Un gând cu speranţă, pentru neam şi ţară

Pentru început daţi-mi voie să vă urez un AN NOU, cu sanatate, împliniri multe şi griji puţine. Iubirea, înţelepciunea, încrederea şi generozitatea să vă călăuzească paşii în acest an 2013.
Acum, la început de an-2013, vă mărturisesc sincer, că trebuie, ca noi toţi românii, să pornim cu drag şi mare îmbărbătare, a face lucruri bune şi în interesul naţiunii.
Mă gândesc în primul rând şa şcoală şi la slujitorii ei, pentru care trebuie să ne luptăm să-i repunem în drepturile lor fireşti.
Să ne recunoaştem şi să ne cinstim limba şi literatura, să ne recunoaştem istoria noastră zbuciumată, identitatea noastră de români, născuţi şi crescuţi în acest spaţiu geografic, care se numeşte România, şi unde avem obligaţia de a fructifica toate bogăţiile ţării, în beneficiu naţiunii, nu în beneficiul unui grup restrâns de politicieni şi grupuri mici de căpuşari economici. Mai bine zis, să ne iubim ţara şi neamul.
Să ne gândim că pământul nostru este deosebit de darnic şi roditor şi trebuie să-l facem să dea roade pentru naţiune.
Pentru aceasta va trebui să îndreptăm legi, care până acum au fost ostile ţării şi omului de rând.
Să-i forţăm pe aleşii noştri, să facă legi drepte pentru naţiune şi în folosul acesteia, care să ducă la aşezarea ţării şi neamului românesc pe temelii solide.
Istoria zbuciumată a neamului nostru, cu suferinţele pricinuite de această zbuciumată existenţă, ne-au îmbărbătat să rezistăm în timp. Dovadă stau aprigele lupte duse pentru păstrarea pământului, pentru păstrarea limbii, a credinţei şi datinilor strămoşeşti.
Este timpul ca astăzi, libertatea de care dispunem şi cadrul democratic care trebuie să-l mai dezvoltăm şi să-l cizelăm, în adevăratul sens al democraţiei, să le punem în slujba relansării economice, valorificând toate veniturile pentru neam şi ţară.
Să ne gândim la sănătatea corporală, la sănătatea mintală, ce trebuie dată oamenilor prin bunăstarea materială şi spirituală. Numai astfel putem avea un popor sanatos, un popor educat.
În acest sens, aş dori să readuc în memoria şi conştiinţa noastră, vorbele marelui nostru Nicolae Ioarga, care spunea: “ …Fiecare popor are sufletul său, format în sute de mii de ani, din firea pământului, din freamătul codrilor, din floarea albă a primăverii, din raza soarelui, din ceaţa toamnelor şi gerul iernilor, din toate frământările, suferinţele, silinţa, gloria, din nesfârşit de multe amintiri îngrămădite pe urma morţilor, care astfel n-au murit întregi, ci din adâncul zăcerii lor sprijină răsfăţarea la lumină a urmaşilor ce au venit din ei şi trăiesc după dânşii. Acest suflet e preţul, mare sau mic, al fiecărui popor…pe aceste două temelii se sprijină mărirea trainică a unui neam: amintirea totdeauna vie a trecutului şi conştiinţa datoriei împlinite la toţi, în fiecare clipă.”
Importanţă au în istorie, două lucruri: s-o înţelegi ca dezvoltare şi să înţelegi, să judeci, să iubeşti sau să condamni sufleteşte pe aceia care au jucat un rol în istorie; să-i tratezi ca oameni vii, pe care i-ai întâlnit înaintea ta, ai avut de-a face cu ei, i-ai lăudat, i-ai asândit, să-i auzi vorbind şi să-i vezi mergând.
Istoria aceasta, este totuşi un mare tribunal, în care se judecă popoarele şi naţiunile.
