Dr. Alexandru Năşcan, primarul Rodnei, 70 de trandafiri în buchetul vieţii
Amintiri, amintiri, muzica depărtărilor. Pentru a nu îmbătrâni trebuie să ne amintim de binele pe care l-am făcut şi trăit. Să ştim să tăcem, această tăcere este interpretul cel mai elocvent al bucuriei. Viaţa noastră primeşte lumină atunci când firul de iarbă nu este mai neînsemnat decât călătoria de o zi a stelelor, iar albinele cântă pe fagurii de miere.
Domnul dr. Alexandru Năşcan s-a născut la 21 iunie 1945 în comuna Ilva Mare, la Valea Leşului, acum aparţinând de comuna Lunca Ilvei, o zonă cu duioase poieni bine căptuşite cu brazi şi molizi, unde liniştea este abia coborâtă din cer. Primele patru clase le parcurge la Valea Leşului, apoi clasele cinci-şapte la Şcoala Generală de la Lunca Ilvei, ca premiant întâi. Urmează Liceul George Coşbuc de la Năsăud după care, între anii 1964 şi 1969 studiază şi absolvă Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj, devenind medic veterinar.
Părinţii, mama Ana Năşcan, decedată în 1998 şi tatăl vitreg Mihăilă Varvari, cunoscut rapsod popular din Lunca Ilvei, decedat în 2010, au făcut mari eforturi pentru a purta băiatul la şcoli înalte, domnul Năşcan le poartă o frumoasă recunoştinţă şi mulţumeşte în special mamei sale pentru educaţia şi dragostea primită.
Timpul zboară şi în anul 1968 domnul Năşcan se căsătoreşte cu domnişoara Mina Danci, o căsnicie bine sudată, iată au trecut 47 de ani de viaţă împreună, din care a rezultat băiatul Călin Honorius, angajat la Aquabis, sector Sângeorz Băi, care, la rândul său, are un băiat student în anul trei la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţeganu” din Cluj-Napoca.
Domnul Alexandru Năşcan a avut o intensă şi deosebită activitate profesională. Din octombrie 1969 până în mai 1972 este angajat la CAP Nimigea, ca şef de fermă, iar din mai 1972 până în iunie 2000 este medic veterinar la Circumscripţia Sanitar Veterinară Rodna, la care erau arondate şi comunele Maieru şi Şanţ. Din 17 iunie 2000 şi până în prezent este primarul Rodnei. Domnul Năşcan, în calitatea sa de medic veterinar nu a activat doar la Rodna, Şanţ şi Maieru, ci şi la Sângeorz Băi şi pe întreaga Vale a Ilvelor, acolo unde îl chemau oamenii. S-a specializat în medicina veterinară, de pildă în obstretică şi ginecologie veterinară şi a avut rezultate foarte bune recunoscute de Colegiul Medicilor Veterinari din judeţ, în condiţii foarte grele.
Ca primar, acum se află la al patrulea mandat consecutiv, mereu a fost ales din primul tur de scrutin, a realizat lucruri remarcabile, a ştiut să se apropie de sufletul rodnenilor care au crezut în dânsul. S-au făcut canalizarea şi apă potabilă aproape în toată comuna, s-au asfaltat străzile comunale în proporţie de 70%, s-a terminat marea lucrare de asfaltare, canalizare şi iluminat în zona blocurilor, s-a modernizat centrul de afaceri, s-au construit sala de sport, centrul medical cu cabinetele medicilor de familie, căminul cultural are haine noi, iar în faţa lui sunt busturile marilor înaintaşi rodneni, academicianul Florian Porcius şi memorandistul Gherasim Domide. Avem o fântână arteziană, iluminat public în toată comuna, piaţa agroalimentară este nouă iar Primăria este la nivel euopean. S-au făcut diguri pe râul Someş, 864 m.liniari, localurile Şcolii Generale „Florian Porcius” au fost modernizate şi dotate cu încălzire centrală, aici la şcoală este un teren sintetic cu nocturnă, s-a introdus curentul electric pe Valea Marte, Putinei, Grăniceri şi recent Dealul Neamţului, s-a introdus telefonie la Valea Vinului şi s-a amenajat un cochet părculeţ în faţa Primăriei. Există un eficient serviciu de salubrizare al comunei şi muzeul mineritului la etajul căminului cultural. Sunt multe alte realizări, mai amintim betonările de şanţuri, reparaţii orgă şi vitralii la Biserica Romano-Catolică, încălzire centrală la Biserica Ortodoxă şi casa parohială romano-catolică, s-au rezolvat titlurile de proprietate la păduri.
Domnul Năşcan este primul gospodar al comunei. Fiind un intelectual, a înţeles şi sprijinit permanent fenomenul cultural, viaţa spirituală a comunei, îl văd mai mereu, împreună cu soţia, participând la slujbele de duminică de la Biserica Ortodoxă.
Domnul Năşcan a mers hotărât pe ideea, „Sau Cezar sau nimic,” a ştiut să asculte pentru a putea comanda greului şi a învăţat să cunoască oamenii prin puterea cuvintelor.
Chiar dacă durează o clipă, existenţa noastră este o datorie. Domnul Năşcan, ceea ce a învăţat să facă a învăţat făcând şi a ştiut că pentru a fi iubit trebuie să iubească, până la urmă, vorba lui Goethe, este un om, adică un luptător. Nu s-a încadrat în categoria oamenilor care nu au niciodată timp, adică a celor care lucrează mai puţin, dânsul a avut timp tocmai pentru a-l folosi cu eficienţă. A urcat prin muncă şi chiar printr-un anumit sacrificiu, orice culme este severă. N-a făcut tam tam, a ştiut să şi tacă, doar şi natura-şi deschide florile ei în cea mai adâncă tăcere, numai distrugerea şi mândria vor şi fac gălăgie. Şi-a găsit propria linişte interioară şi a învăţat să nu se mai mire de nimic. Trebuie să ştim că fiecare zi ne învaţă ceva nou şi până la urmă un caracter onest este mai sigur decât legea. Este greu să conduci o comunitate de oameni unde se ciocnesc atâtea mentalităţi, câte capete atâtea păreri. Totul se realizează prin perseverenţă şi tact.
La mulţi ani cu sănătate, domnule dr. Alexandru Năşcan, primar al Rodnei şi nu-i aşa că cei 70 de trandafiri nu sunt deloc grei?
Citiţi şi:
- Primarul Alexandru Năşcan, la borna 69 din viaţă
- Anul VI- Nr. 26 – 2008 Foaia Rodnei Editată de Primăria şi Consiliul Local Rodna
- Alexandru Nășcan, reales președinte de Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Spitalul Orășenesc Năsăud”
- Echipamente medicale de peste 100.000 lei pentru Spitalul Orăşenesc „Dr.George Trifon” Năsăud
- Două noi proiecte promovate la Leşu- centru medical şi şcoală nouă la Lunca Leşului!
Adaugă comentariu nou