POSIBILA ÎNTOARCERE
Lumea satului transilvănean, deși împuținată demografic și teritorial, mai păstrează încă un „univers magic” cuprins de doamna Nadia Urian Linul în „Satul poveștilor”. Cu perseverență și răbdare, sunt „de la lume adunate , și înapoi la lume date”, povești, unele cu tâlc, altele un fel de legende în care se descrie un spațiu geografic cu anumite caracteristici date de relief, de sol, de plante și animale, de modul de viață al oamenilor, de întâmplări plăcute sau mai puțin plăcute dintr-o lume aflată parcă mereu în tranziție, în căutare de valori și repere demne de urmat. Pentru lumea satului aceste valori și repere se pot găsi în Biserică, Școală, Primărie, Dispensarul uman și veterinar, în alte instituții.
Când clopotele cheamă credincioșii la rugăciune, mulți locuitori ai satului se adună în biserici ascultând rugăciunea preotului care vine parcă din înălțime și aduce „liniște și speranță” încercând să înlăture păcatul necredinței oamenilor și să-i călăuzească pe drumul credinței adevărate care poate fi de folos la trecerea „dincolo, în veșnicie”.
Cei mai mulți copii din lumea satului care au ascultat îndemnurile dascălilor s-au putut realiza profesional, s-au convins că „M-ați învățat ca să urăsc minciuna,/ Să nu mă tem de nici un rău,/ Să lupt ca să înving furtuna/ Și să mă-ncred în Bunul Dumnezeu !”. Au existat familii de dascăli care „au fost modele” pentru multe generații de elevi, care au fost „formatori de destine”, iar numele lor „nici apa nu-l spală, nici vântul nu-l suflă”.
În unele comune s-a resimțit activitatea unor medici de la Dispensarele umane care au contribuit cu fapta și cu vorba la alinarea unor suferințe ale sătenilor dar și medici veterinari care erau căutați mai ales de crescătorii de animale.
Spiritul gospodăresc al unor primari a fost hotărâtor în aducerea în unele sate a rețelelor de gaz metan, apă potabilă și canalizare, a telefoniei și internetului, a asfaltării drumurilor, a edificării unor școli și grădinițe etc.
Lecturând poveștile adunate din lumea satului parcă simți un îndemn să revii acasă, în satul de unde ai plecat, sau chiar să te gândești mai serios la o … „Posibilă întoarcere”
Citiţi şi:
- Frunzărind amintiri
- Cărţi care se completează- Portul popular năsăudean a Virginiei Linul şi Poveștile și povestitul în ținutul Bistriței și Năsăudului a lui Vasile Filip
- Locuitorii comunei Budești şi-au luat rămas bun de la fostul viceprimar
- Vasile Dorhoi din Budeşti Fânaţe, condus pe ultimul drum de întreaga comunitate
- Fost-am la Runcu Salvei!
Adaugă comentariu nou