N. Steinhardt – două chei de lectură

Teologul năsăudean Călin Emilian Cira continuă seria interviurilor cu personalităţi care l-au cunoscut pe N. Steinhardt. Apărută recent, cartea "Convorbiri despre N. Steinhardt" (Ed. Eikon, Cluj Napoca, 2012) este volumul al doilea din seria (sperăm) începută în anul 2010 la aceeaşi prestigioasă editură.

De această dată, cei care răspund întrebărilor lui Călin Emilian Cira sunt: Toma Pavel, Mihai Şora, Virgil Nemoianu, Aurel Rău, ÎPS Andrei Andreicuţ, PS Justin Hodea Sigheteanul, PS Vasile Someşanul, Mihail Milea, Radu Ţuculescu, Marcel Lupşe, Ion Filipciuc, Nicolae Mecu, Achim Mihu, Maria Peicin, Augustin Pădurean.

Cartea conţine şi o mică Addenda în care sunt reproduse câteva cuvinte adresate de cel care de această dată semnează "Nicolas Steinhardt" - pagini din corespondenţa Monahului de la Rohia cu Révérend Père Thaddée de la Mănăstirea Chevetogne din Belgia, unde Steinhardt fusese în vizită în anul 1986.

Foarte tonice aceste multiple oglindiri ale lui N. Steinhardt! Fiecare "oglindă" umană pare să fi rămas cu o amprentă anume. Asemănătoare între ele, dar, fireşte, niciodată identice, aceste chipuri zugrăvite de personalităţile aflate în acest volum descriu una şi aceeaşi mirabilă prezenţă de la a cărei naştere s-au împlinit 100 de ani în iulie 2012.

Bucuria cu care ştia să trăiască acest om pare a fi firul roşu care străbate întreaga carte, ca şi volumul anterior, de altfel, astfel încât cei care i-au fost cu adevărat prieteni au înţeles pe deplin gestul lui N. Steinhardt de a se retrage la Rohia. Mihai Şora o numeşte "bucurie debordantă", care era o caracteristică a tipului de religiozitate de care aparţinea Steinhardt: "această deschidere, această bucurie, această capacitate de a îmbrăţişa. Nu era retragerea cruntă din lume cu un refuz al legăturii. Era, dimpotrivă, o persoană cu braţele larg deschise şi cu zâmbetul care-i venea din inimă. Era un lucru deloc arborat artificial sau o rămăşiţă a vieţii lui mondene din tinereţe. E un caz uluitor şi o foarte mare personalitate delicată. Era de o mare, mare delicateţe". (p. 14).

Ion Filipciuc îl descrie pe monahul aflat deja la Rohia, ca şi cum ar vorbi despre un film: "eu l-am măsurat în trei locuri: în bibliotecă, un spaţiu de poveste, ca un labirint alcătuit din cărţi căţărate până-n tavan, printre care aluneca precum un duh; în grădina din faţa casei în care vieţuia şi unde am intrat amândoi ca să-şi îmbrace pe deasupra veşmintele călugăreşti, să-l pot fotografia, în plin soare de dimineaţă, ca pe un călugăr trecător printre flori dumnezeieşti; apoi, în sala în care am fost poftiţi cu toţii la masă şi unde monahul Nicolae a prins cu amândouă mâinile uscate o strachină cu supă de chimion şi câteva bucăţele de pâine prăjită şi s-a aşezat sfielnic într-o latură mai întunecată a încăperii, ca şi cum s-ar fi ruşinat că mănâncă precum orice pământean..." (p. 104).

Tot despre activitatea de bibliotecar a Monahului de la Rohia ne dă informaţii preţioase PS Justin Hodea. Aflăm astfel că uneori, mai ales când mănăstirea era vizitată de intelectuali, N. Seinhardt făcea pe ghidul, iar la bibliotecă era ajutat, periodic, de studenţii teologi veniţi în vacanţe. Şi regăsim constanta aflată peste tot în carte: "Iubea pe toată lumea şi era mereu voios pentru că socotea că darul cel mare pe care l-a primit de la Hristos - botezul creştin - este un motiv de nesfârşită fericire şi permanentă bucurie". (p. 61)

Una dintre cele mai interesante mărturii o aduce istoricul şi criticul literar Nicolae Mecu. Referindu-se la opera critică şi la eseurile lui N. Steinhardt, istoricul literar Nicolae Mecu constată că le citim altfel astăzi graţie şansei de a fi apărut Jurnalul fericirii. Dacă, printr-un nenoroc, Jurnalul s-ar fi pierdut, afirmă Nicolae Mecu, "ne-am fi dat seama mult mai puţin de încărcătura spirituală şi, totodată, profund subversivă a eseisticii lui «profane»". (p. 120). Este una dintre cheile de lectură noi pe care, prin Nicolae Mecu, o propune această carte ...

O altă cheie de lectură, ne amintim, se află în primul volum dedicat monahului Nicolae de la Rohia (N. Steinhardt) de acelaşi Călin Emilian Cira. Puţină lume ştie despre căutări isihaste venite tot pe filiera "Rugului Aprins" ale monahului Nicolae...

Am mai scris în această rubrică despre mărturiile lui Virgil Ciomoş făcute în primul volum semnat de Călin Emilian Cira. Profesorul Virgil Ciomoş, el însuşi un cunoscător, pune degetul pe rană, arătând spre centrul de greutate din care ar trebui pornită - credem noi - orice discuţie despre Monahul de la Rohia: "Era un lucrător ascuns al rugăciunii inimii, rugăciune legată de o anume tradiţie menită a te «lega» de un Părinte, a cărei menire era tocmai aceea de a-ţi transmite duhul acestei rugăciuni, dimpreună cu acompaniamentul necesar pentru a nu rătăci pe acest dificil drum. «Acompaniatorul» Părintelui Nicolae fusese Părintele Benedict Ghiuş de la Mănăstirea Cernica, unul dintre cei trei ucenici (poate cel mai discret) al călugărului rus Ivan Kulîghin - Ioan cel Străin, cum îşi spunea el însuşi. E vorba, mai precis, de o anume transmisiune - tradiţie înseamnă, etimologic, tocmai «transmisiune» - care, în cazul lui, venea de undeva din Răsărit. Să nu uităm, însă, că Ţările Române au fost o adevărată placă turnantă a itineranţei spre Est a acestei sfinte tradiţii. Iată că, acum, ea se întorcea în persoana acestui enigmatic călugăr rus. De aceea, Părintele Nicolae frecventa regulat Bucureştiul nu numai din motive medicale (reale şi ele). Duhovnicul său de taină îl aştepta la Cernica". (vezi "Convorbiri despre N. Steinhardt, Ed. Eikon, 2010, p. 108-109)…

În fond, ambele căi de lectură enumerate mai sus nu fac decât să ni-l dezvăluie pe N. Steinhardt în oglinda propriilor eforturi de împlinire spirituală. În această perspectivă este firesc ca eticul să nu poată accepta "căldicelul" compromisului cu puterea comunistă - de unde şi subversivitatea unor texte, despre care vorbeşte Nicolae Mecu. Privite în perspectivă isihastă, toate acestea au un legato profund care ne obligă la reevaluări şi la lecturi proaspete din opera lui N. Steinhardt.

www.zf.ro