PRIN SAT, CU … POVEȘTI DIN SAT

   Cu o existență multiseculară, satul transilvănean și-a creat în decursul timpului un cadru organizatoric  adecvat nevoilor locuitorilor săi și o spiritualitate specifică, ce  îl individualizează. Aceste aspecte, sunt surprinse magistral, de doamna Nadia  Urian  Linul în culegerea de texte scurte ce poartă un titlu sugestiv „Povești  din  sat”.

   Cu rigurozitatea cadrului didactic bine școlit, cu experiență și răbdare, mânuind admirabil  dialogul între personaje, doamna Nadia  Urian  Linul descifrează în lumea satului „vremurile trecute”, „anii tinereții”, dar și ai senectuții, descrie săteni „plăcuți la chip și la vorbă”, care se împrumutau uneori, nu cu bani, ci cu „lucrul”, cum credința și speranța nu îi părăseau niciodată, cum lucrurile au rămas, dar oamenii au plecat dincolo, în veșnicie.

   Valorile pe care se întemeia viața oamenilor din sat erau în principal pământul arabil, pășunile, livezile, pădurile, animalele crescute în gospodărie, hărnicia, priceperea, spiritul gospodăresc al membrilor familiei. Pentru a obține cele necesare traiului era nevoie însă de multă muncă fizică, uneori obositoare și epuizantă, muncă în care se foloseau unelte făcute de „meseriași” (lemnari, rotari, fierari, etc.) dar și de animale, în principal cai, boi, vite, măgari. De aici a izvorât respectul pentru „meseriași”, uneori adevărați artiști prin felul cum prelucrau lemnul, fierul, pieile animalelor, dar și preocuparea pentru îngrijirea animalelor de puterea cărora se foloseau la diferite munci, sau obțineau produse pentru traiul zilnic. În cele mai multe gospodării se creștea vacă pentru lapte, deoarece laptele era un aliment foarte folosit mai ales de către copii și bătrâni. Idealul săteanului era exprimat și prin dorința de a avea vacă cu lapte, grâu în hambar, bani destui și copii, mai ales băieții, să fie „știutori de carte”.

   Prin multe sate au trecut în timpul celui de al doilea război mondial soldați germani și apoi ruși, lăsând în amintirea sătenilor, pe lângă distrugerile provocate voit, și modul cum s-au comportat, mai ales față de persoanele de gen feminin. Și tot în amintirea sătenilor au rămas impresii determinate de schimbarea regimurilor politice, de relațiile cu noii diriguitori, de suferințele familiilor din care unii membri au plecat, după anul 1990 în alte țări în speranța obținerii unor venituri mai mari. Unii au căutat un nou drum în viață, dar au găsit numai o „cărare”, alții s-au convins că „din pumn străin nu te saturi niciodată când bei apă” și cu toate că „sufletul plânge”, înapoi nu mai vin.

   Cu toate că, „lumea satului românesc … moare încetul cu încetul”, ea va dăinui în „Povești  din  sat”, deoarece aici găsești „puterea de a te bucura de lucruri simple”, felul cum „pe unii Dumnezeu îi învrednicește cu putere și curaj”, că „deasupra tuturora stau vrerile lui Dumnezeu”,că prietenia din copilărie, poate dura uneori toată viața, că dascălii pot rămâne mereu tineri în sufletele copiilor, că poți singur să scoți „spinul din suflet”, că, aici poți îmbătrâni gândind cu drag la vremurile care au trecut și astfel să-ți încălzești sufletul din care ai reușit să scoți spinul.

   Lecturând pe îndelete „Povești  din  sat” s-ar putea să îți formezi convingerea că „Poți să pierzi averi și ranguri/  Fericiri, ca raiu-n spic/  Dacă n-ai pierdut speranța/ N-ai pierdut încă nimic!”.