Deputatul Cristina Iurişniţi: Educația pentru sănătate, un opţional integrat care trebuie inclus în şcoli
Deputatul Cristina Iurișniți, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a participat la workshop-ul ”Educația – calea către un viitor sănătos” desfășurat în cadrul seriei de evenimente Cafeneaua Liderilor din Învăţământul Preuniversitar, organizat și găzduit de către Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”.
„În cadrul acestei întâlniri am promovat proiectul legislativ de completare și modificare a Legii educației naționale nr. 1/2011 în sensul implementării opționalului integrat ,,Educație pentru sănătate” în școli cel puțin o dată la 4 ani, deci o dată pe ciclul de studiu. Am avut oportunitatea de a discuta cu directori de unități de învățământ, profesori universitari și doctori care și-au expus punctele de vedere și care susțin acest demers legislativ absolut necesar”, a precizat deputatul bistriţean Cristina Iurişniţi.
Potrivit parlamentarului bistriţean, „Educaţia pentru sănătate” trebuie percepută „ca o modalitate de a insufla populației tinere din România principiile și valorile ce promovează prevenția, corecta informare și dezvoltarea competențelor menite să reprezinte un real ajutor în asumarea unor norme sanitare și de igienă, de acordare a primului-ajutor, de educație nutrițională și pentru reproducere, de a promova un comportament alimentar responsabil”.
„În concluzie, cele 3 obiective: educația pentru promovarea sănătății și a stării de bine, educația pentru dezvoltarea personală și educația pentru prevenție prin reducerea comportamentelor cu risc pentru sănătate, prevăzute în cadrul Programului Național Educația trebuie să devină obiectivele prioritare pentru orice parlamentar care se prezintă a fi interesat de educația și sănătatea copiilor noștri”, a menţionat, în cadrul întâlnirii, deputatul USR, Cristina Iurişniţi.
Citiţi şi:
- Deputatul Cristina Iurişniţi: “Educaţia pentru sănătate”, la votul final. Sesiuni de activităţi informale, o dată pe semestru
- Deputatul Cristina Iurișniți: Legea Vaccinării versus Educația pentru sănătate în școli
- Cristina Iurişniţi, intervenţie în Camera Deputaţilor pe tema politicilor educaţionale şi sociale
- Deputatul Cristina Iurişniţi (USR): Educația pentru sănătate în școli- o prioritate doar declarativă a actualului Guvern
- Deputat Cristina Iurişniţi: Introducerea Educaţiei pentru sănătate şi depolitizarea sistemului de învăţământ, printre priorităţile primului an de mandat
Adaugă comentariu nou