Jandarmeria va respecta întotdeauna dreptul la liberă exprimare, atât timp cât sunt respectate și drepturile celorlalţi cetăţeni la o viaţă normală

           Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud aduce la cunoştinţa celor interesaţi câteva aspecte legislative de care trebuie să ţină cont atunci când doresc să organizeze sau să participe la adunări publice.

Potrivit reglementărilor  Legii nr. 60/1991, republicată, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice cetăţenii au libertatea, garantată prin lege, de a-şi exprima opiniile politice, sociale sau de altă natură, de a organiza mitinguri, demonstrații, manifestații, procesiuni şi orice alte întruniri şi de a participa la acestea. Adunările publice – mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă.

           Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 19 din 15 octombrie 2018, obligatorie, a stabilit faptul că “există obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”, iar adunarea publică nu are, în înţelesul Legii nr. 60/1991, sensul din limbajul comun, ci sensul de adunare care trebuie declarată. De asemenea, conform deciziei invocate, instituirea obligației declarării adunărilor publice, astfel cum este consacrată şi în jurisprudența Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, este o măsură necesară într-o societate democratică.

            Vă asigurăm că Jandarmeria va respecta întotdeauna dreptul la liberă exprimare atât timp cât sunt respectate și drepturile celorlalţi cetăţeni la o viaţă normală.  Totodată, vă informăm că acțiunile jandarmilor au, în primul rând, caracter preventiv, prezența lor fiind justificată inclusiv pentru protecția participanților. În plus, atunci când adunările publice sunt declarate, Jandarmeria este în măsură să facă  recomandările necesare, astfel încât manifestările să se desfășoare cu respectarea legii și fără a aduce prejudicii altor categorii de cetățeni.

            Informaţii suplimentare:

            Pentru organizarea adunărilor publice solicitanţii se vor adresa, în scris, primarului unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază urmează să se desfăşoare adunarea.

Organizatorii adunărilor publice vor depune declaraţia scrisă la primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale pe al căror teritoriu acestea urmează să se desfăşoare, cu cel puţin 3 zile înainte de data desfăşurării acestora, în care trebuie să menţioneze:

•          denumirea sub care este cunoscut grupul organizator;

•         scopul;

•         locul, data, ora începerii şi durata acţiunii;

•         traseele de afluire şi defluire;

•         numărul aproximativ al participanţilor;

•         persoanele împuternicite să asigure şi să răspundă de măsurile de organizare;

•         serviciile pe care le solicită din partea consiliului local, a poliţiei locale şi jandarmeriei.

Aceste cereri vor fi aprobate sau respinse de către o comisie de avizare, formată din formată din primar, secretarul comunei sau al oraşului, după caz, reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Jandarmeriei.

          Legea nr. 60/1991, republicată,stabileşte două intervale valorice în ceea ce priveşte cuantumul amenzilor date pentru încălcarea legii adunărilor publice, după cum urmează:

          Amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei

•          organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise;

•         nerespectarea orelor de desfăşurare, traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice;

•         neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice, când constată că au intervenit fapte de natura celor prevăzute în art. 2.

            Se sancţionează, după caz, organizatorii sau persoanele fizice responsabile pentru conducerea adunărilor publice.

 

          Amendă de la 500 lei la 5.000 lei

•             participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii;

•         instigarea prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni violente sau alte manifestări, cu intenţia de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice;

•         refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acţiunilor;

•         organizarea sau participarea la contramanifestaţii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare;

•         introducerea sau desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, pe toată durata acestora;

•         refuzul de a părăsi imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine, potrivit legii.

 

 

 

 

Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5