Cel mai înfricoşat lucru dintre toate...

Auzim zilnic despre atâtea fărădelegi, dar şi de eforturile incredibile ce le fac autorii acestora de a scăpa de pedeapsa din lume, socotind că astfel totul s-ar încheia. Conştiinţa, amorţită(anesteziată) un timp, se va ridica împoriva făptuitorului, luându-i liniştea, bunul de mare preţ al omului. Poate-mi veţi spune zeci de cazuri de răufăcători care scapă justiţiei omeneşti şi mor în patul lor. De fapt acesta e cazul cel mai grav, fiindcă de pedeapsa lui Dumnezeu nu pot scăpa. Orice pedeapsă(puniţiune) de pe pământ are un sfârşit, dar din bolgiile iadului nu mai e scăpare...
Într-una din zile, la Sfântul Avvă Zosima, ce era stareţ al mănăstirii din Muntele Sinai, a venit un om cu conştiinţa greu încărcată şi care s-a rugat disperat să fie primit ca un umil călugăr în mănăstire. Fiind spovedit, omul şi-a mărturisit grele păcate, fiind un ucigaş destul de faimos şi care nu şi-a mai putut suporta trecutele fărădelegi, dorind o schimbare radicală a tot ce făcuse până acum. Era hotărât ca în lacrimi de pocăinţă, post şi întoarcere la Dumnezeu, să-şi uşureze conştiinţa, ce-l mustra fără încetare. Îi era cel mai greu chin şi pe care nu-l mai putea suporta.
(Am intenţionat cândva să scriu un roman cu tentă psihologică, în care două persoane comit o crimă, ajung în faţa judecăţii pământeşti, dar folosindu-se de trucuri şi bani reuşesc să scape de sentinţa tribunalului. Curând însă, propria conştiinţă s-a ridicat acuzatoare şi le-a răpit pacea, încât unul s-a sinucis, iar celălalt s-a prezentat recunoscându-şi crima şi preferând orice pedeapsă, în locul teribilelor mustrări de conştiinţă.)
Pe atunci (veacul al IV-lea), nu se instituise încă un stadiu de probă spre a fi călugăr şi Avva Zosima l-a tuns monah, în mod de vieţuire îngeresc pe proaspătul venit, la insistenţele acerbe ale acestuia, acceptând cerinţele severe ale vieţii monahale. Apoi, l-a trimis la Mănăstirea Preacuviosului Dorothei de lângă Gaza(la 70 de km. de Sinai). Acolo a stat tâlharul devenit călugăr vreme de nouă ani în canon greu: postire şi lacrimi de păreri de rău, rugăciune necontenită şi ascultare desăvârşită în tot ceea ce i se cerea, acceptând cele mai grele munci. Dar, după ce au trecut mai bine de nouă ani, el s-a întors la Sfântul Zosima şi a cerut să fie dezbrăcat de haina îngerească a călugăriei.
-Pentru ce faci aceasta? l-a întrebat cu mirare mare stareţul, care auzise de exemplara comportare a celui care fusese cândva ucigaş
-Am simţit, după multă vreme –a răspuns acesta- că după toate rugăciunile mele, postiri şi privegheri, mi s-au iertat păcatele cele grele, precum tâlharului de la dreapta Mântuitorului, dar mi-a mai rămas un păcat ce nu l-am putut ispăşi. Am ucis demult un copil şi chipul lui mă urmăreşte de câte ori încerc să închid ochii. Se apropie de mine şi mă întreabă: „Pentru ce m-ai ucis?”
- Ei, şi ce vrei să faci? spuse Sfântul Zosima.
-Voi lepăda straiul călugăresc şi voi merge în cetate să mă predau autorităţii.
Aşa a făcut. S-a îmbrăcat în strai lumesc (spre a nu fi hulită călugăria) şi s-a prezentat autorităţii judecătoreşti din oraşul Diosopulos, recunoscându-şi crima. A fost condamnat la moarte şi executat prin decapitare. Astfel, cu sângele lui a spălat păcatul uciderii de oameni.