„Nu mă influenţează nici un titlu, onor, sau faimă efemeră”

Interviu cu scriitoarea şi jurnalista Melania Cuc

Cu scriitoarea şi jurnalista Melania Cuc, viaţa s-a dovedit generoasă. Chiar dacă nu i s-a oferit şansa de a-şi începe cariera de scriitor ca la carte, nu a regretat niciodată, nimic. Şi aceasta pentru că a făcut doar ceea ce a crezut că merită cu adevărat. Drumul pe care l-a parcurs a fost unul sinuos, dar a acumulat astfel, o experienţă diversă, utilă mai târziu, ca romancier. Ca jurnalist, s-a situat întotdeauna printre cei mai buni, ştiind din instinct, să stea pe verticală. La începutul anilor 70 devine colaborator la Radio Romania şi la cele mai importante reviste literare ale vremii. Tot în aceeaşi perioadă, scriitoarea începe cursurile Universităţii ,,Ioan Dalles,, din Bucureşti, la Secţia Literatura Română şi Universală şi debutează în Luceafărul, la... Poşta Redacţiei. Autoare a douăzeci de volume, printre care „Fructul oprit” „Miercurea din cenusa”, „Graal”, „Dantelă de Babilon”, Melania Cuc s-a născut pe 22 iunie 1946, la Archiud, un sat micuţ din Câmpia Transilvaniei, într-o familie de ţărani înstăriţi.

- ,,Numele scriitoarei Melania Cuc... este un nume care mi-a retinut atentia prin unele poezii, proze, insemnari, interviuri, reportaje si anchete literare ce au impus-o in peisajul literaturii romane contemporane ca pe o scriitoare originala si inzestrata cu multiple disponibilitati creatoare”, spunea istoricul literar Nicolae Scurtu, in ,,Sapatamana” din 21 aprilie 1989, facand referire la volumul dvs. de debut, „Peisaj launtric”. Vorbiti-ne despre acest debut, in ce circumstante s-a produs? Cat de simplu era sa scrii si sa publici in timpul regimului comunist? Cum ati descrie cu ochii de acum, peisajul launtric din sufletul dvs. de atunci?

- Prima carte, primul copil… Imi amintesc că am primit cele 30 de exemplare,,semnal,, ale cărţii mele şi le-am dus acasă, le-am aşezat pe rafturile bibliotecii si nu mă mai săturam să le privesc. Eram fascinată de miracolul care schimbase sensul pomelor mele odată ce intraseră într-o carte.

Era o perioadă în care debutul editorial se făcea cu mare greutate atunci când nu doreai ca în cartea ta să intre şi poeme care să preamărească sistemul politic, preşedintele în funcţiune. Eu nu am scris niciodată astfel de versuri. De ce? Nu ştiu. Nu eram ceea ce se numeşte un dizident, nu eram nici un activist de partid. Imi trăiam viaţa firesc, aşa cum îmi era dată. Să nu uitam că eu nu avusesem prilejul să învăţ Istorie adevărată, făceam parte din generaţia căreia i se inoculase încă din faşă, picătură cu picătură, ideea că socialismul este benefic.

În lumea literară de atunci, poeţii care preamăreau sistemul erau cât să-i numeri pe degete. Redactorii revistelor serioase îi solicitau la fiecare număr, le publicau textele pe prima pagină. Printre numele acelea se strecurau şi numele noastre. Era între noi, autori si redactori, o înţelegere tacită. Scriitorii cu adevărat talentaţi debutau, publicau, chiar dacă nu chiar pe prima pagină.

- Sunteţi o scriitoare prolifică, aţi scris şi aţi publicat numeroase cărţi de versuri, eseuri, tablete, poezie pentru copii, romane, proză autobiografică. Vă rugăm să ne enumeraţi câteva dintre cele mai importante titluri şi să faceţi o scurtă descriere a temelor abordate.

