Ameninţată de soţul gelos, o bistriţeancă a sărit de la etaj. Mamă a trei copii, femeia a paralizat
O femeie de 33 ani din Bistriţa a ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale, după ce, ameninţată de soţul băut şi gelos, a sărit pe fereastra apartamentului. Faţă de bărbatul de 38 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar.
“La data de 22 martie a.c., pe fondul consumului de alcool şi al unei crize de gelozie, numitul F.D.V., în vârstă de 38 de ani, din municipiul Bistriţa, şi-a ameninţat soţia, o tânără în vârstă de 33 de ani, cu care acesta locuia într-un apartament situat în municipiu. Tânăra de 33 de ani s-a speriat şi a sărit pe fereastra apartamentului, situat la etajul I, a căzut pe spaţiul verde din faţa blocului şi a suferit leziuni care au necesitat internarea în spital”, menţionează subinspectorul Virginia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Faţă de F.D.V. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, ulterior Tribunalul Bistriţa-Năsăud dispunând luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.
***
"Pacienta de 33 de ani a fost transportată la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud cu diverse traumatisme şi paraplegie ( paralizată de la mijloc în jos) din cauza fracturii la coloana vertebrală. Femeia a căzut în picioare şi apoi s-a prăbuşit în fund. Din cauza complicaţiilor, femeia a fost trimisă la Cluj-Napoca”, a declarat pentru NEWS CLUJ, dr. Călin Ganea, director medical SAJ Bistriţa.
Potrivit News Cluj, bărbatul a bătut-o pe femeie cu bestialitate chiar sub ochii copiilor de 11, 8 şi 5 ani. Se pare că aceştia sunt internaţi într-un centru de plasament.
Citiţi şi:
- Tânăr arestat preventiv, după ce şi-a lovit concubina din Bistriţa!
- O femeie din Bistrița a ajuns la spital, după ce a sărit din mașina concubinului! Bărbatul a fost reținut
- Bărbat din Bistrița, reținut după ce și-a amenințat fiica cu acte de violență!
- Un bărbat din Livezile, cercetat pentru lovire sau alte violențe, a fost reținut de polițiști
- Percheziţii domiciliare într-un dosar de contrabandă cu ţigări, la Rodna şi Sângeorz-Băi
Adaugă comentariu nou