Copii, copilărie

“Doriţi să oferiţi copilului dumneavoastră un cadou de o sută sau optzeci de mii de euro de Ziua Copilului? Desprindeţi etichetele de pe ambalajele (…) şi expediaţi-le la căsuţa poştală…”. Am reprodus aproape integral una din oripilantele reclame, copios difuzate de mai multe posturi de televiziune în preajma sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului. Nici măcar ziua copiilor n-a scăpat de goana după profit din economia de piaţă. În lume, inclusiv la noi sunt milioane de copii exploataţi fără milă, obligaţi să presteze munci grele pentru a supravieţui sau pentru a-şi ajuta familia.

Fenomenul ne umple de indignare, dar nimeni nu reacţionează la această umilitoare tentativă a unora de a confisca în propriul beneficiu până şi anuala sărbătoare a celor mici. Dacă ar avea o umbră de demnitate umană, televiziunile, care au încasat bani din astfel de reclame, ar face bine să-i doneze sutelor de mii de copii defavorizaţi ai României de azi.

Când vine vorba de copii, cuvintele mari abundă, transformându-se în clişee care, prin repetare, devin golite de orice conţinut emoţional. Astfel ei sunt viitorul, ei, copiii sunt speranţa, sunt schimbul de mâine, lumina vieţii ş.a.m.d. În fapt, clişeele declarative sunt total ignorate atunci când intră în joc adevăratele interese ale adulţilor. Nu cu mult timp în urmă am asistat neputincioşi la teribila încleştare dintre slujitorii şcolii şi politicienii puterii, când cei aflaţi la mijloc erau chiar copiii. Ce să mai vorbim de divorţurile în care tot copiii sunt adevăratele victime.

Copilăria îşi lasă amprenta asupra întregii evoluţii a fiecărui om. Personalitatea fiecăruia dintre noi îşi are rădăcinile în anii vârstei fragede. Dar mai presus de orice, copilăria este vârsta miracolelor, a marilor descoperiri, a sentimentelor totale, a bucuriilor şi tristeţilor de cele mai multe ori inaccesibile celor maturi, este candoarea după care tânjim în anii maturităţii. “Unde eşti, copilărie/ Cu pădurea ta cu tot” – se exprima, plin de regret, Poetul naţional. În căutarea copilăriei, prietenul său, genialul povestitor Ion Creangă a dat limbii române şi generaţiilor de învăţăcei ale sale “Amintiri” de-o inegalabilă savoare.

Literele româneşti au avut “copiii” lor fericiţi sau, mai bine-zis, maturii lor norocoşi, inspiraţi de copilărie. În momentul apariţiei, romanul “La Medeleni” de Ionel Teodoreanu a produs o adevărată modă în botezarea copiilor cu numele personajelor din cartea dedicată fermecătoarei copilării petrecute la ţară.

Până să se bucure însă de frumuseţea versurilor eminesciene ori de suculenţa limbajului din “Amintirile” lui Creangă, copiii îşi trăiesc propria copilărie, mai mult sau mai puţin fericită. Psihologii dau o importanţă covârşitoare traumelor suferite în copilărie de către cei care ajung persoane antisociale. Nu numai zestrea genetică, ci mai cu seamă abuzurile sunt determinante în instalarea unui comportament sociopat.

De bine, de rău, România are în prezent un sistem de protecţie a copiilor. Cât de eficient este însă acesta, din păcate, aflăm uneori prea târziu. Ne-o spune chiar infiorătorul caz petrecut la Bistriţa. Superficialitatea şi comoditatea unor aşa-zişi asistenţi sociali pot conduce la nişte drame îngrozitoare, ale căror victime sunt copiii abuzaţi din familii dezorganizate în care, de cele mai multe ori, consumul de alcool produce ravagii. Uneori nici în cazul copiilor instituţionalizaţi lucrurile nu stau pe roze. Lipsa de interes, de supraveghere şi implicare a personalului are, de asemenea, un efect traumatizant.

Sunt, prin urmare, multe de făcut în România de azi pentru ca şi copiii acestei ţări să se bucure de copilărie.