O aducere aminte luminoasă

Iată, pe nesimţite, s-au mistuit douăzeci de ani de când Valentin Raus este de domeniul amintirii. Am lucrat împreună în redacţia revistei „Minervaˮ, publicaţie literară bistriţeană care s-a închegat mai întâi în jurul lui Lucian Valea (1924-1992), o altă umbră impunătoare, personalitate vulcanică risipind energie în jurul său. Generos pe cât de zgomotos era, el a decis ca în caseta redacţională să nu se mrnţioneze nici o funcţie, realizatorii noului periodic literar să fie trecuţi în ordine alfabetică. Cu toate astea, în realitate, el era redactorul şef, recunoscut ca atare nu doar în rândul colaboratorilor, ci în toate cercurile culturale bistriţene. La dispariţia lui L. Valea, rolul său a fost luat de Valentin Raus, omul care s-a impus ca lider al grupului redacţional, în mod firesc, prin experienţa gazetărească, lucru important, fără să existe opinii separate, fără ca vreun redactor sau colaborator să îi conteste poziţia de redactor şef. În schimb, el a păstrat acelaşi mod mai mult decât colegial de a completa caseta redacţională, fără menţionarea vreunei funcţii.
Modest până la a fi o prezenţă discretă, Valentin Raus a fost în redacţie elementul de echilibru necesar, cu soluţii pozitive pentru orice situaţie neprevăzută sau conflictuală. Delicat şi profund, cu o atitudine de mare rafinament, care nu ştiai dacă e dobândită prin acumulări culturale sau este moştenită, mereu senin, zâmbitor, cu un ton aşezat al rostirii, degaja căldură sufletească şi îcredere, încât prin el prietenia se redefinea.
Dincolo de eleganţa comportamentului, de sfiala redactorului şef al „Minerveiˮ în a ocupa poziţii de prim-plan, în ochii lui Valentin Raus exista o pustiitoare dragoste de viaţă care pluteşte şi azi peste amintirea sa luminoasă.