O clipă cu regina
Scriitorul Gim Laurian poartă în suflet vibraţiile de luptător moştenite de la părinţii lui, eroi ce au luptat pe frontul românesc. Din cărţile lui răzbate această dorinţă de a fi mai patrioţi, mai vrednici de moştenirea primită, mai buni unii cu alţii. Dascăl exemplar, licenţiat al facultăţii de filosofie-jurnalistică, Gim Laurian imprimă dragostea lui pentru limba română elevilor, fiind convins că „profesorul este asemenea unei cariatide-calea de mântuire şi de mărire a eficienţei”. Scriitorul dă posterităţii o moştenire gigantă, având peste 150 de cărţi, unele tipărite, altele în manuscris, toate vorbind despre dulcele fanatism al cunoaşterii artei.
Volumul „Poeme plovdine” se înscrie în seria cărţilor în care autorul-personaj filosofează pe tema existenţei lumii, devenind stăpânul cuvintelor. Precum înaintaşii într-ale scrisului, pe lângă prefaţa semnată de Aureliu Goci, ne întâlnim cu un cuvânt din partea scriitorului „ către iubitul meu cititor, sau se despică lumea în struguri de sânge”, din care aflăm că „poezia este un pas spre desăvârşirea copilăriei”. Ne întâlnim cu o nouă metafizică: poezia este egalul pâinii, fiindcă omul se hrăneşte şi cu Cuvântul. În „101 poeme sau arta stelofoliilor şi a estemelor eidetice” este un adevărat joc al cuvintelor, ceea ce denotă stăpânirea limbii şi a jocului prin definiţii: avertisment-nu ucideţi poeţii ca pâinea oamenilor să fie mai bună”, continuând în acelaşi registru- „adevăr-cal alb intrând în cuvânt”, „poeţii-Peniţe ascuţite de scris. Copii ascunşi în lacrimi şi icoane”. Apariţia unei cărţi este mirungenea noastră spirituală: „Aceasta este poezia/ Să-ţi sprijini sufletul/ Într-o bardă de stele”. Chemarea poetului spre bucurie este însăşi drumul spre lumină „ fiecare hieroglifă este un strop din lacrimile lui Dumnezeu”. De-o profunzime tulburătoare este poemul „Basarabia este Bethleemul din inimile noastre”: „Torsul luminii subţiind sărutul/ Se-aşază obosit pe vechiul său temei/ Aduce-n Mioriţa şi-ntr-un tei/ O pasăre mai mare decât Prutul”. Poetul aduce aripi de vers „când peste oase umbre de îngeri adastă”. „Gim Laurian explică oamenilor ce este poezia aşa cum sfinţii le explică ce este credinţa”, spune Elena Gica Cruceru.
Volumul „Şahul reginei sau proiect de monument pentru mama poetului” ne aduce în atenţie cea mai importantă fiinţă de pe pământ_ mama, oglindită prin personalitatea mamelor lui Arghezi, Aristocles, Brâncuşi, Bacovia, Coşbuc, Creangă, Caragiale, Esenin etc. Privin lumea cu alţi ochi, făcând o traiectorie Dumnezeu-Mamă-Poet. Profund afectat de dispariţia mamei la o vărstă fragedă, poetul declară: „Eu nu am mamă. Eu am versuri/ în limba română”. Mama este descoperită între o muză şi o inimă, cum se aşază peste mănăstire un fulg de zăpadă. Una dintre cele mai frumoase afirmaţii: „capodopera lui Dumnezeu este inima de mamă”. O carte în care descoperim „un spirit rafinat ce nu amestecă instrucţia cu Duhul”, iar Gim Laurian nu face altceva decât să însenineze poteca literei, să-i dea culoare, s-o facă ca un colţ de rai, în care să poposească, din când în când, cititorii.
Adaugă comentariu nou