O BUCOVINEANCĂ DESCINDE LA MINTIU: PROF. DOINA DĂRĂBAN (C. BACIU)

Nimic mai plăcut decât să vorbești despre înaintașii tăi. Mă simt onorat că mi s-a oferit un asemenea minunat prilej. Așadar…
Doina Dărăban s-a născut la 30 ianuarie 1944 în localitatea Cireș, Plasa Siret, Județul Storojineț, Bucovina de Nord (azi în Ucraina). Tatăl său, Leon, originar din Mintiu (Bistrița-Năsăud), ajunsese pe meleagurile bucovinene ca refugiat în urma Dictatului de la Viena (30 august 1940), aici cunoscând-o pe viitoarea soție, Profira, mama Doinei.
De ce în Bucovina de Nord?, știut fiind că refugiații români „preferau” îndeosebi Transilvania „rămasă” în România sau chiar Bucureștiul. Pentru că după 22 iunie 1941, România, alături de Germania, reușise, deocamdată, să-și elibereze teritoriile răpite prin „nota ultimativă” a Guvernului sovietic adresată ei, la 26 iunie 1940, care prevedea „intrarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord în componența URSS”. Dar, sfârșitul „bătăliei de la Stalingrad” (2 februarie 1943), grăbit de participarea Aliaților, a însemnat dezlănțuirea „șenilei” sovietice asupra Europei. Teroarea hitleristo-horthystă preda ștafeta terorii sovietice, aceasta dovedindu-se a fi mult mai consistentă și îndelungată.
Cum pericolul se apropia de noi, cei de atunci, iar Armata Română întorsese armele la 23 august 1944, tânăra familie Dărăban se retrage la Vatra Dornei, unde tatăl este identificat și înrolat în Armata Română, care va însoți Armata Sovietică până la Banská-Bystrica din fosta Cehoslovacie (14-25 martie 1945), apoi este degrevat și trimis în țară spre a-și împlini Stagiul militar (până în 1946).
Rămase singure, mama Profira și fiica Doina vor fi fost colonizate în Ținutul Târnavelor și, mai departe, în localitatea Nițchișoara (Nițchidorf), Plasa Buziaș, Județul Timiș-Torontal, cu reședința la Timișoara. Aici, Doina Dărăban pășește pe prima treaptă a școlii (cls. I, 1950/ 51).
De teama răbufnirii unor resentimente privind împărțirea Banatului (în 3 august 1919, cu Voivodina și treimea de vest a Banatului la sârbi), se vor refugia la Mintiu, unde vor face joncțiunea cu tatăl Leon, în sfârșit văzându-se familia reîntregită, așa cum fusese la Vatra Dornei. Se încheiaseră socotelile cu trecutul, urmând să pășească în acel prezent pe care ni-l amintim cu toții, acum.
La Mintiu se petreceau evenimente remarcabile: localitatea devine comună în Raionul Năsăud, Regiunea Cluj (1952-1968), în anul 1952 se înființase Gospodăria Agricolă Colectivă (GAC) „7 noiembrie”, la 35 de ani de la victoria Marii Revoluții Socialiste din 25 Octombrie (stil vechi), în 1953 murise I.V. Stalin, deplâns cu „mare fast”, iar bunicii, care fuseseră în Război, făcându-și Cruce c-au scăpat … Nici pomeneală! Se rula filmul lui Victor Iliu „Mitrea Cocor”, după romanul lui Mihail Sadoveanu… Tot în 1952 are loc o reformă monetară (1 leu nou => 20-400 de lei vechi, diferențiat pentru populație, întreprinderi de stat și cooperatiste etc.).
Până în anul 1956 (al „rebeliunii contrarevoluționare” din Ungaria), cotele obligatorii curgeau, îndeosebi de la particulari, căci, până la semnarea Convenției de Armistițiu în 12 septembrie 1944, România era considerată agresoare! Dictatul de la Viena s-a anulat (9 martie 1945), dar a rămas „nota ultimativă”! Până astăzi!
Doina Dărăban continuă școala aici (cls. II-IV, 1951-1954), cu renumita familie de învățători Emilia și Ioan Drăgan, dar și cu Ioan Pop (originar din Agrișul de Sus, Beclean), după care parcurge treapta gimnazială la Mocod (cls. V-VII, 1954-1957), singura școală românească de acest nivel în zonă.
