CUM SE ŞLEFUIESC CARACTERELE!

Caracterul este un ansamblu unitar de însuşiri psihice, esenţiale şi stabile ale personalităţii, care privesc o apreciere morală, pozitivă sau negativă.. Caracterul este însuşirea esenţială a omului. El poate fi asemuit cu pietrele cele preţioase, dar mai cu seamă, cu diamantul. Aşa cum diamantul are o structură cristalină care pune în evidenţă o multitudine de faţete, tot aşa şi caracterul omului poate să aibă o multitudine de faţete, unele pozitive, iar altele negative. Important este că aceste caractere, ca şi diamantele, pot fi modelate, şlefuite, pentru a răspunde cât mai bine unei vieţi sociale sănătoase şi armonioase.
Dacă pentru şlefuirea diamantelor sunt necesare mijloace şi tehnici speciale pentru că diamantele au cea mai mare duritate cunoscută în lumea mineralelor, tot aşa se pot întâlni şi la caractere durităţi de excepţie, pentru a căror şlefuire şi modelare sunt necesare, de asemenea, mijloace şi tehnici speciale.
În societate duritatea caracterelor nu e un defect, ci o calitate, care conferă tărie şi stabilitate de care se bucură marii conducători. În structura caracterului ceea ce trebuie modelată este maleabilitatea de care trebuie să dea dovadă, atât conducătorii cât şi fiecare individ al societăţii. Unele calităţi le putem avea din naştere, dar altele pot fi dobândite prin educaţie, prin experienţa vieţii, prin modelare.
Educaţia este necesar să fie laică şi religioasă. Aşa cum o pasăre pentru a zbura are nevoie de două aripi, tot aşa şi educaţia are nevoie de aceste două modalităţi de tratare a tinerele vlăstare ale societăţii. Educaţia laică conferă tinerilor viziunea ştiinţifică asupra lumii materiale, asupra legilor care guvernează universul şi societatea umană, asupra fenomenelor şi proceselor care influenţează viaţa materială şi socială punând accent, mai ales, pe latura cantitativă, concretă şi palpabilă a acestora.
Religia pune accent pe latura calitativă şi spirituală a educaţiei, pe fenomenele şi procesele tainice şi pe legătura dintre materie şi creaţie în procesul devenirii lor. Religia ne învaţă că omul nu este atotputernic în lume, că el este o fiinţă creată şi că puterea nu se află în forţa lui fizică sau mentală, ci în slăbiciune. Creaţia nu poate fi mai presus de cât Creatorul ei. Omul trebuie să dea socoteală de atitudinea sa, de comportamentul său până şi de modul de gândire al său în faţa Dreptului Judecător. Frica de Dumnezeu nu îl înjoseşte pe om, ci îl înalţă în demnitatea sa până la nivelul de fiu şi moştenitor al Creatorului.
Prin împletirea laturii laice cu cea religioasă a educaţiei se realizează cel mai bine şlefuirea caracterelor pentru a scoate în relief faţetele cele mai bune, mai frumoase, mai folositoare, în detrimentul celor rele, urâte şi inutile. Să ne aducem aminte mai întâi de dorinţele lui Dumnezeu şi de nevoinţele aproapelui şi numai apoi să dăm frâu propriilor dorinţe şi nevoinţe, dar şi acestora să le dăm o libertate controlată şi o limitare potrivită funcţie de necesităţile stricte şi lucrătoare ale vieţii şi nu spre îmbuibare sau îngâmfare. Să cultivăm toate virtuţile creştine dar mai ales pe cele teologice: dragostea, credinţa şi speranţa
Progresul moral şi spiritual sunt temelia pe care se sprijină toată acţiunea de formare a unui om nou, cu un caracter măreţ. Pentru a întreţine în mod permanent dorinţa de mai bine trebuie să avem curajul să o transpunem în atitudine, în comportamentul nostru de fiecare clipă. Odată fiind precizat obiectivul la care dorim să ajungem urmează începerea ascensiunii şi punerea în practică a efortului interior. Efortul este progresul în acţiune. Opera de mântuire pretinde numeroase şi perseverente eforturi şi este nevoie de credinţă, rugăciune şi post.
Credinţa este o atitudine a spiritului şi a raţiunii; rugăciunea este conlucrarea noastră cu Dumnezeu pentru împlinirea voinţei Sale. Rugăciunea şi postul sunt instrumentele şi mijloacele cele mai eficiente care ne ajută la curăţirea cugetelor şi a simţirilor atât de necesare în procesul de formare şi consolidare a noilor caractere. Rugăciunea nu este numai rostire şi postul numai abţinere, ci ele sunt, înainte de toate, dorul de Isus, de mântuire şi de viaţă veşnică. Fără Isus nu putem face nimic. El a pătimit şi a înviat pentru mântuirea noastră. Să ne punem toată speranţa şi încrederea în puterea mântuitoare a lui Isus.
Măgeruşan Ioan.