Preotul paroh TOMI DUMITRU în mijlocul enoriaşilor
Ce zi frumoasă, de mare sărbătoare. O zi deosebită, aşteptată de enoriaşii năsăudeni cu mult drag şi cu emoţii, în care l-am avut alături pe bravul şi apreciatul nostru preot TONI DUMITRU, care încercat de o boală grea, ne-a lipsit o perioadă mai lungă de timp.
Sutele de credincioşi prezenţi la Sfânta slujbă în biserică, îşi priveau distinsul preot cu drag şi preţuire, care slujea în sfântul altar, apreciindu-i ţinuta elegantă şi demnitatea preoţească, care îl caracterizează.
Îi auzeam parcă – vocea – la Sfânta Liturghie şi minunatul cântec „iubi-te-voi Doamne”, moment emoţionant şi înălţător la cer de fiecare dată, cântec care nu-l va mai putea cânta, îi lipseşte vocea !
Preotul TOMI DUMITRU a fost şi este înzestrat cu darul şi harul preoţiei, slujind în sfânta catedrală de 36 ani.
A fost distins cu cele mai înalte onoruri bisericeşti: Crucea Patriarhală, Crucea Episcopală, tot ce se poate acorda unui preot de mir, pentru munca desfăşurată şi pentru realizările obţinute.
Multe sunt realizările preotului paroh TOMI DUMITRU, amintind: capela, noul cimitir, casa parohială, corul bisericesc care dă atâta frumuseţe catedralei noastre.
Este un bun familist. Este un om de omenie iubit de cetăţenii oraşului Năsăud, prietenos, simpatic, glumeţ, un om de ajutor.
Îl aşteptam cu drag la casele noastre cu ocazia sfintei sărbători „Boboteaza”, să ne binecuvânteze pe noi şi casele noastre prin stropirea cu apă sfinţită „Aghiasmă”.
A fost şi un bun administrator al sfântului locaş, implicându-se în acelaşi timp, în calitatea lui de consilier orăşenesc, în rezolvarea multor probleme administrative ale oraşului.
Întreaga muncă i-a fost răsplătită prin acordarea titlului de „Cetăţean de onoare a oraşului Năsăud”.
Preotul paroh TOMI DUMITRU, în această zi de duminică îşi i-a un rămas bun, aşezând pe hârtie câteva gânduri îndreptate către oi, enoriaşii, gânduri transmise prin glasul celui de al doilea preot al catedralei, părintele LUCIAN.
Cât de grea i-a fost misiunea părintelui Lucian, mai tânăr fiind, să se despartă de un preot de la care avea multe de învăţat!
Au slujit împreună puţină vreme, dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi a faptului că, şi părintele Lucian este un mare rugător, fiind şi el înzestrat cu darul şi harul preoţiei, a reuşit să se încadreze în obiceiurile locului, să slujească cu demnitate, talent şi pricepere, să se bucure de respectul şi dragostea credincioşilor.
Dând citire scrisorii, în catedrala noastră s-a lăsat liniştea, atmosfera era tristă, s-a plâns şi s-a aplaudat în acelaşi timp.
Sentimentul care m-a cuprins în acele clipe, l-am aşezat pe hârtie în formă versificată:
O.........! Doamne cât ne rugăm.............
Pe părinte să-l avem
Lângă noi la Liturghie
Lui Isus să i se-nchine!
În loc de glas şi cântec lin
Trăim clipe de suspin
Dar îl rugăm pe Dumnezeu
Să fie lângă el mereu.
Îi dorim sănătate
Şi îl aşteptăm să vină,
Catedrala nu-i departe.
Ne-aduce raze de lumină.
Adaugă comentariu nou