225 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA INSTITUTULUI DE CREŞTERE MILITAR NAŢIONAL DE LA NĂSĂUD

La ideea împăratului Iosif al II-lea, la Năsăud s-a înfiinţat „Institutul Militar”(Militar-Erzehungshaus), un”Institut de creştere(educaţie)militar”, una dintre cele mai specifice instituţii ale unui district-militar, fiind prima instituţie militară din teritoriul României de astăzi.

Prin preaânalta decizie din 23.02.1782, pe baza hotărârii reprezentanţei grănicereşti române, a fost aprobată o donaţie în valoare de 6996 florini şi 42,3/4 coroane din Fondul de provente al Regimentului II de graniţă naţional român de la Năsăud pentru construirea unui Institut militar naţional la Năsăud, care prin contribuţia activă, apoi prin livrarea şi a prestării zilelor de muncă necesare, a fost terminat până la sfârşitul anului 1782.

Inaugurarea acestui institut a avut loc la data de 22 noiembrie 1784 cu o mare solemnitate. El şi-a început activitatea doar pentru 50 de băieţi , apoi şi pentru 10 fete , pentru ca prin acestea din urmă să se înfiinţeze şi educaţia feminină.

Pe stema Institutului militar naţional erau scrise cuvintele:”LITERAE ET VIRTUS / VOSTRA FELICITAS” (Prin învăţătură şi curaj spre bogăţia şi fericirea ţării voastre). În cinstea acestei zile sărbătoreşti a fost dată şi o masă festivă la care au participat şi cei 50 de tineri grăniceri primiţi ca şi interni în Institutul militar naţional , precum şi cele 10 fete primite ca interne. Cu acest prilej, colonelul Mauricius von Schlaun a ţinut un toast pentru Majestatea Sa împăratul Iosif al II-lea , iar vicarul Ipan Para (1744-1809), un important prelat greco-catolic şi un militant activ în mişcarea naţională din Transilvania la sfârşitul sec.al XVIII-lea şi începutul sec.al XIX-lea , a fost preocupat în discursul său de problema reunificării bisericilor ortodoxe şi greco-catolică. Un alt toast, în limba română, a fost ţinut de către vicecolonelul conte Cosimelli, care a vorbit laudativ la adresa armatei cezaro-crăieşti , în cadrul căreia Regimentul al II-lea grăniceresc de infanterie naţional român formează o parte integrantă. Toţi vorbitorii au urat prosperitate nou intemeiatului Institut naţional. Elevii Institutului de creştere militar erau în acelaşi timp şi elevi ai Şcolii normale, învăţând toate obiectele prevăzute în programa acestei şcoli, astfel că cele două instituţii nu pot fi concepute una fără alta. Deosebirea consta doar în faptul că fiii de grăniceri după absolvirea claselor normale nu puteau urma alte şcoli, fiind obligaţi să repete cele învăţate în cadrul şcolii respective până la vârsta de 18 ani, când erau înrolaţi în miliţie, devenind grăniceri, în timp ce fiii de provincialişti (negrăniceri) după absolvirea acestei şcoli puteau urma gimnaziile la Bistriţa, Blaj, Cluj, Târgu Mureş etc. Este adevărat că şi fiii de grăniceri, după absolvirea claselor normale, puteau să urmeze studiile la şcoli mai înalte, dar numai cu aprobarea comenzii regimentului care îi ţinea în evidenţă. Denumirea de „şcoală normală” este impropie, întrucât ea nu pregătea învăţători pentru şcolile comunale, deşi unii din absolvenţi îmbrăţişau această carieră. Adevărata menire a acestei şcoli era de a pregăti buni funcţionari şi subofiţeri, necesari în administraţie şi armată. Aşa după cum se ştie, în Institutul de creştere militar erau primiţi câte 50 de elevi, toţi fiii de grăniceri de pe teritoriul regimentului II românesc de graniţă, dar începând din anul 1826, jumătate din aceştia proveneau din districtul militar al regimentului I de graniţă cu sediul la Orlat, dispus în 13 localităţi din actualul judeţ Hunedoara (Răcastia, Almaşu Mic, Almaşu Sec, Bârcea Mică, Bretelin, Caoi, Cârjiţi, Cozia, Cristur, Hasdat, Manerau, Pestisu Mic, Vetel,Haţeg, Cârneşti, Clopotiva, Farcadin, Pestisu Mare, Silvasu de Jos, Silvasu de Sus, Totesti, Zeicani, Râu Alb, Baru Mare, Băieşti, Coroieşti, Galaţi, Livadia, Paros, Săcel, Salasu de Sus, Zavoi, Cugir, Bacia, Harau, Spini) , în 10 localităţi din actualul judeţ Sibiu (Orlat, Jina, Vestem, Racoviţa, Porumbacu de Jos, Porumbacu de Sus, Scorei, Viştea de Jos, Arpaşu de Jos, Arpaşu de Sus) şi 36 localităţi din acualul judeţ Braşov (Draguş,Olteţ, Ucea de Jos, Viştea de Sus, Lisa, Breaza, Dejani, Dridif, Gura Văii, Ludişor, Luţa, Pojorâta, Recea, Voila, Voivodeni, Berivoii Mari, Berivoii Mici, Copăcel, Hârseni, Iaşi, Ileni, Râuşor, Săsciori, Săvăstreni, Sebeş,Ohaba, Bucium, Şinca Veche, Vad,Dumbrăviţa, Tohanu Vechi). Între anii 1826-1846, la Institutul militar naţional de la Năsăud s-au şcolarizat 70 de elevi trimişi de către Regimentul I grăniceresc de la Orlat. Prin alipirea şi militarizarea ţinutului Bârgăului, începând cu 1 ianuarie 1784, ţinutul Regimentului a căpătat o mai mare extindere. În luna noiembrie 1784 a fost deschisă Şcoala de divizie în Prundu Bârgăului.

