Părintele Chiril: Despre rugăciunea în particular şi în biserică
Marţi, 24 februarie 2015 s-a deschis sesiunea de conferinţe Marţea Gândirii Creştine de la Bistriţa. Seria de seri duhovniceşti din posturile Crăciunului şi a Paştilor datează din 2011. De atunci, ciclul de conferinţe a poposit la Bistriţa şi Beclean în bisericile mari ale oraşelor.
Seara trecută, la biserica numită generic în prezenţa unui public numeros, părintele Chiril de la Parva-Rebra a discutat cu cei prezenţi despre rugăciunea în particular şi în biserică.
Oratorul creştin şi-a început meditaţia de la constatări psihologice din viaţa omului de zi cu zi. Astfel, aducerea aminte de Dumnezeu, încercarea de a ne umple timpul cu Dumnezeu, înţelegerea micimii existenţiale nasc rugăciunea. Aceasta este manifestarea şi în acelaşi timp practicarea iubirii lui Dumnezeu, susţinătoarea lumii, coborârea lui Dumnezeu în om, un rug aprins…
Practic, rugăciunea particulară începe printr-o bună organizare a timpului, altfel, tumultul zilei, grija lumii vor alunga rugăciunea de la noi. Apoi tinderea spre rugăciunea neîncetată ne duce la dobândirea virtuţii rugăciunii. Dar acest lucru nu se poate obţine decât prin rugăciunea în biserică. Virtutea rugăciunii se câştigă numai prin legătura mutuală dintre cele două, căci prin rugăciune suntem în dialog cu Dumnezeu, iar acest dialog nu poate fi numai singular, ci e necesar să fie şi comunitar, împreună cu ceilalţi creştini în biserică.
În concluzie, rugăciunea este cel mai bun lucru pentru suflet, practică indispensabilă pentru a ne găsi fericirea – mântuirea.
Au mai participat la eveniment preoţii Tudor Mudure, Nicolae Feier, Ioan Vlaşin şi Emanuel Vidican împreună cu psaltul George Popandron.
Marţea viitoare este aşteptat părintele inspector şcolar Dr. Adrian Cherhaţ care va răspunde la o întrebare principală care macină societatea românească aceste zile: Mai e nevoie de religie în şcoală?
Citiţi şi:
- Părintele Chiril: Rugăciunea din biserică – mod de curăţire şi îmbogăţire
- Marţea Gândirii Creştine revine
- Stareţul Chiril: Să depăşim aceste momente fără cârteală, cu multă rugăciune. Dumnezeu biruieşte
- Stareţul Chiril: Preoţii îşi fac datoria cu înaltă măsură, nu-i lasă inima să fie indiferenţi. Întotdeauna sunt acolo unde trebuie
- RUGĂCIUNEA VINDECĂTOARE DE PATIMI
Adaugă comentariu nou