Ca în copilărie, am împrăştiat „Brazda de cuvinte”

Când am citit titlul volumului „Brazda de cuvinte”, de Roda Fercana (alias, prof. Rodica Doina Moldovan), privind brazdele promiţătoare de rod dintr-o margine de pajişte de pe copertă, gândul m-a dus în copilărie, la brazdele pe care mă plimba tata pe grapă, ca recompensă pentru că i-am fost vrednic pogonici, dar şi la brazdele de iarbă cosită, pe care le împrăştiam în urma cosaşilor. Şi unele, şi celelalte, mai întâi trebuie împrăştiate. Numai pământul fărâmiţat şi netezit va fi loc prielnic încolţirii mirabilei seminţe, şi numai împrăştiate, brazdele de iarbă, în îmbrăţişări cu razele soarelui îşi vor spori aromele - în fânul cel prospăt.
În „Brazda de cuvinte”, volum apărut în anul 2013 la Editura KARUNA Bistriţa, la pag. 13, Roda Fercana mărturiseşte: „... poeziile mele sunt simple, fiecare cu un filon emoţional aparte, izvorâte din trăirile mele sufleteşti, dar şi ale unor apropiaţi; din drag de locurile de baştină, din emoţiile induse de natură...”.
După ce mărturisirile autoarei ne-au lămurit, încercăm să ne imaginăm cum poate arăta o brazdă de cuvinte? Ea poate fi asemănată cu brazda de iarbă în care cuvintele sunt flori. Flori care se pot împleti în cununi prevestitoare, prin parfumul lor, de împliniri şi bucurii. Numai că, viaţa nu e numai un şir de împliniri şi bucurii. Viaţa e presărată cu de toate. Şi atunci, în versurile sale, autoarea ocoleşte „hidoşenia, gâlcevile şi răutăţile lumii”, alegând pacea lăuntrică oferită de locul străbun (închinând telcenilor acea Odă), dar şi frumosul oferit de natură: cântecul păsărilor din întinsele păduri, roua limpede a dimineţilor, Roda Fercana mlădiindu-se în „bătaia vânturilor puternice” care n-au reuşit să o dezrădăcineze şi s-o doboare.
Din „Sertarul prăfuit”, autoarea scoate nişte poze şi, în creaţiile sale, descrie frumosul port năsăudean de sub Ţibleş, de parcă l-ar primeni, înainte de marile sărbători aşteptate de săteni, când portul este etalat la joc. Una din poze înfăţişează „Doi bătrâni uitaţi de vreme”, pe faţa cărora timpul a lăsat semne „Precum scoarţa de pe lemne/ Precum brazdele pe câmp”. Autoarea împarte, aşa cum a mărturisit, câteva gânduri pentru cei apropiaţi, nu uită obiceiurile locului, nu uită soliştii reprezentativi ai zonei (Valeria Peter Predescu, Domnica Dologa, Cristian Pomohaci şi Alexandru Pugna), nu uită MAIALUL năsăudean şi nu uită LICEUL „DE MARGINE” NĂSĂUDEAN – FOCAR DE CREDINŢĂ ŞI ROMÂNISM, cum spunea, în „Plaiuri năsăudene”, An I, Nr. 5-6-7, 4 octombrie – 10 noiembrie 1943, Bucureşti, pag. 7; 15, unul din numeroşii absolvenţi care s-au luminat, la începuturi, în vestitul liceu, Canonicul dr. Titus Mălai, Protopop gr.-cat. al Bucureştiului, fost vicar foraneu episcopal al Năsăudului (1928-1934).
Consemnând aceste gânduri, o felicităm pe Roda Fercana pentru acest demers, iar pentru cei în mâna cărora ajunge acest volumu de debut lansăm îndemnul: deschideţi-l şi o să vă reîntoarceţi cu gândul spre locurile natale, spre buni şi străbuni, spre vremea copilăriei cu atâtea şi atâtea bucurii.