DIN NOU MULŢUMIRI PENTRU CRITICI

De data aceasta am de adus sincerele mele mulţumiri numai doamnei dr.dr. Ana Tătaru care în articolul « despre „ortodocşi uniţi cu Roma” » a dat o replică la articolul subsemnatului „Dezbină şi stăpâneşte”, ambele publicate în ziarul bistriţean „Răsunetul” din 02.06.2011 şi respectiv 28.05.2011.

Eu doresc reconcilierea şi unitatea lăsată ca poruncă de Cristos dar nu pe vorbe goale ci pe bată de adevăr pentru că Isus este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. La capitolul adevăr Doamna Ana Tătaru este cam deficitară. Susţine că în 1948 greco-catolicii au trecut „de bunăvoie” la ortodoxie. Absolut inexact şi pentru aceasta propun domniei sale să studieze Decretul 177 din 04.08.1948 privind regimul cultelor şi Decretul nr.358 din 01.12.1948 privind „încetarea de a mai exista” a cultului greco-catolic şi va putea constata cu multă uşurinţă că sunt neconstituţionale încălcând art.27 şi 28 din Constituţia Republicii Populare Române aprobată prin Legea 114/1948. Comunismul şi-a încălcat propriile legi.

Şi tatăl domniei sale, Vasile Tătar, dacă a fost dus la canal fără judecată cei care l-au dus au încălcat prevederile art.30 şi art.31 al. 1 din aceiaşi Constituţie. Dar dacă greco-catolicii au trecut, totuşi, de bunăvoie la ortodoxie atunci şi tatăl doamnei Ana Tătar a mers tot „de bună voie de 3 ori la închisoare şi la muncă silnică la Canal”

Eu nu contest „buna voie” de a trece a tatălui doamnei Ana Tătar la ortodoxie şi nici nu am nimic cu dânsa că a fost şi este ortodoxă. Dumnezeu să o ajute pe doamna să-şi păstreze religia „strămoşească” iar pe tatăl dânsei să-L ierte de toate păcatele.

O altă problemă tratată fără pic de cunoştinţe în domeniu este „dorinţa de averi pentru Roma!” Este adevărat că bisericile catolice din România ca şi comunităţi creştine aparţin Romei deoarece ne-am unit cu ea, dar bunurile materiale sunt ale cultului greco-catolic care este juridică şi subiect de drept. În 1948, bunurile nu au fost luate din proprietatea Romei, ci din ale cultului greco-catolic.

Cât priveşte relaţiile dintre Biserica apuseană şi Biserica răsăriteană este un domeniu care ne depăşeşte pe noi. Cu toate acestea noi ne putem exprima anumite păreri. Însă, vocea cea mai autorizată a ortodoxiei noastre, a Preafericitului patriarh ortodox Daniel, la un post de radio a anunţat, în anul 2010, că a acceptat vizita papală în România, pentru anul 2012, datorită faptului că în Italia sunt un număr mare de credincioşi ortodocşi, organizaţi în peste 120 parohii, care îşi desfăşoară activitatea în locaţii catolice provizorii. Întreb pe doamna Ana Tătaru, din nou, oare cum de noi greco-catolicii nu ne putem desfăşura activitatea religioasă în propriile noastre biserici şi de ce au făcut, uni preoţi ortodocşi, afurisenie pentru credincişii care ar fi dorit să revină la greco-catolici?. Ortodocşi doresc locaşurile noastre de cult dar mai mult doresc sufletele credincioşilor care au fost greco-catolici.

Cu scuzele de rigoare şi cu rugămintea de iertare creştină, revin la o rugăminte mai veche. Pentru susţinerea tezei „liberului consimţământ” pe care şi l-au dat preoţii şi credincioşii greco-catolici, în 1948, când au trecut la ortodoxie, o rog pe doamna Ana Tătaru să facă şi diligenţele necesare pentru explicarea modului cum a ajuns, preotul de mir ortodox Ioan Marina, în numai trei ani, vicar la Iaşi în 1945, mitropolit al Moldovei în 1947 şi patriarh al României în 1948. Dar mai cu seamă cum au murit, exact la momentul necesar patriarhul României Nicodim Munteanu, la 27.02.1948 şi Irineu Mihălcescu, mitropolitul Moldovei, la 03.04.1948, pentru a deschide calea patriarhului Justinian Marina. Au murit exact când a fost necesar să se înceapă acţiunea de desfigurare a Bisericii greco-catolice.

Despre Nicodim Munteanu, ultimul patriarh ortodox necomunist al României, iată ce spune Corneliu Coposu: „ În 1946 acest patriarh a fost invitat de patriarhul Alexei al Rusiei să facă o vizită oficială la Moscova. S-a dus, a avut acolo nişte întâlniri canonice, au discutat probleme de administraţie în prezenţa aproximativ 16 mitropoliţi. După ce s-au terminat discuţiile, care s-au desfăşurat în Sala Sfântului Sinod al Rusiei, impresia a fost deosebită, condiţiile fiind deosebite, patriarhul României a plecat, nu înainte de a acorda sărutarea frăţească celorlalte feţe bisericeşti, dar în drum şi-a adus aminte că rozariul lui a fost uitat pe masă; s-a întors cu paşi repezi înapoi în sala de unde plecase. În momentul acela a văzut pe mitropoliţii care participase la discuţii scoţându-şi bărbile şi mustăţile!” A înţeles că toate discuţiile au fost purtate „cu nişte agenţi ai securităţii, ai K.G.B.- ului. Atunci s-a schiţat planul de lichidare a Bisericii greco-catolice română şi a oamenilor ei.

Am ridicat aceste probleme pentru a doua oră, întrucât, la prima, nu am primit nici un răspuns. Ele au menirea să aducă lumina necesară şi să explice mult-controversata problemă a trecerii greco-catolicilor la ortodoxie în 1948. Şi o persoană pe care eu o consider atât de importantă ca doamna dr,dr. Ana Tătaru, care se şi erijează în apărător al ortodoxiei, condamnând catolicismul, cum ar putea să rămână pasivă în faţa unor astfel de fapte, probabil, deosebit de grave. Neclaritatea provine din rândul ortodoxiei iar eu le-am pus, din nou, totalmente netendenţios, ci din dorinţa de a afla adevărul.

Cât priveşte preoţi ortodocşi care au făcut închisoare în timpul comunismului nu au făcut pentru că nu au vrut să treacă la ortodoxie cum a fost cazul episcopilor şi preoţilor greco-catolici, ci pentru că au refuzat să colaboreze cu securitatea şi nu şi-au întinat Sfânta taină a preoţiei. Cinste lor!

Pentru alte probleme susţinute în articol de doamna Ana Tătaru eu o cred pe cuvântul scris şi nu este nevoie să aducă dovezi.

Rog pe bunul Dumnezeu să ne ajute să facem lumină în toate problemele divergente şi să ajungem la un consens. Doamne ajută-ne!

Cluj-Napoca, 01.06.2011 Măgeruşan Ioan