O fi politica un maraton, dar și când e gata, e gata!

Unul dintre sfaturile pe care, ca tânăr politician le primești în mod constant de la seniori sau de la consultanți este să te aștepți să ai cât mai multe eșecuri. Că măreția și valoarea ta politică e dată de cum gestionezi o cădere, de cum te motivezi după o înfrângere. De fapt, eșecul ar fi norma în politică mai degrabă decât succesul. Și asta evident că e valabil pentru toate țările care au o democrație cât de cât funcțională, ca a noastră.

Pentru unii însă succesul vine mai ușor, pentru că ei se află de multe ori pe lista care trebuie, în sfera de influență a cui trebuie, în relație tranzactională cu cine trebuie (o relație de tipul mă susții - te susțin sau îmi dai - îți dau). Pentru toți aceștia tranzacția, ca și minciuna au picioare scurte. Cei mai mulți ne deranjează la TV preț de câteva luni pentru a intra apoi în întunecimea istoriei.

Și aș dori să mă refer azi la ceva din curtea altora, respectiv la cariera politică a doamnei Dăncilă, de azi candidata PSD la demnitatea de președintă a României. M-am uitat pe CV-ul domniei sale și nimic, dar absolut nimic, nu prefigura ascensiunea fulminantă pe care a avut-o în ultimul an. O profesoară obscură din Videle este la doi pași de a deveni cel mai important om al României, aproape un titlu de tabloid.

Credința mea cea mai puternică este că România are nevoie de mult mai multe femei în politică. Suntem 51% din populația țării, drept urmare, pentru reprezentativitate trebuie să fim cam tot atâtea în toate partidele politice, dar și funcții publice numite și alese. Suntem departe de situația asta. Femeile trebuie să conștientizeze că lipsa creșelor ține de politică, asistența sanitară precară ține de politică, drumuri proaste sau lipsa lor ține de politică. Vor ca lucrurile să meargă, trebuie să se implice! Personal, am așteptat foarte mult timp ca România să aibă o femeie prim ministru și una cu șanse reale să devină președinte. Și știti cum e, dacă-ți dorești ceva suficient de mult, Universul îți  va îndeplini în cele din urmă dorința.

Nu era fix ce mă așteptam, dar altceva nu s-a putut. Partea bună e că această carieră nu va mai dura mult. Și ca orice ulcior care nu poate merge la infinit la apă, iată că i s-a pregătit și doamnei Dăncilă drumul spre locul de unde nu mai există întoarcere. Doar nu-și imaginează cineva că vreun conațional cu mintea la locul ei ar putea vota o asemenea opțiune pentru președinția României, iar PSD-ul e partidul care și-a devorat cu cerbicie perdanții. Așadar, pot spune cu certitudine că azi am fost martorii unui maraton care o să se încheie frumos, după o luptă eminamente „belicoasă“, cu o sinecură pentru madam Dăncilă pe unde și-a înțărcat mutu’ iapa. Căreia, așa poate să-i și rămână numele!