Mistreţul

(Sus scrofa L.)

Misterul face parte din familia Suidae; este un animal de pădure şi este clasificat în categoria vânatului mare, alături de cerbul carpatin, urs, căprior, capra neagră, lup, râs etc., fiind răspândit în aproape toată Europa, cu excepţia Angliei şi a Ţărilor Nordice.

În ţara noastră efectivele lui au ajuns la aproape 50.000 exemplare, în prezent găsindu-se răspândit în aproape toate judeţele ţării, începând din deltă şi până în golul alpin. Preferă pădurile de foioase care asigură ghinda şi jirul, hrana lui de bază, precum şi o varietate mare de plante agricole, rădăcini, fructe şi seminţe forestiere, precum şi animale mici: rozătoare, insecte, larve etc.

Mistreţul este un animal care poate parcurge la nevoie distanţe mari, chiar 20-40 km într-o noapte, fiind atraşi de foarte multe ori de pădurile cu ghindă şi jir, unde se vor stabili ulterior, fără a se întoarce la locurile de unde au plecat. Nu îşi păstrează trecătorile.

Acest animal poate fi întâlnit şi în golul alpin, unde iernează, dar pericolul cel mai mare pentru mistreţ îl constituie stratul gros de zăpadă (de la 1 m în sus( şi solul îngheţat. În cele mai multe cazuri mistreţul caută locuri care nu îngheaţă (mocirle, pâraie), iar cu botul lui trunchiat terminat cu un rât, scurmă solul pentru a-şi descoperi hrana atât de necesară. În cazul în care nu găseşte hrană din abundenţă, acest animal îl poţi întâlni şi ziua.

Cele mai populate locuri cu mistreţi sunt: arboretele de fag, arboretele de fag în amestec cu răşinoasele din zona Rodnei şi a Şanţului, cum sunt: Dealul Tăului, Fata Crucilor, Făgeţel, Valea Glodului etc.

Arboretele de răşinoase îi oferă adăpost. În desişuri sta peste zi şi le părăseşte seara în căutare de hrană, pentru a reveni dimineaţa. Având nevoie de linişte preferă pădurile de mare întindere.

Longevitatea mistreţului este de 20 de ani, dar în iernile aspre şi friguroase o parte din purcei mor, datorită bolilor sau a lipsei de hrană. Clima mai aspră justifică sporul anual mai mic. Are neapărată nevoie de scăldători formate din mocirle, precum şi de apă potabilă.

Maturitatea sexuală este atinsă în al doilea an al vieţii, dar s-au observat cazuri, în anii în care hrana a fost foarte abundentă, când femelele s-au împerecheat înainte de a împlini vârsta de un an (prin decembrie) şi au fătat la vârsta de un an. Perioada de vârf la împerechere este cuprinsă între 20 octombrie şi 10 decembrie, dar uneori se poate prelungi, deoarece vierii sunt apţi de reproducere tot timpul anului.

Abundenţa hranei poate să grăbească maturitatea sexuală, iar lipsa ei poate să o întârzie.

La mistreţ perioada de împerechere nu se limitează la un timp scurt, ca de cervide, ci deseori se întinde pe o perioadă lungă.

Durata sarcinii este de 17 săptămâni, deci în martie-aprilie femelele faţă circa 4-10 purcei. Numărul purceilor poate fi mai mare sau mai mic în funcţie de asprimea iernii precedente şi de abundenţa hranei (ghindă, hir etc.) în toamna împerecherii.

Scroafa îşi apără cu dârzenie şi devotament purceii împotriva duşmanilor.

Pentru pădure, mistreţul este mai mult folositor decât dăunător, deoarece contribuţie la combatere biologică a dăunătorilor animali prin consumul de insecte, larve, viermi etc., iar prin râmat creează condiţii mai bune pentru regenerarea naturală a arboretelor. Puţine sunt pagubele produse de mistreţi în plantaţiile tinere. În unele cazuri, prin căutarea hranei, dizlocă solul şi odată cu el, şi puieţii aflaţi în locul respectiv.

Această specie de vânat mare, fiind un element valoros al faunei noastre cinegetice, trebuie vânat raţional, în funcţie de efective şi de sporul anual.

Perioada legală de vânătoare a mistreţului este între 1 octombrie şi 15 februarie, recoltarea făcându-se prin organizarea de vânători colective, cu goane (folosind gonaci), la pândă în zona culturilor agricole, în locuri de trecere, la râmături etc.

În cazuri deosebite, când mistreţii produc pagube în culturile agricole, se aprobă vânarea masculilor şi în afara perioadei legale pe bază de autorizaţii de împuşcare, nominale.

Mistreţul este un animal rezistent la împuşcare. Urmărit imediat după ce a fost atins, îşi adună puterile şi pleacă mai departe. De aceea, este bine ca urmărirea să fie începută numai după 2-3 ore. În acest fel, se micşorează pericolul unui eventual accident (atac).

Pe fondurile de vânătoare se face hrănirea suplimentară numai iarna (între 1 noiembrie şi 31 martie)

De la mistreţ se valorifică carnea, fiind principalul furnizor de carne de vânat, pielea, iar colţii din ambele maxilare constituie trofee, care, atingând un punctaj maxim (începând de la 120), se poate acorda medalia de aur.

Ing.drd.Mihai Pop

Ocolul Silvic Bistriţa Bârgăului

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5