Menuţ Maximinian şi cartea PE ARIPA CERULUI

Jurnalistul Menuţ Maximinian este unul dintre cei mai prolifici scriitori tineri, cu activităţi diverse şi care, aparent, nu au afinităţi între ele. Cultura scrisă, etonografia şi folclorul, activităţi de voluntariat în sfera dreptului omului şi realizator de televiziune, Menuţ a reuşit ca într-un timp record să întrunească sufragiile cititorilor, să câştige respectul şi simpatia publicului de toate vârstele şi din toate categoriile sociale.

A păşit cu dreptul în lumea cărţilor, cu un volum care întrunea în paginile sale o serie de interviuri interesante, inedite şi spumose ca stropii de şampanie. Mai apoi, ne-a surprins frumos cu pagini dense de monografie locală, cu referinţă directă la Diug, satul de care încă se simte legat prin rădăcini şi bucuriile pe care i le rezervă acel colţ de paradis terestru situat pe Valea Ilişuei.

O carte cu conotaţii sociale clare dar care, scrisă cu talent, a devenit literatură bună, a fost inspirată de copiii dintr-un orfelinat al României actuale.

Mai recent, în 2008, la Editura Karuna din Bistriţa, Menuţ Maximinian îşi publică volumul Pe aripile cerului. De fapt, un jurnal de observaţii fine şi expuneri de stări şi sentimente, el ,,fotografiază,, o lume pe cale de dispariţie şi care, ca o fata morgana, se află la limita dintre ficţiune şi realitate. Pornind de la lumea imaginară, care… încape într-o coajă de nucă, cu aplecări clare spre arhaic şi cutumele unei civilizaţii de tip rural, şi unde Menuţ face o figură de artist al cuvântului,- filmul cărţii se derulează în secvenţe independente una de alta, în fragmante de imagini şi acţiuni umane care, la prima citire, nu par a avea legătură una cu alta. Lumea decupată de Maximinian Menuţ şi prinsă ( romantic) de Aripa cerului, este o lume din ,,bucăţi,, care aşezate sun lupă, ca într-un joc de puzzle ne arată dimensiunea unui spaţiu populat cu eroi, eroi adevăraţi de literatură , care trăiesc în noi şi lângă noi.

Inspirat din mediul care îl înconjoară, Menuţ foloseşte personaje anonime, dar uşor de recunoscut în realitate,- pentru a ilustra stările de tensiune teribilă, cum ar fi în Super Preş, pagini în care umorul inundă amărăciunea şi autorul nu trece cu vederea teatrul ieftin dat de cei atotputernici.

În ,,Graniţă şi pită ,, tristeţea autorului se resimte cu acuitate teribilă, derizoriul şi infinitul spaţiului din care ţăranul îşi ia lumea în cap, pleacă în lume după o ,,pită,, mai albă se confundă până la lacrimă. Casele noi şi sfindătoare prin opulenţă, dar în care nu locuieşte nimeni, sărbătorile de iarnă care trec fără a fi împodobite cu veselia tinerilor,- tineri ce muncesc în străinătate,- toate aceste detalii fac o adevărată pagină de istorie actuală, o frescă de deznădejde în cronica localităţilor noastre rurale, de care Menuţ Maximinian se simte legat cu nojiţele responsabilităţii sale de intelectual care vede lumea prin propriile sale percepte.

Satul care se stinge! Aceasta este imaginea care transpare mereu , chiar şi acolo unde autorul, voit sau nu, încearcă să salveze aperenţele, descriind cu lux de amănunte pitoreşti locurile şi oamenii pe care îi cunoaşte aşa cum se cunoaşte pe sine.

În ,,Pană de păun ,, autorul face interferenţă între o lume a zeilor din Olimp şi lumea satului transilvan, locul unde Baba Ioana îşi începe vraja odată cu răsăritul soarelui. Fantasticul şi realul, miticul transpuns într-un topos fecund şi născător de legende, iată spaţiul prin care Menuţ Maximinian se învârte ca un fecior la jocul de duminică. Mai puţin sigur pe el mi s-a părut a fi în fragmentele în care defineşte cu uneltele scrisului, spaţiul urban,- barurile de noapte, întâlnirile cu scritorii care-s hotărâţi să facă o carieră indiferent de preţul plătit.

Pilduitoare în substrat dar efervescente şi plăcut a fi lecturate, povestirile din volumul ,,Pe aripa cerului,, sunt mostre de talent nativ ale unui jurnalist care vede totul, notează ce-i place şi mai ales ce nu-i place în ceea ce-l înconjoară, apoi, retras în liniştea unei dupăamiezi de duminică , îşi construieşte cartea ca pe o oglindă în care aripa cerului se vede răsturnată.

Menuţ Maximinian construieşte o lume din lumini şi umbre, o lume în care , dacă am fi un pic mai atenţi cu noi înşine, am putea observa că facem cu toţii parte din peisasjul pe care ni-l înfăţişează cu dragoste dar mai ales cu amărăciunea copilului care realizează nebunia adulţilor şi conştinetizează că, el singur nu are putere să schimbe lumea în bine.

Uan peste alta, cartea este încă o cărămidă solidă în construcţia literară pe care Menuţ Maximinian o realizează din mers cu harnicie, talent şi bucuria creaţiei.