În Institutul de creştere militar naţional predarea materiilor se făcea doar în limbile, germană, latină şi română învăţându-se, pe lângă cunoştinţele generale, aspecte specifice carierei militare astfel:

-Serviciul de instrucţie şi exerciţiu al câmpului şi serviciul de avanpost ;

-Ştiinţa armelor (cunoaşterea armamentului din dotare);

-Serviciul de pionerat (serviciul de geniu de astăzi);

-Ştiinţa terenului (topografie militară);

-Desenarea situaţiilor (scheme tactice);

-Excepţiile militare-teoretic şi practic (tactica în teren);

-Fortificarea terenului (amenajarea lucrărilor genistice).

Corpul didactic al Institutului de creştere militar naţional a fost plătit dintr-un „Fond şcolar”.

Începând cu anul 1787, din rândurile efectivului grăniceresc naţional au absolvit Institutul Districtului militar naţional de la Năsăud, indivizi temeinic pregătiţi pentru serviciul militar şi de administraţie.

Regimentul cezaro-crăiesc grăniceresc de infanterie, al II-lea naţional român transilvan, a primit ca urmare a preaânaltului ordin al Majestăţii Sale împărăteşti regina Maria Theresia, simbolul:”VIRTUS ROMANA REDIDIVA”.

Acest simbol a fost scris atât pe drapelele celor două batalioane de infanterie, cât şi pe drapelul Institutului de creştere militar naţional năsăudean şi era gravat pe toate sigiliile oficiale ale Regimentului.

La 16 august 1817, împăratul Francisc I şi împărăteasa Carolina Augusta au făcut o vizită timp de 5 zile la Năsăud, timp în care au vizitat bisericile romano-catolică şi cea greco-catolică , Şcoala superioară militară şi Şcoala trivială , precum şi mai multe case de grăniceri, pentru a se convinge personal de starea şi activitatea grănicerimii militare şi a populaţiei civile. Despre starea excelentă a Institutului de creştere militar naţional din Năsăud, precum şi a altor instituţii de învăţământ, Majestatea Sa împăratul a binevoit să exprime cea mai înaltă mulţumire, atât colonelului , cât şi directorului Şcolii Regimentului, precum şi întregului personal din învăţământ.

