Odă poeţilor

Voi, ce slujiţi în regatul cuvintelor,
Meşteri cu har, ce sculptaţi cu migală
În marmura gândului şi frumuseţii
Izvor v-aţi făcut, cum numai cerescul
Şi bunul Părinte din înalturi o face;

Voi, ce în cortul de lut al fiinţei
Zăboviţi aplecaţi asupra cuvintelor
Şi din a voastră suflare, existenţă le daţi,
Până când toate, tinere cresc şi-nfloresc;

Voi, care faceţi cuvântul să cânte,
Iar otrava din lume-o prefaceţi în faguri
Şi miere, albine cu glas, poeţi care
În turnuri de fildeş trăiţi, precum
Lumea şi zice de voi, singuratici mai mult;

Voi, trubaduri, călători solitari
Înspre soare apune vă duceţi, dar calea
În urm-o lăsaţi copleşită de flori.
Fugiţi de molozul cuvintelor! Cuvine-se
Vouă azurul, lucirea curatelor stele.

Voi, niciodată bogaţi în cele-ale lumii,
Purtând melancolic desaga cea grea
A cuvintelor, cerească sorginte aveţi,
Coborâtori din Cuvânt, din Logosul veşnic;

Voi, făurari visători, ce iubirea o faceţi
Nemuritoare, smulgând-o trufaşei uitări,
Mai apoi sădind-o în tinere inimi,
Voi, binecuvântare sunteţi, piperul
Şi sarea ce gustul dau graiului nostru-
-ntre neamuri. vestale în Templul
Cel trainic al Limbii străbune, voi, fala
Şi gloria cea neveştezită a Limbii Române.