Ion Brad despre Francisc Păcurariu

În cartea sa intitulată „Aicea printre ardeleni”, apărută la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca în anul 2007, Ion Brad ne relatează despre întâlnirea sa cu Francisc Păcurariu, care s-a produs destul de târziu întrucât între cei doi oameni de cultură români şi diplomaţi exista o diferenţă de vârstă de nouă ani. În anul 1948, când Ion Brad a ajuns student la Cluj, Francisc Păcurariu tocmai părăsea oraşul de pe Someş, unde făcuse liceul şi Facultatea de Medicină (1940-44), unde şi fusese o perioadă redactor la „Tribuna Ardealului”.
Dumitru Micu, în schimb, care era coleg de acelaşi an cu Ion Brad, îi vorbise mult despre autorul „Labirintului”, amintindu-şi-l drept un om puţin vorbăreţ, însă fenomenal de productiv. Scria oricând, orice, într-un timp record. În ciuda acestor calităţi evidente de viitor scriitor, avea să fie trecut din presă în diplomaţie, unde a funcţionat până în anul 1973.
Cu mult talent literar şi cu încărcătură nostalgic-emoţională, Ion Brad evocă în cartea sa, citată mai sus, tocmai acest moment al preluării funcţiei de ambasador la Atena şi Cipru de la Francisc Păcurariu, care i-a fost predecesor, preluare ce s-a făcut în anul 1973. Plin de bunăvoinţă, Feri i-a dat lui Ion Brad sfaturi, l-a povăţuit şi l-a iniţiat într-o misiune care nu-i de ici de colo, într-o meserie nu prea uşoară pentru spiritele mai inteligente şi mai versate. Cei doi diplomaţi români s-au întâlnit acum la Ion Brad acasă, unde a avut loc pregătirea lui Feri şi a soţiei sale pentru sejurul la Atena.
Mai întâi s-a avut în vedere, în cadrul unor interminabile discuţii, ţinuta vestimentară, componentă importantă în cadrul relaţiilor diplomatice, protocolare. Din aceasta nu trebuia să lipsească jobenul, îi spuse Feri. Grecii sunt foarte atenţia la asemenea amănunte de protocol, mai ales că în acea perioadă ei înlăturaseră o dictatură a coloneilor şi amintirea Casei regale greceşti era în vogă. La rândul ei, soţia lui Ion Brad a fost iniţiată în pregătirea unor toalete care să corespundă modei vremii, să înfăţişeze o persoană cultivată, în ton şi bonton cu spiritul vremii. După ce s-a rezolvat şi problema cu toaletele soţiei, Feri i-a spus lui Ion Brad: „Ionică, tu eşti tânăr, aud că nici 44 de ani, pe deasupra eşti şi frumos, nu bătrân ca mine, să-i întreci pe toţi, mă-nţelegi? În Grecia – a continuat – cu regulile de protocol se face politică mondială. Prietenii noştri greci au o plăcere sadică să le practice pe toate”. La o îmbrăcăminte potrivită, elegantă şi de prestanţă, trebuia şi un comportament adecvat, corectarea ţinutei, mascarea unor defecte şi a unor ticuri verbale sau musculare, atenţie la aplecarea spatelui etc.
Întâlnirile dintre cei doi au continuat însă şi peste ani, nu numai cu ocazia iniţierii în arta diplomaţiei. Una din aceste întâlniri s-a petrecut la Ministerul de Interne Bucureşti, ocazie cu care Francisc Păcurariu se plânge prietenului său de semnale ale sănătăţii deteriorate. Surplusul de ţigări fumate la masa de scris, nopţile albe petrecute tot acolo duceau spre un deznodământ nu prea fericit. Bineînţeles, discuţiile n-au ocolit apariţia romanului „Labirintul”, care s-a bucurat, după cum ştim, de succes în acea vreme şi nu numai. El rămâne şi astăzi o carte veridică, o carte adevărată despre conjunctura istorică şi evenimentele confruntărilor ce le descrie. Prima ediţie a acestui roman s-a bucurat de un referat mai mult decât excepţional făcut de Ion Brad prietenului său. Tot Ion Brad a fost acela care a recomandat cartea directorului Alexandru Căprariu, să apară la editura clujeană „Dacia”. Apărut în 4000 de exemplare, evenimentul editorial a fost salutat cu bucurie în toată presa literară.
Prin anul 1982, Ion Brad s-a reîntors definitiv în ţară, din Grecia, şi s-a reîntâlnit cu Francisc Păcurariu de mai multe ori. Cu ocazia unei întâlniri din anul 1989, petrecute în preajma evenimentelor sângeroase de la Târgu Mureş, amândoi au constata că istoria se repetă. Asemănarea celor descrise în „Labirintul” cu cele întâmplate la Tg. Mureş era evidentă, cei doi deplângând faptul că unii oameni nu învaţă nimic din cursul istoriei. Prietenia dintre Francisc Păcurariu şi Ion Brad este un exemplu de stimă reciprocă, de preţuire unul faţă de altul a doi oameni care au fost puşi într-o anumită perioadă să servească interesele ţării. Şi au făcut-o cu devotament şi profesionalism.
G. Moldovan