Noi umblăm să împlinim...

Românii din vechime s-au înfiorat cu cutremur în faţa minunii Naşterii
Mântuitorului, aşa cum poate n-a mai făcut-o cineva vreodată. Doar în
felul acesta se explică frumuseţea şi bogăţia spirituală a colindelor
şi a obiceiurilor de Crăciun, în mod cert, tezaure de nepreţuit şi
moştenire mai valoroasă decât orice bun material. Ceea ce ne surprinde,
şi pe unii ne face să ne simţim foarte mici, este faptul că aceste comori
de mare preţ nu sunt opera unui mare savant sau a unui om şcolit pe la
marile universităţi ale acelor vremuri, ci creaţiile unor oameni simpli:
plugari, păstori, învăţători sau preoţi ai satelor româneşti. În
mare parte, aceşti oameni de geniu au avut eleganţa de a rămâne anonimi.
Şi totuşi, chiar dacă anonimi, arta lor este o creaţie fabuloasă,
negreşit inegalabilă până la sfârşitul veacurilor, operă ce a făcut
fericite atâtea şi atâtea generaţii de români.
Vă propun, celor ce vreţi să vedeţi în sărbătoarea Crăciunului şi
altceva decât „sclipici” şi platouri, o colindă culeasă în
localitatea Şieu-Odorhei din judeţul nostru. Colinda se dovedeşte a fi
actuală şi astăzi, devreme ce prezintă totala indiferenţă a neamului
omenesc faţă de Naşterea Mântuitorului Hristos.
Fie că e o capodoperă sau nu, în mod cert, cred că merită un minut de
atenţie din partea noastră şi, bineînţeles, să fie salvată din negura
uitării:
„Noi umblăm să împlinim
Obiceiuri din bătrâni,
Obicei de colindat
Pe Iisus de căutat.
Pe Iisus îl căutăm
Şi cu greu noi îl aflăm.
Că Iisus nu se arată
Numa-n inima curată.
Azi precum Scriptura scrie,
Iisus iarăşi va să vie,
În peştera cea săracă,
Vine Iisus să se nască.
Dar nimenea nu-L aşteaptă
Că toţi sunt duşi să se bată.
Craii-s duşi toţi la bătaie,
Unde om pe om se taie.
Păstorii încă nu vin
Să se-nchine-n Viflaim.
Iisuse când te-ai născut
Multă jale s-a făcut.
Paisprezece mii de prunci
Au fost omorâţi atunci.
Dar acum sunt mii şi mii
De femei şi de copii.