!!!

De aceea te rugăm, LUCEFERE,

Învaţă-ne, din nou, să progresăm

Ca neam şi ca popor…

Învaţă-ne ce lupte noi să dăm

Ca-n viaţă s-avem spor;

Şi EL, acolo sus, puţin a mai clipit

Şi-ntr-un picaj gigantic a sosit

Venind de printre sori

La Noi, în zori, la răsărit!

Era trist şi-ngândurat

Ştiindu-ne cum ne-a lăsat!

A stat puţin şi-a cugetat;

Apoi s-a-nfăţişat, poporului debusolat

Şi-nconjurat de nimb

a zis:

Ei, răul ăsta am să-l schimb (sting)

Ca neamul meu să fie iar salvat!

Căci neamu-acesta de pe GEEA

A avut mereu ideea:

Să scuture şi să arunce afară

Pe toţi duşmanii lui din ţară!

Pe hoţi şi pe cei ce nu mai sunt nici oameni,

Am să-i strâng şi am să-i duc

Ca pe nebuni, la balamuc!!

Şi pentru voi să fie un scut

din flamuri!

Mă voi urca din nou, la zei!

Ca din înalt nedefinit

Să nasc o altă soartă pentru cei

Ce v-au zdrobit!

Să piară şmecherii cu toţi…

Să ardă-n foc a lor palate

Şi afacerile toate!

Găsiţi români să încolţească

Ca bunăstarea iar să crească!

Şi să fie pentru toţi românii

PACE; cum o spun creştinii!

Şi după aceste spuse…

Luceafărul din nou se duse;

Şi-ajuns acolo, sus, a strălucit;

Că spusa lui s-a împlinit!

Ioan Mânzat