Noi trebuie să luăm acum de la trecut doar focul, nu cenuşa. Astăzi, se pare că am luat de la trecut mai mult cenuşă. Dovadă este chiar ştirea dată acum la început de an, în privinţa creşterii taxelor şi impozitelor, la nivelul Bistriţei, cu până la 20%, prevestind sosirea unor vremuri amare şi a unui an greu pentru buzunarele marii majorităţi a bistriţenilor. Nimănui, din cei de la putere, fie ea locală sau naţională, nu le pasă că mii de români nu mai au ce mânca, nu mai au unde lucra, nu mai au puterea de a se dezvolta. Indiferent de culoarea lor politică, cei cocoţaţi sus au un singur scop: să facă bani pentru ei.
Dacă până acum au avut de unde rupe din trupul economic al ţării, fără să lovească prea mult în populaţie, acum, când s-au dus aproape toţi coloşii industriali, pe cumetrii şi profituri personale, singurul mod de a scoate bani sunt birurile tot mai grele pe români. În timp ce traiul scade la râmâni, numărul parlamentarilor aproape s-a dublat, faţă de cât au decis românii la referendumul din 2009, ajungând prin grija legilor făcute la un număr record de 588. Oare din ce o să-i plătească statul ? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: din buzunarele noastre, a celor multi si umiliti. Şi culmea, că toţi vor păpică bună, cazare confortabilă, căldură de lux şi o pungă mare de galbeni, fără să ridice un deget şi pentru ţară şi neam. Se uită, de către politicieni, că noi toţi cei ce formăm România, suntem încă în criză ? După cum se observă la aceştia, se pare că această criză este doar pentru cei din munca de jos. Spun munca de jos, fiindcă la noi nu mai există clasă de mijloc. Stăpânii ţării au desfinţat-o. Aproape toţi românii suntem săraci. Oare când, aceşti parlamentari, plătiţi cu lefuri de nababi, vor vota şi legi în sprijinul cetăţeanului de rând, în interesul naţiunii care i-au ales?
O astfel de faptă, consider că nu ar înseamna altceva decât dragoste de ţară, dragoste faţă de neamul din care face parte şi acest ales al neamului, în care s-a născut, nu reprezintă altceva decât adevăratul patriotism, de care trebuie să dea dovadă şi el parlamentarul.
Când vom avea parte de o identitate a parlamentarilor, clădită doar pe onoare, loialitate faţă de neamul românesc, sacrificiu personal, spre binele poporului ?
Când vom avea acei parlamentari care să facă nişte analize profunde a fenomenelor ce fac obiectul legilor şi al votului său, care să fie numai spre binele naţiunii ?
Ei, acolo sus în parlamentul natiunii, nu se gândesc la relaţia dintre stat şi popor, care trebuie să fie precum relaţia dintr-o familie. Dacă un partener, urmăreşte doar să profite faţă de celălalt, fără a-l ajuta şi spijini, pe cel ce munceşte să realizeze ceva bun şi durabil, atunci, cu siguranţă că va interveni divorţul.
Mă gândesc şi la lucruri sau realităţi umane, aflate la îndemână şi trecute cu vederea de multe ori, dar care sunt tot atât de importante şi preţioase : libertatea persoanei, libertatea credinţei, libertatea cuvântului, a scrisului şi tiparului şi, nu în ultimul rând, la libertăţile constituţionale, fiindcă fără ele, viaţa nu ar fi viaţă, ci mai mult un chin.
În fond, parlamentarii noştri sunt principalii răspunzători de parcursul spiritual, material şi moral, de parcursul istoric, cultural şi social al naţiunii române. Spun acest lucru, fiindcă ei sunt acei care fac şi aprobă legi, pentru bunul mers al economiei româneşti, pentru o şcoală românească performantă, pentru un sistem de sănătate puternic, pentru un sistem de apărare viabil-având ca suport pacea şi care, probabil se gândesc că trebuie să facă tot ce depinde de ei, pentru ca naţiunea română să fie puternică, demnă, liberă şi admirată de toată lumea. Ce frumos vis pentru naţiune !
Mă gândesc, că în ultimii 23 de ani, aleşii noştri au adus ţării, multe catastrofe la nivel sufletesc şi material, şi nu ştiu dacă generaţiile viitoare, vor mai repara vreodată marile pierderi.
Mă gândesc la judecata dreaptă a ţăranului român asupra ţării.