Curăţenia, apoi spiritul însufleţit şi vioi, dar şi inteligenţa cadeţilor militari din Institutul de creştere militar naţional năsăudean l-au determinat pe Majestatea Sa împăratul să-i intrebe dacă aceştia sunt fii de ofiţeri. Colonelul i-a explicat că, exceptând doi cadeţi , ai căror taţi au fost înaintaţi la gradul de ofiţeri superiori , după ce copii lor au fost admişi în institutul militar naţional, ceilalţi erau fii ai grănicerilor, de la gradul de plutonier în jos.

La 22 iunie 1819, împăratul Francisc I a transmis năsăudenilor, în cadrul unei mari sărbători , câteva tablouri ale acestora, cu aspecte din timpul vizitelor de la Năsăud. Tablourile au fost expuse în biserica greco-catolică română, iar după aceea au fost păstrate la Institutul militar naţional, unde se aflau depuse pentru amintire glorioasă şi tablouri ale împărătesei Maria Theresia, apoi ale împăraţilor Iosif al II-lea şi Leopold al II-lea. Pentru a-şi manifesta fidelitatea faţă de preaânalta Casă de Habsbourg, au hotărât ca în fiecare an, în aceste zile, să aibă loc în localitatea de Stat Major Năsăud, o sărbătoare de amintire la Institutul de creştere militar naţional, donând în acest scop, un capital de 300 florini, care, prin sumele donate ulterior a ajuns la valoarea de 600 florini, monedă convenţională.

Intre anii 1833/1834, la Năsăud, a fost ţinută o Şcoală de război, cu atragerea tuturor cadeţilor cezaro-crăieşti şi ai Regimentului, a cadeţilor militari ai Institutului de creştere militar naţional din Năsăud, care aveau de la 16 ani în sus, apoi a subofiţerilor care au urmat pregătirea la acest institut.

Participanţii au urmat cursuri în exerciţii militare, în serviciul de câmp şi de avanpost, în desenarea situaţiilor militare, în istoria militară şi în serviciul de pionieri. Exerciţiul ţinut la sfârşitul anului 1834 a fost strălucitor, spre deosebita mulţumire a comandantului brigăzii de trupe.

La 22 septembrie 1834, Majestatea Sa imperială, arhiducele Ferdinand, care după moartea împăratului Francisc I (2 martie 1835) a devenit împăratul Ferdinand, a vizitat Institutul de creştere militar naţional, Şcoala superioară şi Şcoala de fete de la Năsăud, luând parte în diferite clase la examene, pentru a se convinge de hărnicia plină de succese şi de progresele pline de laudă ale cadeţilor militari în exerciţiile militare, în serviciul de infanterie şi de avanpost, în fortificaţii de câmp şi în serviciul de pionieri, precum şi pentru a evalua elevii grăniceri, ca să exprime în legătură cu aceasta, deosebita sa mulţumire, atât personalului de învăţământ cât şi cadeţilor.

Multor cadeţi militari şi elevi le-au fost împărţite premii. Cu acest prilej Majestatea Sa a făcut cadou bibliotecii Institutului, istoria în mai multe volume a prinţului Eugeniu de Savoia.

Dintre ofiţerii inferiori, majoritatea cunoşteau două limbi(germana şi româna), mulţi dintre aceştia, în special cei care au fost pregătiţi la Institutul de creştere militar naţional de la Năsăud, aveau o asemenea pregătire militară încât posedau în orice situaţie calificarea prevăzută pentru ofiţeri superiori.

Institutul de creştere militar naţional, Şcoala naţională de fete şi Şcoala naţională locală din Năsăud, au fost vizitate de toţi generalii. Şcolile de război, Institutul de creştere militar naţional din Năsăud şi toate şcolile grănicereşti ale Regimentului II românesc de graniţă, au înflorit mult sub comanda colonelului şi comandantului Regimentului, Rudolf Luxetich von Lichtenfeld. La 12 august 1843, acesta a fost avansat la gradul de general-maior şi sărbătorit cu ocazia jubileului de 50 de ani de serviciu militar.

