Nume bistriţene iau atitudine împotriva demolării fostului Cinema “23 August”. Parcare în locul uneia dintre puținele clădiri Art Nouveau din Bistrița?

Stilul ”Secession” (Jugendstil/Noul Stil/Arta 1900) apare în Viena în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, ca parte a curentului european Art Nouveau, care dă distincție Barcelonei și Bruxelles-ului. În Imperiul Austro-Ungar are o orientare distinctă și ambiția sa de a fi o ruptură (“secesiune”) față de ceea ce a fost înainte, în arhitectură, se propagă spre colțurile Imperiului, inclusiv în partea noastră de lume.

În ultimii ani, multă lume a admirat centrul Oradei, orașul Art Nouveau/Secession a cărui restaurare cu fonduri europene a adus orașului un prestigiu, nesperat acum câțiva ani și l-a propulsat pe primarul Bolojan de la primăria unui oraș ”de provincie”, cam cenușiu până atunci, în categoria oamenilor politici de talie națională. La fel, Clujul nu ar fi Cluj fără, spre exemplu, clădirea în stil Secession “Uranus” de pe Strada Horea. Vilele construite haotic, fără trotuare și ”învelite” în PVC sau polistiren ori clădirile de birou standard, care pot fi văzute din Jakarta până în L.A. nu sunt cele care fac Oradea, Clujul sau Sibiul plăcute ochiului și aducătoare de stare de bine, ci arhitectura veche, atent restaurată și protejată de intervențiile distructive “no name” care se ridica atat de nesustenabil în jurul nostru.

Bistrita este un oraș în care centrul istoric este predominant medieval, renascentist și neoclassic, însă are și cateva cladiri Secession remarcabile. Una este cea de pe Bd. Independenţei, nr. 24, în stare relativ bună și care urmează să fie restaurată, cu bun gust, în vederea amenajării Casei Colecţiilor şi a Documentelor de Patrimoniu.

Cealalta cladire - fostul Cinema “23 August” (original “Omnia”) de pe umbrosul Bulevard al Republicii - este, până în acest moment, mai puțin norocoasă. Construcția a fost uitată, timp de 30 de ani, în mâinile unei instituții bucureștene (Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor România) care tinde să abandoneze tot ce mai are prin “provincie,” lăsând de izbeliște adevărate comori. Printre acestea, fostul cinema “Omnia”, unul dintre puținele monumente Secession care nu sunt locuințe de prestigiu (cum este cazul la Oradea), ci imobile utilitar comerciale, destinația sa fiind, încă de la început, de cinema sau “teatru electric” cum se spunea în 1913, pentru că, da!, era o clădire care impresiona atât de mult încât bistrițenii epocii au pus-o pe o carte poștală în toate limbile dominante ale Transilvaniei habsburgice. Era, pentru ei, semnul modernității orașului, dovadă că arhitectura cea mai interesantă din Viena a ajuns până în această parte, oarecum ”somnolentă”, a Ardealului. 

Restaurată și funcționalizată așa cum se cuvine (de la centru cultural, la birouri pentru un sector IT ahtiat după aceste spații de patrimoniu în “conversie”), “teatrul electric” ar deveni rapid unul dintre reperele Bistriței, marcând cu distincție Bulevardul Republicii, alături de Colegiul Național Liviu Rebreanu - în curs de restaurare. Dată fiind valoarea de nișă a imobilului (clădire Secession utilitara), în urma preluării proprietății de către Primărie, restaurarea sa ar fi eligibilă pentru restaurări, cu fonduri europene, fonduri cu care care municipiul Bistrița a avut success în ultimii ani (a se vedea Colegiul Național Liviu Rebreanu și Biserica Evanghelică).

În aceste condiții ar fi o tragedie ca Bistrița să trăiască demolarea acestui imobil pentru a face loc unei parcări supraetajate, conform ultimelor declarații de presă. Dincolo de amputarea patrimonială propriu-zisă, care ar deschide o rană în patrimoniul construit, cum ne-ar ar suna în urechi o astfel de știre de la Bistrița (din nou!!): “La Bistrita, o clădire Art Nouveau este demolată pentru a face loc unei parcari metalice supraetajate.” Nu mai vorbim de semnalul transmis ”rechinilor” imobiliari, prin care centrul istoric este liber proiectelor de tip “demolează și fă un bloc” și care vor pune o șapă de beton peste puținele parti valoroase din punct de vedere arhitectural ale urbei noastre.

Sigur, este de înțeles că eliminarea a sute de locuri de parcare, prin implementarea proiectului ”Linia Verde”, cu ale sale benzi de autobuze electrice și piste de biciclete, pe model olandez, pune presiune pe edili să gândească parcări pe verticală. La fel de sigur este că, mulți dintre noi considerăm o soluție rațională înlocuirea mașinii cu transportul public/ bicicleta pentru drumurile în centru, pentru că exact aceasta a fost filosofia finanțatorului european al proiectului Liniei Verzi. Până ca această schimbare culturală să aibă loc, presiunea pe care o pun alegătorii pe edili este mare. Aleșii sunt responsabili față de comunitate, iar comunitatea cere parcări pentru a evita să facă slalom cu cărucioarele printre mașini.  

Însă, aceasta presiune, nu trebuie să însemne construirea unor parcări supraetajate în centrul istoric, în detrimentul demolării unor clădiri cu valoare istorică. Ele pot fi amenajate în zone cu construcții de după 1950, aflate în vecinătatea centrului istoric sau, de pildă, în fostele puncte termice situate aproape de granița orașului vechi, zone unde aceste parcări nu ar avea valori arhitecturale de distrus. 