- E greu să povestesc despre toate cele 20 de carţi ale mele. Fiecare are viata ei, destinul şi vibraţia care am considerat că i se potrivesc. De referinţă pentru opera mea mi se par a fi cărţile de proză, dar şi cele cu tablete. În romane, fiecare carte are etapa sa cronologică, epoca istorică, personaje care se deosebesc între ele sau se aseamănă, după cum merge firul ,,poveştii,,. Dacă în „Impozit pe dragoste” mă cantonez în perioada imediat premergătoare Marii Uniri a României, undeva într-o Transilvanie care după sute de ani ieşea de sub stăpânirea străină, în „Fructul oprit” scot în evidenţă starea de fapt din Bucureştiul anului 1989. Iau pulsul societăţii româneşti de dinaintea Revoluţiei din decembrie.

Istoria mă fascineză şi în romanul „Dantela de Babilon” încerc să redau starea de fapt acutală, reverberaţiile unui măcel uman fără frontiere, terorismul. În „Femeie în faţa lui Dumnezeu” mă aplec spre civilizaţia Samizegetusei şi credinţa bătrânului Zamolxes, dar fac şi trecerea spre condiţia femeii în lumea de azi.

„Graalul”… este un graal al meu, personal. O căutare prin destin şi obârşie a unei lumi pe care sigur că am avut-o, dar am pierdut-o din neştiinţă sau nepăsare.

- La lansarea volumului „Tablete contra disperării”, Constantin Cubleşan afirma că „tablete nu pot scrie decât cei care au în ei talentul de a mânui cuvântul şi Melania Cuc are acest talent”, iar Artur Silvestri, în „Mărturisire de credinţă literară”, adăuga: „Melania Cuc este autoarea unui tip singular de tablete”. De ce sunt atât de speciale tabletele în general, de ce nu se află la îndemâna oricărui scriitor? Ce formulă specială au „Tabletele contra disperării” ale Melaniei Cuc, încât devin „un tip singular de tablete”?

- Cred ca tablete mele sunt ,,speciale,, prin formă şi conţinut în ideea că sunt lăsate slobode să iasă în lume. Fapte cotidine sunt trecute printr-un filtru poetic, printr-o geană de meditaţie şi tehnică literară proprie, pentru a deveni un soi de poeme. Poate curajul de-a veni cu ceva nou, şocant pe alocuri, face ca acest gen de literatură să fie considerat unul nou şi care îmi aparţine.

- Două dintre romanele dvs. de referinţă sunt „Fructul oprit” şi „Miercurea din cenuşă”. Vorbind despre primul, Lucia Verona spunea: „Atmosfera bine reconstituită, personaje memorabile, iată numai două motive pentru care va fi gustat de cititori”. Cum aţi reuşit să recreaţi, să simţiţi atmosfera, prin ce devin memorabile personajele acestui roman?

- Perioada aceea am trăit-o pe viu. Nu mai era literatură. Sigur, în roman totul este ficţiune, personaje complexe care au ceva de ,,divulgat,, despre etapa respectivă. Oamenii mei sunt ca şi reali, nu sunt tragicomici, nu sunt eroi, nu sunt trădători, sunt oameni normali în adevăratul sens al cuvântului. De aici credibilitatea cărţii. Ei nu se lamentează, nu dau test de curaj, pur şi simplu îşi trăiesc viaţa ca indivizi, ca societate.

- „Un roman tragi-comic care reprezintă alegoria condiţiei umane contemporane în marşul ei triumfal spre apocalipsă”, astfel caracteriza Lucian Gruia, „Miercurea din cenuţa”. Despre ce apocalipsă este vorba, ce înseamnă această abordare tragi-comică într-un astfel de context? Să tragem de aici concluzia că în viziunea Melaniei Cuc, apocalipsa este în mod obligatoriu luminoasă şi sângeroasă, tocmai pentru a nu fi întunecată şi sângeroasă?

- Da, aici e altceva. „Miercurea din cenuşă” este romanul în care încerc sa redau marasmul care face să-i crească adrenalina omului modern. Un drog cu care ne obişnuim, ne desfătăm facând uz de tot apanajul unui modernism ieftin, de mucava, ne întrecem în a ne exploata unii pe alţii, făcând abstracţie de mediul înconjurător, lumea care poate exploda din neglijenţa noastră, în fiecare secundă.

