Nichita Stănescu, poezie pentru o ilveancă

Scrisoare lui Nichita Stănescu

Pe cea mai imaculată pagină
Rămasă de la ultima ninsoare,
Îţi trimit aceste cuvinte
Fiindcă tăcerea ta mă doare…

Am aşteptat mereu vreo veste
Pe-o frunză, pe-o adiere de vânt,
Pe-o rază de-nserare
Sau chiar şi pe un necuvânt.

Eminescu mai trimite câte-un tei,
Un luceafăr, câte-un epitet,
Iar Bacovia fiind mai timid,
Doar câte-un amurg violet.

P.S. pe-aici cuvintele tind spre-mpotrivire
Şi-n lume-i mai puţină iubire.

Răspuns

Din cea mai luminoasă constelaţie
Unde-i iubire, pace şi onestitate,
Îţi trimit pe-aripi de îngeri
Credinţa în Divinitate.

P.S.
Şi te mai informez cu ceva
Aşa mai amical, mai discret,
Să ştii că şi aici, poetul
Rămâne tot poet.

Viorica D. Cătuneanu
Ilva Mare