Martie, luna cancerului de colon

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) va desfăşura o campanie de informarea, în perioada 7-31 martie, menită să atragă atenţia opiniei publice asupra metodelor de prevenire a îmbolnăvirii de cancer de colon, scrie Jurnalul Naţional.

Acţiunea face parte din seria evenimentelor organizate în martie, care este Luna Internaţională de Luptă Împotriva Cancerului Intestinului Gros. Atât la nivel mondial, cât şi în ţara noastră cancerul de colon este al doilea ca frecvenţă, reprezentând 13% din totalul cazurilor de cancer.

,,Încercăm astfel să aducem informaţia cât mai la îndemâna oamenilor şi sperăm ca în acest fel să-i determinăm să conştientizeze importanţa controalelor medicale periodice”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele FABC.

Anual, în Europa, aproape 190.000 pacienţi sunt diagnosticaţi cu acest tip de cancer. Aproximativ 20% dintre pacienţi sunt, în momentul diagnosticării, deja în faza de metastază a bolii, atunci când cancerul se extinde dincolo de intestinul gros.

În jur de 56.000 de persoane mor în fiecare an din cauza cancerului intestinului gros în SUA, iar rata mortalităţii în Europa depăşeşte 100.000 de oameni pe an. La fel ca şi în cazul altor afecţiuni, cancerul, cu cât este depistat mai devreme, cu atât şansele de vindecare cresc. Însă, adesea, acest tip de cancer este tăcut, fără simptome clare până în stadiul final.

Cancerul apare atunci când celulele din structura colonului se modifică. Celulele normale cresc şi se divid într-o manieră ordonată, asigurând o funcţie normală. Uneori însă, această creştere scapă de sub control, astfel încât celulele se divid exagerat, într-un mod continuu. După o perioadă de latenţă, astfel de agregate celulare aflate în continuă creştere vor alcătui tumorile, care pot afecta porţiuni de dimensiuni diferite ale mucoasei colonului sau rectului. Tipul de tratament depinde în principal de stadiul afecţiunii. Cele mai importante metode terapeutice sunt: intervenţia chirurgicală, chimioterapia şi radioterapia.

Pentru a preveni apariţia cancerului de colon medicii recomandă o alimentaţie echilibrată şi bogată în legume, fructe şi fibre şi înlocuirea sedentarismului cu exerciţiul fizic. Alimentaţia bogată în grăsimi trebuie complet evitată, la fel si consumul exagerat de alcool.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5