- Cum aţi defini volumul „Graal” – este proză autobiografică, jurnalism, o simplă confesiune sau câte puţin din toate? Unde se află Graal-ul Melaniei Cuc şi ce valenţe „conspirative” şi „esoterice” are? Nicolae Baciut vede „Graal-ul” ca pe ,,o carte despre travaliul/ aventura/ bucuria scrisului’’. Aţi reuşit odată cu acest volum să vă găsiţi propria identitate în scris, să lăsaţi în urmă căutările?

- În Graal, cele două componente ale fiinţei mele - ţăranca nativă şi citadina făcută, nu născută, ajung la o oarecare înţelegere. Scrisul se dovedeşte a fi liantul care ţine cele două emsifere ale eului, ale întregului care sunt pe bucăţica asta de tină denumită Terra.

Cât despre căutări, idenitate… sunt doar noţiuni despre care ştim extrem de puţin. Atunci când crezi că ai descoperit, şti totul despre tine ca ins, constaţi cu stupoare că de fapt, nu şti nimic. Omul, scriitorul este un Ceva extrem de complex.

- Ce înseamnă în concepţia dvs. să scrii despre un „Destin”?

- În „Destin” am scris despre o voce de aur a cântărilor transilvane , despre Valeria Peter Predescu. Între timp, Vali, cum îi spuneam eu, a plecat să le cânte o ,,ţâră,, şi îngerilor. Pe pământ, semn că a trecut pe aici au rămas 60 de CD-uri si cartea „Destin”. Am sris-o pe când Valeria nu credeam să înveţe şi a muri…să parafrazez Poetul.

- “Cinând cu Dracula” –un titlu misterios, într-o abordare clasică, gotică a celebrei poveşti sau din contră, legendara cruzime a personajului principal este atacată dintr-un unghi cu totul nou?

- Ha, de acest roman uitasem. L-am scris dupa ce am revenit dintr-o vacanţă în Canada. Voiam să fie un roman ,,americănesc,, să fac prin el promovare zonei Bistrita-Piatra Fântânele, unde şi-a plasat Bram Stoker acţiunea romanului lui celebru. Nu sunt foarte mândră de această carte, putea fi şi mai rueşită. Prea i-am dat în partea a doua, o turnură comercială, horror… care nu mi se potriveşte. Oricum, pecetea medievalului întunecat, transilvan, îşi spune şi acolo cuvântul.

- Aţi primit pentru acest roman Premiul Special al Juriului, în 2001, la Saloanele “Liviu Rebreanu”, Bistriţa. Prin ce s-a remarcat cartea dvs.? Ce a însemnat acest premiu pentru cariera dvs. literară ulterioară?

- Sunt om şi premiile mă bucură întotdeauna, dar nu îmi iau minţile. Am circa 30 de premii, distincţii pentru literatura, din ţară şi din străinătate. Unele sunt pe merit, altele... aşa s-a nimerit să fie. Pentru cărţi mult mai bune, care meritau fie şi numai o menţiune, nu am primit diplome, nici cine ştie ce elogii. Critica literară de azi nu este întodeauna pe recepţie din varii motive.

- Sunteţi membru al Asociaţiei Internaţionale “Dracula” care doreşte să contribuie la dezvoltarea turismului în zona Bistriţa , prin promovarea mitului Dracula -Bram Stoker şi reabilitarea mitului istoric al lui Vlad Ţepeş. Cât din ceea ce v-aţi propus aţi şi reuşit să realizaţi? Aţi primit susţinere din partea autorităţilor în această activitate? Aţi participat la vreunul dintre congresele internaţionale Dracula?

- Din păcate, ca în multe alte domenii şi aici s-a pornit cu surle şi trâmbiţe, apoi, oamenii au obosit să se mai tot lupte pentru ceva anume. Ideea nu a fost susţinută de autorităţi şi cred, nici de cetăţeanul de rând. Asimilarea lui Dracula cu duhul rău este încă evidentă, nu este doar literatură. Totuşi, turismul zonei Bistriţa mai atrage câteva duzini de turişti cu apetenţă pentru legendă, ei vin de peste Ocean dar şi din opulenta, bătrâna şi plictisita Europă. Mi-aş fi dorit să traduc această carte, s-o adpatez. Cine ştie, poate viitorul va fi de partea ei. Până atunci, să nu uităm că a fost prezentată în cea mai celebră emsiune naţională de promovare a Cărţii, drept Cartea săptămânii.