Au absolvit Institutul de creştere militar naţional de la Năsăud o mulţime de ofiţeri, subofiţeri, precum şi o parte din lucrătorii cancelariilor regimentelor I şi II de graniţă. Iată doar câţiva dintre absolvenţii acestui institut:

Căpitani: George Berar din Nuşfalău, Dumitru Popiţan din Nepos, Dănilă Gălan din Năsăud, Vasile Pop din Bichigiu, Gavrilă Puica din Şieuţ, Matei Pop din Bichigiu, Filimon Răglean din Budacul Românesc, Pavel Rău din Borgo-Rus, Nichifor Jarda din Rebrişoara, Mihai Puiu din Monor.

Locotenenţi: Atanasie Androne din Năsăud, George Pop din Leşu, Paramon Androne din Năsăud, Cristian Botta din Ragla, Nicodim Bobb din Maieru, Dănilă Brat din Zagra, Teodor Botta din Nuşfalău, George Doci din Feldru, Pantilimon Gavrilă din Năsăud, Dănilă Ilieş din Maieru, Onisim Cârdan din Rodna Veche, Ştefan Sălăgean din Parva, N.Ceuca din Salva, Gavrilă Pop din Bichigiu, Vasile Pop din Rebrişoara, Leon Pop din Bichigiu, Matei Moş din Zagra, N.Mânzat din Bichigiu, George Ilieşiu din Maieru, Iacob Morariu şi Anton Vărărean din Sântioana.

Sublocoteneţi: Gavrilă Botta din Ragla, Simion Bota din Ragla, Dănilă Burculeţ din Găureni, Ioan Dode din Mocod, David Domide din Rodna, Ioan Mihăilaşiu din Şieu, Vasile Ştefan din Leşu, George Bacos din Năsăud, Teodor Corbul din Zagra, N.Cârcul din Rebrişoara, Vartolomei Roş din Feldru, Dumitru Todică din Leşu, Petru Blocu din Monor, Iacob Neamţiu din Feldru, Alexandru Runcan din Budacu Românesc, George Vărărean din Borgo Rus.

Stegari: Dumitru Drăgan din Monor, George Gondor şi Andrei Ştefan din Năsăud.

Pe băncile acestui institut s-a pregătit şi viitorul general Leonida Pop, ajuns şef al cancelariei imperiale şi consilierul intim al celebrului împărat Franz Josef.

Cei 89 de ani pe care grănicerii din Regimentul II românesc de graniţă de la Năsăud i-au trăit în asprimea regulamentelor militare dar şi ca beneficiari ai unei situaţii social-economice privilegiate faţă de ceilalţi locuitori ai Transilvaniei, le-a creat o psihologie proprie, un spirit de disciplină fermă, care cu trecerea anilor a devenit o deprindere temeinică, ale cărei reminiscenţe sunt evidente şi în zilele noastre. Urmărind cu atenţie obiectele predate în Institutul de creştere militar naţional de la Năsăud, constatăm că învăţământul răspundea unor cerinţe practice urmărite de regimul habsburgic, şi anume de a pregăti funcţionari calificaţi, ofiţeri şi subofiţeri necesari în administraţie şi armată, precum şi iniţierea tineretului în unele ramuri ale economiei şi educarea lui în spiritului ataşamentului faţă de monarhia habsburgică. În toate şcolile înfiinţate de monarhia habsburgică de la Viena se dădeau examene în februarie şi iulie. Acestea erau publice, la ele participând ofiţeri, preoţi, părinţi, rudenii şi primari (juzi) săteşti. Elevii eminenţi erau premiaţi, iar numele lor înscrise în cărţile de onoare ale şcolilor. La examene participau şi reprezentanţii unor foruri superioare, ca de pildă generali, episcopi etc., care inspectau regimentul cu diferite ocazii. Aşa de pildă, la examenul din iulie 1847 de la Şcoala superioară şi Institutul de creştere militar naţional din Năsăud, a participat generalul-maior Adam von Gallen, însoţit de comisarul de război von Schopf, care s-au declarat mulţumiţi de pregătirea, ţinuta şi comportarea elevilor. Dascălii din şcolile districtului militar al Năsăudului, au făcut din aceste instituţii adevărate focare de lumină şi educaţie patriotică, contribuind din plin la dezvoltarea conştiinţei naţionale în rândul grănicerilor ( care astăzi, din păcate, şi-a pierdut mult din valoare). Institutul militar naţional de la Năsăud, chiar dacă a slujit alte interese, poate fi considerat ca primul institut militar-oficial constituit-din Transilvania şi, de ce nu, din România. Odată cu desfinţarea regimentului de la Năsăud, în 22 ianuarie 1851, care mai apoi a fost transformat în Regimentul nr.50 cezaro-crăiesc de infanterie de linie de la Alba Iulia, ofiţerii români din rândurile lui au avut destine diferite. Unii dintre ei au fost pensionaţi şi detaşaţi (aplicaţi) în administraţia civilă, devenind mai apoi în marea lor majoritate componenţi de nădejde ai „inteligenţei”româneşti transilvănene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Revenind la anul 1851, menţionăm că unii dintre ofiţerii români din regimentul de la Năsăud şi-au continuat activitatea militară în regimentul nou înfiinţat, evidenţiindu-se în campaniile din Italia, din anul 1859 şi la cea din 1866 , de la Koniggratz. Alţii au fost transferaţi la alte regimente ale împărăţiei austriece, „pierzându-se”prin acestea, departe de locurile natale. Incendierea acestei şcoli în perioada evenimentelor din 1849, de către armata de insurgenţi a contelui Teleki Şandor şi a generalului Bem, a fost considerată ca fiind o mare pierdere pentru învăţământul Districtului grăniceresc.