O pleiadă de buni profesori contribuise la formarea sa: Aura și Nicolae (Liță) Drăgan, Alexa Văsâieș, Maxim Floroaie, Ioana și Alexandru Giurgiuca, Victor Rusu … Studiile secundare le urmează la Liceul Nr. 2 din Năsăud (cls. VIII-XI, 1957-1961), cu distinși profesori, precum Vincențiu Sonea, Maria Sohorca, Ieremia Burcezan, Vioara și Gheorghe Pălăgieș, Minodora Solcan și Dorina Ciurea, Elena Novacovschi, Ludovic Ilieș (director) și alții, o clasă de elevi foarte buni, dacă ar fi să-i amintim doar pe cunoscuții colegi Dumitru Vârtic, Rodica Moldovan (Fercana); iar din clasa imediat inferioară, pe Veronica (Ica) Bungărdean.
După terminarea liceului, începe munca nobilă în învățământ; mai întâi la Lunca Ilvei (localitate negrănicerească) doar un an școlar (1961/ 62), apoi în Tăure (1962-1968) și, în continuare, la Liceul din Nimigea (1968-1976), deschis la 1 septembrie 1963 sub bagheta directorului Prof. Ioan (Ceșa) Avram, originar și el din Mintiu.
Au fost ani fructuoși pentru Doina Dărăban, căci în răstimpul 1964-1970 își desăvârșește studiile superioare la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, specialitatea Limba și literatura română. Va contribui la formarea unor elevi merituoși, care au făcut cinste acestui liceu cu existența efemeră (intră în lichidare cu anul școlar 1976/77). Este suficient să-i evidențiem aici pe cei ridicați din Mintiu: Ioan Bulbuc (Teologie – Asistență socială, Bistrița), Ana Drăgan (Medicină dentară, Germania), Teodor Drăgan (Farmacie, Tg. Frumos/ Iași), Ilie Mureșan (Colonel Transmisiuni, Cluj-Napoca) și încă alții. Tot la Nimigea, în anul 1973, participă la ampla acțiune de cercetare social-culturală la nivel comunal, condusă de vicepreședintele CJCES, Prof. Ioan Anuță, remarcându-se în mod deosebit, la 16 martie 1973, în cadrul Simpozionului de etnografie și folclor, desfășurat cu prilejul acelei cercetări complexe.
I-a stat mereu în atenție ridicarea propriului nivel de calificare și perfecționare metodico-științifică, materializată sub forma reciclărilor periodice, în parcurgerea tuturor gradelor didactice, ca un corolar, trebuind să subliniem lucrarea pentru obținerea Gradului I în învățământ, cu titlul Modalități de caracterizare a personajului literar, sub coordonarea Prof. univ. dr. Vasile Fanache de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1986).
Din anul 1976, Prof. Doina Dărăban se mută, împreună cu familia, la Bistrița, poposind pentru început la Școala generală din Cartierul Unirea (vechiul Aldorf), unde deține și funcția de director, ca și ceva mai târziu la Școala generală „Avram Iancu”; a propus ca profesor și la Școala generală Nr. 4, peste tot dând dovadă de multă solicitudine în comunicarea cu profesorii din subordine prin interasistențe la ore, în primul rând cu elevii, preocupată fiind ca procesul de predare-învățare să fie cât mai atractiv, cât mai util în formarea lor pentru societate, mărturie stând prezența elevilor săi la olimpiade școlare, cu rezultate din cele mai bune. Calitățile profesorului determină competitivitatea elevului!
Datorită profesionalismului său și seriozității în munca de la catedră, a fost chemată ca inspector școlar de specialitate pentru disciplina de Limba și literatura română (1980-1985), când la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud se afla Prof. Gavril Hoza, iar în două rânduri obține titlul onorific de „Profesor evidențiat”. E mult, e puțin? Dar dincolo de aceste întrebări mai mult sau mai puțin retorice este Omul, care-ți inspiră încredere și respect, dragoste întru cunoaștere și, cum ziceau strămoșii noștri, „Amplius!”. Căci, totuși, școala îți oferă doar „tabla de materii” a cunoașterii. Se pensionează în anul 2001.
O familie frumoasă a lăsat la Mintiu (are încă o soră mai mică, Lidia, și doi frați gemeni, Constantin și Valentin, toți realizați) și o familie frumoasă și-a întemeiat ea însăși prin căsătoria (în 1963) cu Octavian Baciu (n. în Tăure, 1940), având, de asemenea, studii superioare, de Drept și Științe social-politice, fost primar în Nimigea (1968-1971) și șef de Sector (imagine-comunicare) la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud; au două fiice: Alida și Mirela, ambele licențiate în Științe economice și, respectiv, în Filologie. Să ne bucurăm de ziua de azi!
Prof. univ. em. dr. Ironim MARȚIAN,
Societatea cultural științifică „Virtus Romana Rediviva” din Cluj-Napoca