- “Vine Moş Crăciun”, „Versuri scrise pe zăpadă”, „Căsuţa cu poveşti” - de ce având atâtea volume serioase, adevărate piese de rezistenţă, aţi simţit nevoia să scrieţi şi literatură pentru copii? Cât de dificil este să te adresezi acestui segment de vârstă, în aşa fel încât să nu devii prea familiar sau să fii acuzat că deşi iniţial, ai creat pentru copii, totuşi, cărţile tale sunt considerate ca fiind pentru adulţi?

- Am scris pentru copii sporadic şi sub influenţa bucuriei de a fi bunică. Nu stiu alţii cum scriu, eu când scriu pentru copii, mă transpun categoriei de vârstă respective. Încerc să gândesc cum ar gândi un copil.

- Sunteţi deţinătoarea a numeroase nominalizări, distincţii, diplome, premii, medalii, printre care Premiul Editurii Minerva pentru Poezie, obţinut la Festivalul de literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, Târgovişte, 1988 sau DIPLOMA şi Premiul I , acordate la Concursul naţional de proză “Liviu Rebreanu”, Bistriţa, 2003. Aţi primit anul acesta Diploma şi Titlul de Femeia Europeană, pentru Muncipiul Bistriţa pentru Cultură europeană. Care este distincţia cea mai dragă dvs. şi de ce?

- Indiferent dacă sunt recunoscută sau sunt doar o anonimă, continui să fiu eu însămi, eu cea obişnuită. Nu ma influenţează nici un titlu, onor, sau faimă efemeră. Responsabilitatea pentru ceea ce fac ca scriitor şi om al cetăţii îmi aparţine. Tot ce derivă de aici, fac din bucurie şi cu bucuria creaţiei. În viitor, din perspectivă, cărţile mele vor pleda , vor vorbi despre mine.

- Vă pasionează de asemenea, pictura. Cum v-aţi descoperit acest talent? Când şi unde aţi expus? Ce pictaţi cu precădere?

- Pictura mă relaxează, este un ,,altceva,, şi totuşi este o parte din creaţie. Pictez pe ferestre de la casele vechi, pictez în sitlul vechilor iconari de la Nicula. Asta mă apropie de tradiţia din zona mea natală. Mai pictez la şevalet - diverse. Nu sunt un pictor cuminte, nici tenace, fac acest exerciţiu spontan şi temele vine ele singure, nu mă cantonez într-un singur spaţiu de creaţie, nici într-o tehnică anume. Tot ce lucrez dăruiesc prietenilor. Recent, am avut un vernisaj cu pictură pe sticlă la Casa România din Barcelona, Spania. Lucările, toate, le-am donat acelui locaş de cultură, cu speranţa că românii care vor trece pe acolo vor vedea icoanele lucrate de mine , să îşi amintească de acasă, de tradiţiile pe care trebuie să le ducem mai departe, fiecare cum poate.

- Cine poate face parte din Clubul Amazoanelor Bistriţene? De când sunteţi membră a acestui club şi în ce activităţi caritabile aţi fost implicată?

- Oricine doreşte să susţină, fie şi numai prin prezenţa sa, lupta împotriva cancerului, oricine poate fi membru al acestei organizaţii. Eu particip la activitaţile de la Bistriţa de câţiva ani încoace şi le-am donat amazoanelor bistriţene toate lucrarile din expozitia de pictură pe care am avut-o la Bucureşti, în ianuarie 2008. O activitate similară a avut loc şi la Braşov, în 2007.

- Vorbiţi-ne despre Kilometrul Zero al ecologiei, activitate iniţiată la Bistriţa, în anul 2000. În ce constă? Ce rol are Melania Cuc în această muncă de voluntariat? Cu cine colaboraţi şi ce realizări aţi avut până în prezent?

