Portretul unui om venerabil

Pentru Mircea Daroși, așa cum s-a mai spus, monografia „Gavril Istrate – decanul filologilor români” (Editura „Mesagerul”, Bistrița, 2013) reprezintă înainte de toate o datorie de onoare. Dar este o datorie pe care autorul, ajuns iată la cea de-a zecea monografie, o împlinește cu o vădită bucurie și satisfacție. Deși întocmit riguros, îndeplinind toate cerințele unei atari lucrări, studiul lui Mircea Daroși este mai degrabă un omagiu adus profesorului și cercetătorului Gavril Istrate, neposean de origine, figură importantă în domeniul cercetării filologice românești. Iată cum își justifică autorul însuși demersul: „Consider că o asemenea personalitate marcantă, care s-a ridicat prin propriile sale eforturi și năzuințe nu poate să rămână în umbra tăcerii (…). Cartea mea se vrea un călduros omagiu adus ardeleanului moldovenizat.” (p. 14)
Volumul despre care vorbim a presupus fără îndoială o amplă muncă de cercetare prealabilă. Și nu doar cercetare bibliografică, ci și mărturiile apropiaților sau ale lui Gavril Istrate însuși. „Am pornit pe urmele lui Gavril Istrate, urmărindu-i viața și opera, punând la baza acestui studiu bibliografia vastă a întregii sale activități de-a lungul a celor aproape 100 de ani, am stat de vorbă cu Domnia sa, cu cei mai apropiați membri ai familiei sale, cu prieteni cunoscuți(…)” (p.13)
Viața și activitatea pedagogică și științifică a acestuia din urmă pare, așa cum ne este ea prezentată de autor, înnobilată și înseninată (în ciuda multor vicisitudini) de satisfacția unei îndelungi existențe închinate cercetării lingvistice și activității la catedră.
Monografia, așa cum se cuvine de altfel, urmărește atât viața cât și activitatea științifică a lui Gavril Istrate. Iată cum este ea concepută, pe capitole. Capitolul I „Un intelectual al ținutului năsăudean” vorbește despre primii pași în lume ai celui ce va fi „Decanul Filologilor români”. Un subcapitol întreg îi este dedicat Neposului (și istoricului acestuia), satul de origine al profesorului, sat ale cărui peisaje îi vor marca definitiv fondul sufletesc: „Când i se umplea pelicula sufletească cu imaginile inegalabile ale acestei priveliști, cobora liniștit prin grădina copilăriei să se așeze apoi la masa de studiu.” (p.24) Tot aici autorul creionează un scurt istoric al familiei Istrate, schițând portrete ale fiecăruia dintre membrii acesteia.
Capitolul II este dedicat anilor de formare ai marelui lingvist. Se insistă pe bună dreptate asupra profesorilor (adevărați mentori, unii dintre ei) care au influențat în vreun fel traseul intelectual al acestuia. Sunt pomenite aici numele unor dascăli de seamă, cum ar fi: Ion Păcurariu, Vasile Bichigean, Virgil Șotropa, Ioan Șorobetea și alții (perioada liceului); sau Iorgu Iordan, Garabet Ibrăileanu, Octav Botez (anii de studenție). Pentru a ne face o părere despre conștiinciozitatea, seriozitatea și sârguința cu care Gavril Istrate s-a dedicat cercetării filologice este de ajuns să menționăm aprecierea acestor dascăli pentru elevul și apoi studentul lor. Iată bunăoară ce spunea Octav Botez: „De mulți ani n-am avut un elev mai bun, mai studios și mai pasionat pentru această disciplină.” (p. 57) Iar seriozitatea cu care s-a dedicat filologiei a rămas aceeași pe întreg parcursul îndelungatei sale activități științifice.
Capitolul III „Activitatea didactică și științifică” trece în revistă toate domeniile la care Gavril Istrate și-a adus în mod consistent contribuţia. Sunt de urmărit aici în primul rând cele două mari coordonate ale activității acestuia: cea pedagogică și cea filologică. Mărturiile multor generații de studenți confirmă faptul că Gavril Istrate a fost dascălul-model, exemplul în permanență demn de a fi urmat: „În toată perioada activității sale, profesorul Gavril Istrate devine un model de pregătire și moralitate pentru studenții și colegii săi și pentru generațiile care îi vor urma.” (p. 70) Deși dedicat în bună măsură studiului lingvisticii, profesorul nu și-a limitat în vreun fel câmpul cercetărilor. Fascinat de lumea literelor în general, Gavril Istrate este mai degrabă un filolog în adevăratul sens al termenului. Fascinația sa pentru literatură, cea a scriitorilor ardeleni și cei moldoveni mai ales, a făcut ca atenția cercetătorului să se extindă în permanență asupra acesteia. De altfel, aflăm din volumul discutat aici, Gavril Istrate visa încă din tinerețe să scrie literatură – subcapitolul „Gavril Istrate, scriitorul”.
Capitolele IV și V ale cărții sunt închinate „omului” Gavril Istrate. Și asta pentru că în spatele întregii cariere didactice și științifice a venerabilului filolog stă figura remarcabilă din toate punctele de vedere a omului care este Gavril Istrate. De altfel, considerăm că miza reală a studiului lui Mircea Daroși este de a ne face cunoștință îndeaproape cu modelul uman care stă în spatele supranumelui de „Decan al filologilor români”. O face cu multă îndemânare, pe nesimțite, punându-ne la dispoziție date biobibliografice cu multă migală culese, mărturii, opinii, amintiri, scrisori etc., toate acestea conducându-ne înspre figura senină, a celui ce în ciuda greutăților vieții avea să plece din Nepos (fără a-l părăsi însă vreodată cu adevărat) pentru a se dedica studiului și răspândirii luminii cunoașterii printre semeni.