UNIREA - „actul energic al întregii naţiuni române”

Există evenimente în istoria popoarelor peste care nu se aşterne uitarea , gravate adânc în tablele de piatră ale inimilor .Un astfel de eveniment a fost cel înfăptuit puţin după mijlocul de secol al XIX-lea , când cele două Principate : Ţara Românească şi Moldova se unesc ,punând bazele viitorului nou stat pe harta Europei :ROMÂNIA. Visarea şi nădejdea românilor risipiţi pe pantele veşnicilor Carpaţi începea să prindă contur , după îndelungi eforturi şi cu deosebire după momentul revoluţionar 1848 .Era vremea când peste continent bătea suflul constituirii de naţiuni (Italia ,Germania ) ,iar românii cu dragoste de ţară ridică pânzele intr-acest curent favorabil constituirii de state pe baza comunităţilor de limbă ,teritoriu ,cultură , tradiţii , aspiraţii.

Nu e de prisos să scoatem din uitare un moment mai puţin mediatizat , cel al anului 1846 ,când între cele două Principate se înfăptuieşte Unitatea vamală. Uniunea Europeană de azi a început şi ea cu o aceeaşi măsură economică doar aparent neînsemnată..

După Războiul Crimeei (1853) ,care a risipit pretenţiile Rusiei de dominaţie spre Balcani şi Convenţia de la Paris (1858), aveau să se înfiinţeze Divanurile ad-hoc(adică ale reprezentanţilor naţionali din părţile locului ) şi care vor hotărî alegerea câte unei Adunări în fiecare principat şi a câte unui Domnitor . Aşa se face că la 5 ianuarie 1859 ,Adunarea constituită în Moldova alege pe colonelul Alexandru Ioan Cuza ca Domn ,Atunci , Dumnezeu a făcut să scânteieze în mintea unor patrioţi de talia lui Kogălniceanu , Alecsandri ideea alegerii unui acelaşi domnitor şi în Ţara Românească ,ceea ce se va realiza la 24 ianuarie 1859 , prin proclamarea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor şi în Ţara Românească . Uniunea formală va avea loc în 1862 ,după înfrângerea unor opoziţii crâncene din partea Austriei şi Imperiului otoman,care deţineau teritorii româneşti. ,Desăvârşirea se va face după Războiul pentru Independenţă (1877). Noua entitate statală avea să se culmineze după viforul Primului război mondial ,ce va duce la prăbuşirea marilor împărăţii europene (îndreptăţind pe un poet pe nedrept uitat să exclame :”Căci am trăit când se sfărmau cătuşe/ Şi se făceau împărăţii cenuşă”)..

Eroismul legendar al neamului românesc s-a manifestat nu doar în marile bătălii pe care a fost nevoit să le poarte ,ci şi în astfel de vremuri paşnice ,când se cerea sclipire de minte , unitate de voinţă şi acţiune spre a întemeia o patrie . Era visarea străbunilor ce au trecut în morminte cu dorul neîmplinit ,a lui Mihai Bravul , a martirului Horea , a tribunilor şi a lui Iancu , a marelui Bălcescu . Realizarea statului naţional român a însemnat începutul unei epoci de progres excepţional în toate domeniile :social , economic ,cultural , ştiinţific , fiindcă orice unire de oameni sau popoare înseamnă o multiplicare exponenţială de energii ,după cum orice dezbinare înseamnă regres şi suferinţe. Precum o familie înseamnă o casă nouă , copii , o fântână , o grădină , un divorţ înseamnă divizare , diminuare de bunuri ,copii pe drumuri ,suferinţe şi lacrimi. Unirea va însemna un alt nivel de viaţă prin reforme fundamentale )reforma agrară îndeosebi) şi începutul strălucitei epoci a culturii clasice :mari scriitori ,( Eminescu ,Ion Creangă , I.L.Caragiale , I.Slavici ) pictori ,oameni de ştiinţă,gânditori . Va însemna modernizarea ţării economic ,tehnologic (căi ferate ,telefonie ,navigaţie etc.) ,un palier european al gândirii şi raportării .

Atotputernicul Dumnezeu -făuritorul destinelor popoarelor - a ridicat pentru acele vremuri oameni pe măsură , cu dragoste de ţară , cu spirit de jertfă , între care străluceşte solara şi legendara figură a lui Al. Ioan Cuza .

Continuând linia trasată în istorie de 24 ianuarie 1859, urcându-şi cu dureri şi lacrimi Golgota în istorie , integrarea României în marea familie a popoarelor europene reprezintă un alt pas enorm în vremea de acum şi care va rămâne ca cea mai de seamă realizare a acestor timpuri adesea învolburate . Doar că în schimbul unui nivel economic şi tehnologic pe care vrem să-l atingem , trebuie să ţinem şi să ducem spre lume cu neclintire şi până la jertfă valorile noastre morale şi culturale netrecătoare, de care Apusul are stringentă nevoie : credinţa noastră nebiruită în HRISTOS , dragostea de oameni ,ospitalitatea şi omenia românească , tradiţiile şi modul nostru de viaţă prin care am supravieţuit în veacuri şi furtuni ale istoriei .

Comemorând 15O de ani de la neuitatulul eveniment al Unirii Principatelor ,cuvine-se să readucem în memorie cuvintele rostite de Mihail Kogălniceanu :”Veşnica lui amintire nu se va şterge din inimile noastre şi ale fiilor noştri cât va avea ţara aceasta o istorie …”