- Gata cu ecologia!!! De ceva vreme, liderii ecologişti au devenit oameni politici sadea. Au abandonat acest tronson şi fac politică dură, adevărată. Cine mai are timp de ecologie în România?!!! Glumesc cu amărăciune nedisimulată. Mi-e dor de etapa aceea în care ieşeam în parc, cu mic cu mare, adunam hartiile, pliveam florile...

- V-aţi demonstrat interesul faţă de valorificarea patrimoniului cultural local, prin înfiinţarea unui Muzeu ţărănesc în satul Archiud, judeţul Bistriţa Năsăud. Ce presupune să "clădeşti” un muzeu, să îl porneşti şi apoi să îl pui pe roate? Cum aţi rezolvat problema finanţării? Cum aţi promovat acest proiect?

- Am pus Proiectul pe hârtie, apoi, cu sprijinul celor de la Inspectoratul Scolar, s-a găsit şi finanţarea, prin concurs, desigur. Şansa a fost ca locaţia respectivă să fie chiar în spaţiul scolii din sat. Un castel medieval cu ziduri groase şi ferestre înguste, numai potrivit pentru un astfel de muzeu. S-au implicat dascălii, copiii, părinţii… Am umblat cu căruţa de la o casă la alta, am adunat vechi costume populare, obiecte care ţineau de vechiul habitat. Comori. Istorie. Lecţie civică.

- La ce lucraţi în prezent ?

- Am încept o lucrare care... mi-e şi frică s-o spun, aş vrea să fie o trilogie, o saga, poveste de familie pe mai multe generaţii, din secolul 14 spre 21... Ştiu ce aş vrea, dar nu ştiu cum se vor lăsa ispitite personajele să mi se alăture în acest demers. Eu lucrez fără schiţe, notiţe, etc. Totul vine , se aşează, îşi face loc în întreg. Vorbim peste un an despre acest proiect. Sper să nu mă dezamăgesc singură. Vrei şi un titlu? Hersen! Este numele de familie al bunicilor mei dinspre mamă. De aici am pornit. Oare poate un nume singur să spună povestea, una europeană, a unefi famiii, fie şi doar imaginar? Nu ştiu, dar sper.

- Cum arată viitorul pentru Melania Cuc?

- Viitorul meu personal ţine de copiii mei şi de cărţile mele viitoare. Daca ei vor fi bine, sunt fericită şi eu. Să am sănătate, să nu-i trag pe cei dragi după mine în deznădejde, la greu. Altminteri, viitorul personal se integrează în viitorul general, comun. Va trebui să facem exerciţii de iubire de semeni. Chiar dacă nu ne stă în fire, să încerăm să zâmbim în fiecare zi. Uneori, ştiu pe pielea mea că şi zâmbetul doare. Doare ca orice lucru pe care îl faci de mântuială. Eu cred în oameni, dacă nu aş crede, nu aş fi aici!

- Ce recomandare aţi dori să le faceţi celor care abia acum încep să scrie?

- Să citească mai întâi! Meseria de scriitor e mai mult fiere decât miere. Asta aş vrea să conştientizeze şi dacă vor constata că pentru asta au fost trimişi pe Pământ, să biruie lenea, comoditatea, să scrie, să scrie...

- Ce hobby-uri aveţi?

- Sunt un om fără năravuri. Nu colecţionez chibrituri, şerveţele, nici clopoţei... Nu practic nici un joc de societate. Nu am nici tabieturi pe care să nu mi le pot înfrânge la timp. Sună banal? Normal. Asta până mă aşez la tastatură, scriu.

A consemnat

Octavian Curpaş

Phoenix, Arizona

Comentarii

21/06/09 07:52

Apriga si sfatoasa, Melania Cuc este acel soi de 'femeie barbata' de care te minunezi ca este prezenta cand lipseste, iar cand o ai in preajma umple cu verva-i nedisimulata goluri imaginabile si dureri abisale.
Scrisul Melaniei Cuc se coboara din stancile Bargaului si repeta parca susurul paraielor nasaudene, se unduieste in freamatul codrilor transilvani si coboara lin cu vechiul Danubiu din coapse de milenari traitori sedentari...
Sa ne traiesti, madam, sa mai scrii, sa zambesti, ca o faci frumos si atunci cand oftezi !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5