George Coșbuc, idolul profesorului univ. Gavril Istrate

Pentru profesorul universitar Gavril Istrate din Iași, originar din Neposul legendar al Văii Someșului, George Coșbuc a fost un simbol al poeziei noastre naționale. Crescut și format în ambianța poeziei coșbuciene, ambianță creată chiar de părinții săi, oameni simpli, fără o pregătire anume, dar iubitori de arta în care ei se regăseau ca plugari și buni creștini, Gavril Istrate se simte atras încă din copilărie de ,,poetul țărănimii’’, cum îl numea Contantin Dobrogeanu-Gherea în volumul III din ,,Studii critice’’. Gavril Istrate s-a familiarizat cu poezia lui Coșbuc prin lecturile pe care i le făcea tatăl său, Gavrilă Istrate, încă de pe vremea când abia cunoștea slovele. Pe Valea Someșului, aproape fiecare țăran știa măcar o poezie sau câteva titluri din creația lui. Școala năsăudeană l-a propulsat apoi în lumea literaturii și a domeniilor științifice pe care le va îmbrățișa cu o mare bucurie și satisfacție. Pe Coșbuc îl purta în suflet și îl ducea peste tot acolo unde credea că este nevoie să-l facă cunoscut. Pasiunea lui Gavril Istrate pentru creația poetului din Hordou este dublată și de jocul implacabil al destinului : ,,Eram de 20 de ani și mă aflam într-o sală de cursuri, așteptând cu înfrigurare subiectul tezei pentru examenul de admitere în universitate. În sfârșit profesorul apare la catedră și după o clipă încordarea noastră dispare. Unul dintre cele trei subiecte la alegere era ,,Poetul preferat’’. N-am șovăit o clipă să mi-l aleg pe George Coșbuc’’. Ajuns student la Facultatea de Litere din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iași, ,,ardeleanul moldovenizat’’, cum va fi cunoscut mai târziu, își aprofundează studiul asupra operei coșbuciene. În orice împrejurare, năsăudeanul își descarcă dorul de casă, recitindu-i poeziile, ori vorbind cu atâta drag despre poet. Colegii îl acuzau uneori de prea mult ardelenism. Pe Coșbuc l-a iubit atât de mult încât, teza lui de doctorat a avut ca temă ,,Limba poeziei lui Coșbuc’’. Despre această operă a conferențiat la universitățile din Berlin și Leipzig, dar a fost și peste Prut, la Cahul, Soroca și Orhei, la Chișinău sau Edineț, acolo unde sălile repetatelor sale întâlniri erau arhipline și publicul recita împreună cu el nemuritoarele poezii, dintre care, ,,Graiul neamului’’ avea un succes deosebit. Pe parcursul activității sale de filolog și lingvist de seamă pe plan național, lui George Coșbuc îi dedică peste 30 de articole și studii de specialitate, în care pune accent pe aspectul lingvistic. Gavril Istrate se numără printre puținii cercetători care s-au ocupat de structura lexicală a operei coșbuciene, urmărind elementele fonetice ale limbii, frecvența regionalismelor și arhaismelor folosite de poet, licențele poetice, sinonimia și polisemantismul cuvintelor și, nu în ultimul rând, aspectele de prozodie, unice în literatura noastră. Sunt zeci de poezii pe care le-a supus unei asemenea analize, fără să scape din vedere nici variantele lor : Nunta Zamfirei, Moartea lui Fulger, Decebal către popor, Pașa-Hassan, Numai una, Dușmancele etc. Profesorul ieșean i-a dedicat și un studiu mai larg, intitulat ,,Coșbuc în ultimii 50 de ani’’, apărut în anul 2001, studiu care scoate în evidență faptul că, poetul este încă actual și opera sa se editează neîncetat și continuă să fie apreciată de către tineri și vârstnici. Ca un neîntrecut bibliofil, cum s-a dovedit pe tot parcursul vieții, a adunat în biblioteca sa, aproape tot ce s-a tipărit de-a lungul vremii despre George Coșbuc și opera sa. În lucrarea amintită mai înainte sunt înșirate aproape 300 de titluri, între care, ediții, studii și articole, aparținând unor nume de rezonanță din literatura de specialitate. Nu lipsesc nici scrierile bistrițenilor și năsăudenilor : Gavril Scridon, Lucian Valea, Alexandru Husar, George Vasile Rațiu, Andrei Moldovan, Vasile Scurtu etc. Despre viața și opera lui George Coșbuc au făcut aprecieri numeroși oameni de cultură, nume arhicunoscute, între care și Liviu Rebreanu, a cărui apreciere o descoperă Gavril Istrate în Anuarul liceului din Năsăud din anul 1926, când a fost dezvelit bustul poetului. Dar cea mai cuprinzătoare apreciere rămâne cea dată de Ibrăileanu la moartea poetului :,,Coșbuc a fost adevăratul și poate singurul poet al pământului și neamului românesc cel etern, așa cum a rămas dedesubtul schimbărilor și al furtunilor aduse de vremuri. În poezia lui Coșbuc nu sunt curente de idei trecătoare, atitudini de sistem filozofic și de școală literară. ,,Optimismul’’ nu este altceva decât sănătatea, decât seninul și armonia sufletului său. Această sănătate și această armonie sufletească apar în chip splendid și în arta sa, în perfecția literară și nesilită a versului său luminos’ (G. Ibrăileanu, Note și impresii, 1920) .