Meditaţie la Duminica „Dinaintea Înălţării Sf. Cruci” – Ioan 3, 13-17

Lumea e plină de creştini fără de Cruce, deşi mulţi dintre aceştia o poartă la gât ca obiect de podoabă, o ai în casă, pe birou, în maşină, dar fără ca purtarea ei să însemne şi asumarea crucii.
Crucea este un obiect de podoabă precum un inel, un lănţişor, o verighetă sau o pereche de cercei.
Şi atunci, ce este Sf. cruce?
- un mijloc ales de Dumnezeu pentru începutul mântuirii;
- o descoperire a lui Dumnezeu;
- un obiect absolut indispensabil lucrării lui Dumnezeu şi mântuirii noastre;
- un act de jertfă;
- o mărturisire a propriei identităţi creştine;
- asumarea unui destin;
-urmarea lui Hristos;
- aşa cum sufletul se mântuieşte numai prin trup, tot astfel jertfa sângeroasă şi unică a Mântuitorului a fost pe altarul crucii;
- cinstirea Sf. Cruci este strâns legată de jertfa răscumpărătoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat săvârşită pe altarul crucii;
Dacă în Vechiul Testament altarul din Cortul mărturiei era considerat sfânt „şi va fi jertfelnic o sfântă a sfintelor, iar cel ce se va atinge de jertfelnic se va sfinţi” (Ieşire 29,37), cu atât mai mult „Altarul crucii” pe care s-a jertfit însuşi Fiul lui Dumnezeu, prin Sângele Său, Crucea a fost sfinţită.
Tot în Vechiul Testament, crucea este semnul izbăvirii şi al salvării şi era prefigurată prin:
- pomul cunoştinţei binelui şi al răului;
- legământul lui Dumnezeu cu Noe;
- legământul lui Moise, care a ucis toţi şerpii vrăjitorilor Egiptului, a despărţit Marea Roşie;
- tablele legii
- ridicarea şarpelui în pustie;
- semnul Fiului Omului
Dacă Vechiul Testament este umbra celor viitoare, un învăţător către Hristos, în Noul Testament, este puterea creştinului şi va fi semnul sfârşitului lumii.
Sf. Ap. Pavel iniţiază cu adevărat o teologie a Crucii, despre care zice că pentru păgâni este nebunie, pentru evrei sminteală, iar pentru creştini este puterea lui Dumnezeu şi de ar fi să mă laud numai în crucea lui Hristos.
Însăşi Euharisia, ca jertfă, înviere şi ispăşire este legată de Taina Crucii. Sf. Ap. Petru arată că: „Hristos răstignit pe cruce a luat asupră-şi păcatele noastre şi prin rănile Lui am fost vindecaţi.
După Evanghelia acestei Duminici, revelaţia iubirii lui Dumnezeu în Hristos implică Itinerariul coborâre-suire „şi nimeni nu s-a suit la cer decât cel ce s-a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer” (Ioan 3, 13). Dumnezeu s-a făcut om, ca pe om să-l îndumnezeiască – Mântuitorul descoperindu-ne şi calea înălţării la cer – o cale pe care suie El mai întâi, dar pe care suntem chemaţi să suim şi noi – iar această scară spre cer este Crucea, care este o scară a ambelor sensuri deopotrivă, scară pe care când cobori te înalţi.
Este scara lui Hristos şi scara noastră deopotrivă. Sau, mai precis, este scara pe care Hristos, prin trupul jertfei şi al Învierii Sale, a întins-o între cer şi pământ: este celea cea nouă şi vie (Evrei 10, 20) pe care El a deschis-o pentru noi.
Să nu uităm că şi Maica Domnului este scară către Dumnezeu, căci dacă Fiul lui Dumnezeu S-a coborât, făcându-se om prin fecioara Maria, El s-a suit la cer cu umanitatea, pe care a luat-o din sânul ei. Şi această coborâre s-a făcut pricină a suirii Sale.
Maica Domnului este „scară pentru Dumnezeu”, dar şi pentru noi, pentru că ne-a precedat şi ne este model pe calea înălţării la cer. Dar ne este şi scară datorită necurmatei ei mijlociri în rugăciunea cea pentru noi, astfel încât, treaptă cu treaptă, ea ne susţine în suişul nostru spre slava şi bucuria împărăţiei cerurilor. Amin!
Pr. Vasile Beni