Radu Moldovan (PSD): UDMR vrea să rămână la guvernare, alături de PDL, până la finalul mandatului
-
View the full image
Radu Moldovan
O întâlnire la vârf PSD-UDMR a avut loc la începutul săptămânii, la Bucureşti. Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, deputatul Radu Moldovan, subiectul principal al negocierilor a fost legat de comasarea alegerilor locale cu alegerile parlamentare.
Radu Moldovan a spus, joi, la Bistriţa, în cadrul unei conferinţe de presă, că UDMR vrea să rămână la guvernare, alături de PDL, până la finalul mandatului, şi îşi asumă această decizie, la fel ca şi comasarea alegerilor. Mai rămâne ca formaţiunile politice din coaliţie să cadă de acord asupra datei când vor fi organizate aceste alegeri.
,,Este deja un lucru evident că UDMR vrea să rămână la guvernare, alături de PDL, până la finalul mandatului, şi îşi asumă acest lucru.
Am căzut de acord asupra unor puncte de lucru comune. Principala noastră cerere a fost ca UDMR să ne sprijine să avem alegeri corecte, nefraudate, atunci când acestea vor avea loc, şi să încerce în cadrul coaliţiei să insiste pe respectarea legilor, astfel încât acestea să fie organizate la termene.
Am înţeles de la UDMR că şi ei îşi doresc alegerile comasate, şi mai rămâne să discute asupra datei, luna şi anul în care se vor ţine aceste alegeri comasate, o decizie deja luată”, a declarat deputatul PSD Radu Moldovan.
Purtătorul de cuvânt al PSD a mai spus că, cei din UDMR, nu sprijină şi au rezerve mari vizavi de votul prin corespondenţă.
,,Nici ei nu sprijină şi au rezerve mari vizavi de votul prin corespondenţă, şi aici aş vrea să fac o precizare foarte clară: noi cei din USL nu suntem împotriva votului din diaspora, suntem împotriva votului pe care îl promovează Baconschi ca să poată aduna un milion de voturi pentru PDL”, a menţionat Moldovan.
O altă discuţie care a fost pusă pe tapet la negocierile PSD-UDMR a fost legată de reprezentarea minorităţilor în viitorul Parlament. Deputatul Radu Moldovan a afirmat că cei din UDMR au cerut ca reprezentarea să fie făcută proporţional cu ponderea pe care maghiarii o au în ansamblul populaţiei României.
,,Credem că este un principiu corect, şi dacă el va fi luat în discuţie, USL are toată disponibilitatea să sprijine un astfel de lucru”, a subliniat social-democratul.
Liderul judeţean PSD B-N a făcut referire şi la modificarea Constituţiei, un alt subiect al negocierilor PSD-UDMR. În opinia lui Radu Moldovan, ,,misiunea de modificare a Constituţiei va fi o misiune pentru viitorul Parlament”.
,,Am mai purtat o discuţie vizavi de modificarea Constituţiei. Aţi văzut că preşedintele, în prima fază, nu a respectat regula: a trimis chiar dacă nu avea dreptul la această iniţiativă proiectul de modificare a Constituţiei la Parlament. Văzând că lucrurile nu se pot rezolva astfel, grupul PDL şi-a asumat acest proiect de modificare a Constituţiei, şi ieri (n.r. - miercuri, 7 septembrie) l-au depus la birourile permanente.
Dar, în momentul de faţă, când se discută despre comasarea alegerilor, de şase buletine de vot, să mai ai şi al şaptelea buletin pentru referendum, sunt slabe şanse ca modificarea Constituţiei să se facă de către actualul Parlament, mai ales ţinând cont că în momentul de faţă, acest Parlament este viciat. El nu mai reprezintă votul dat de români în 2008. Structura politică este cu totul alta decât cea dată prin vot, şi am căzut de acord cu toţii că misiunea de modificare a Constituţiei va fi o misiune pentru viitorul Parlament”, a conchis purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Radu Moldovan.
Citiţi şi:
- Ioan Ţintean (PNL): UDMR acceptă să meargă mai departe alături de PDL doar pentru a-şi păstra avantajele
- USL va nominaliza un candidat comun
- Radu Moldovan îl provoacă pe Ioan Oltean la duel
- Ionuţ Simionca: Blatul PSD-UDMR face victime în administrația publică din România
- Oltean: Vom boicota prezenţa la referendumul pentru Constituţie
Adaugă comentariu nou