O tradiţie de milenii, pomicultura, este ameninţată cu dispariţia, fiindcă ţăranii pomicultori nu mai au bani să intinerească plantaţiile şi multe dealuri rămân golaşe, ca să nu mai vorbesc de terenurile agricole arabile. Ţăranii, dezamăgiţi şi cu ochii înlăcrimaţi fac un gest final: îşi vând livezile samsarilor de pământuri. Aceştia distrug livezile, fac plantaţii ieftine, dezvoltând păduri în buza satului, elimină păşunile, sălbăticind satele şi aruncând tineretul iarşi la oraş, ca pe timpul odiosului, dacă nu cumva vor alege străinătatea, pentru căutarea unui loc de muncă, accelerând astfel dispariţia ţărănimii tradiţionale.
În loc de prune româneşti, au început să apară doar flori albe de salcâm prin satele româneşti.
Astăzi, nu există pagubă mai mare pentru neamul românesc, decât vânzarea către străini a pământului. Tot mai multe case de la sate, au fost părăsite, curţile sunt pustii, grădinile şi pământurile nemuncite, fiindcă nu au cu ce, ca să nu mai vorbesc de scăderea alarmantă a numărului de animale.
Foarte puţini ţărani au rămaş pentru muncă, în mica agricultură ţărănească, de subzistenţă, ecologică şi tradiţională, care de abia îşi mai fac loc şi prin pieţele româneşti, fiindcă nici aici nu mai încap, din cauza mafioţilor din pieţe.
S-a distrus tractorul românesc, s-au dus de râpă toate fabricile şi uzinele de maşini agricole, care puteau fi păstrate şi incluse într-un sistem de leasing, prin deschiderea de bănci rurale care, într-un timp scurt, de câţiva ani, să fi umplut ogoarele ţării cu tractoare, pluguri şi semănători, ceea ce însemna hambare pline şi un trai mai bun.
Oare românii care muncesc din greu prin agricultura Spaniei, a Italiei, sau a altor state, nu mai bine puteau face acest lucru, la ei acasă în România ? Cine este de vină ?
Răspunsul este deosebit de clar: politicienii din toate partidele, puşi pe căpătuială, care s-au luat parcă şi la întrecere-cine vinde cel mai ieftin şi cel mai neprofitabil bogăţia ţării.
Mă gândesc la aurul, cuprul, sarea românească, care sunt resursele naţiunii şi sunt singurele care ne-au mai rămas după ruinarea economiei şi vânzările păguboase, ale marilor fabrici, a oţelului românesc , a petrolului, invocând un motiv total aberant, că nu mai erau performante şi că nu aveam piaţă de desfacere. Dar, acum România ce a ajuns? Nu o piaţă de desfacere, dar nu pentru români, ci pentru străini, fiindcă noi, nu prea mai avem ce vinde.
Distrugând industria românească, aşa neperformantă cum era, am reuşit acum să exportăm, nu produse finite, ci fierul rezultat din demolări.
În încheiere doresc să menţionez, că nu vreau să supăr pe nimeni, dar că lumea care vine, începând cu acest an 2013, să fie lumea tinerilor, a copiilor şi a nepoţilor. Gândindu-mă la aceştia, am dreptul, în libertatea dată astăzi, să spun aşa-ca un bătrân, cum văd eu lucrurile pentru viitor.
În primul rând, doresc să dispară acei vântură-lume din conducerea ţării, care trimit norocul neamului românesc pe apa Sâmbetei. Doresc să avem cu toţii parte de o mai bună siguranţă a cetăţeanului.
Trebuie să îmbărbătăm tineretul, să le călăuzim paşii, pentru a rămâne la ei acasă, să clintească ţara din locul în care parcă a înţepenit pe nedrept, spre belşug şi bunăstare, fără vrajbă între fraţi, fără duşmănie şi revărsare de ură şi fără acea încrâncenare cu care persistăm în greşeală şi care este cancerul societăţii noastre. Ne trebuie doar curaj şi să pornim la drum cu toţii, şi tineri şi bătrâni.
Doamne ! Ocroteşte-i pe români !

Ioan Cordovan din Bistriţa