Lista completă a comandanţilor Institutului de creştere militar naţional din Năsăud: 1.Locotenent major Ştefan von Arodi-primul comandant:1784-1787;

2.Locotenent Matei Pop:1788-1793;

3.Locotenent Filimon Răglan;1794-1800;

4.Locotenent George Doci: 1800-1805;

5.Căpitan Macedon Pop: 1805-1809;

6.Locotenent major Daniel Ilieş:1810-1816;

7.Locotenent major Conrad Vockel:1816-1824;

8.Locotenent Daniel Borcocel:1824-1828;

9.Locotenent Gabriel Vărărean:1829-1831;

10.Locotenent Carl Minier:1832-1836;

11.Locotenent Alexius Biu:1837-1844;

12.Grigore Mihăilaş: 1844-1846;

13.Locotenent Gerson von Tooth:1846-1848;

14.Locotenent Adolf Stock: 1849.

În anul 1826 s-a înfiinţat Şcoala de fete, iar în anul 1837, în fiecare comună grănicerească au fost înfiinţate şcoli primare naţionale. Rezultatele au fost remarcabile şi s-au concretizat în câteva trăsături asumate de populaţia din district, cum ar fi gradul mai înalt de cunoaştere, transmiterea mesajelor autorităţilor centrale prin intermediul poruncilor rostite de către preoţi la sfârşitul slujbelor duminicale, conştientizarea unui statut aparte, bazat pe contractul încheiat cu monarhia. Toate acestea au indus locuitorilor români un puternic sentiment al apartenenţei la o entitate socio-culturală deosebită, care s-a conservat în mentalul atitudinal al generaţiilor supuse militarizării şi a fost transmis urmaşilor acestora până în zilele noastre. Districtul Năsăud reprezenta prin crearea şi recunoaşterea oficială a unei noi forme de organizare, care se suprapunea pe teritoriul fostului regiment de graniţă, o formă de organizare aparte, existenţa acestuia între anii 1861-1876, având ca rezultat notabil recâştigarea propietăţilor şi obţinerea statutului de ţărani liberi.

Deşi activitatea desfăşurată pe câmpurile de luptă, cu eroism şi bărbăţie, n-a folosit întodeauna direct poporului din rândul căruia făceau parte, ea a scos în evidenţă, în mod pregnant calităţile românilor, spiritul lor de sacrificiu, vitejia, inteligenţa nativă, calităţi elogiate la timpul lor de către însuşi marele împărat Bonaparte după vestita bătălie de la Arcole. (Surse bibliografice:”Istoria Regimentului II românesc de graniţă de la Năsăud*1762-1851*”- autor Dr.Ioan Pop; „Districtul grăniceresc năsăudean”- autor Valeriu Şotropa; „Contribuţii documentare privind istoria regimentului grăniceresc năsăudean”- autori, Adrian Onofreiu, Ioan Bolovan.

Lt.col.(rt.) Ioan Cordovan