Mai mult decât atât, fostul cinema este o clădire relativ mică față de nevoile de parcare (sute de locuri de parcare dispar din zonă). Distrugerea clădirii și mutilarea acelei părți a centrului istoric, ar face loc, în cel mai bun caz, doar câtorva zeci de locuri de parcare - o picătură în mare, deci - și, în plus ar crea un blocaj imens în zona mediană a bulevardului.

Cât privește afirmațiile conform cărora fostul cinema e o “ruină,” și e “mâncată de igrasie” acestea nu se susțin. Orice poate fi restaurat în ziua de azi și cu atat mai mult o clădire cu acoperisul intact, care stă bine ”în picioare” și a cărei restaurare, la exterior, nu ar fi foarte costisitoare. În Transilvania au fost salvate clădiri în stare de precolaps sau colapsate chiar.

Sigur, la interior este mai mult de lucru dar, așa cum vedeți în fotografiile de mai jos, tocmai aspectul delabrat al acestor interioare le face pretabile la funcționalizari extrem de interesante. În Cluj, de pildă, pe modelul hub-urilor tech din Boston și Londra, cele mai prestigioase firme de IT s-au instalat în aceste “ruine” care, restaurate cu gust, se închiriază la prețuri mai mari decât turnurile de sticlă unde confortul termic și impresia estetică sunt mult mai modeste. Dacă ar fi să luăm după spusele “cade tencuiala și e igrasie, deci demolam,” la cum arăta Italia în anii 50 nu ar fi trebuit să rămână piatră pe piatră, iar orașe ca San Gimingnano ar fi arătat azi ca zona blocurilor din Năsăud.

Sediul Uber din Franta (fosta fabrica “ruinata”)

Companie IT, Boston, Londra

În concluzie, noua administrație a orașului poate negocia mai bine tensiunea dintre dorința proprie, asumată, de a face centrul vechi a Bistriței să arate precum centrul vechi al Oradei, acum, și presiunea alegătorilor de a avea cel puțin același număr de locuri de parcare ca înainte. Experții pot identifica locații de parcări în zone fără valoare de patrimoniu și care, în 2-300 de pași sănătoși pentru picior, ne-ar duce fix în zona unde este acum fostul cinema. Mai mult decât atât, achiziționând clădirea și restaurând-o, edilii îi pot da o funcțiune practică, care, în timp, să aducă venituri frumoase Primăriei, în spiritul liberal asumat de administrație. Cu siguranță, parcarea supraetajată nu le va aduce aceleași beneficii și, văzând ce se intampla în Europa, afirmăm că nu vor trece mulți ani până ce parcarea va fi, la randul, ei demolata ca o plagă pe trupul orașului.

Semnatari:

Radu Afrim, regizor de teatru, Teatrul National Bucuresti

Gabriel Badescu, profesor universitar, Universitatea Babes-Bolyai

Cornel Ban, lector universitar, Copenhagen Business School, Danemarca

Lucian Ban, compozitor si pianist, New York City, USA

Cătălin Berescu, Vicepresdinte al Ordinului Arhitecților București

Cristian Paul Roth-Gross, Forumul German Bistrita

Klaus Birthler, arhitect, fost arhitect-sef al municipiului Reghin

Dan Coman, poet, profesor la Colegiul National Liviu Rebreanu

Vlad Coroama, Lector universitar, ETH Zürich (Swiss Federal Institute of Technology Zurich), Elvetia

Valer Simion Cosma, cercetător, Muzeul Judetean de Istorie si Arta Zalau

Sabin Dragoman, expert dezvoltare turistica (Strategia nationala de dezvoltare turistica)

Sorin Gog, Facultatea de Sociologie, Universitatea Babes-Bolyai

Marlene Herberth, Președinte Asociația SOXEN/ Fondator KraftMade

Patricia Marina Toma, fotograf

Eugen Vaida, presedintele Asociatiei Monumentum, director pe Romania al Prince’s Foundation (Prince of Wales)

Ștefan Vaida, restaurator, Ambulanta pentru Monumente 

Veronica Vaida-Răileanu, arhitect, Asociatia Monumentum

Ioana Bican, prof. Univ., UBB Cluj-Napoca

Ileana Burnichioiu, conf. Univ., Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia

Ștefan Ghenciulescu, conf. Univ, Univesitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” București, redactor-șef Zeppelin

Norbert Petrovici, Facultatea de Sociologie, Universitatea Babes-Bolyai

Lóránd Kiss – specialist restaurator pictură, Monumenta Transilvaniae

Vlad Petri, regizor de filme documentare

Denisa Colțea, specialistă în comunicare și marketing

Hanno Höfer, muzician, regizor, Bucuresti

Elena Bărbos, sociolog, Bistrița

lypkhan, scriitor

Ioana Bradea, scriitor, redactor Bistrițeanul.ro

Radu Hangan, pictor, profesor Liceul de Arte „Corneliu Baba”

Paul Târziu, pictor, profesor Liceul de Arte „Corneliu Baba”

Andreea Gal, poetă & profesor Liceul de Arte „Corneliu Baba”

Vasile Leac, scriitor

Mihai Perca, pictor

Flaviu Știr, profesor Liceul de Arte „Corneliu Baba”