O imagine fascinantă

Nicăieri în lumea largă -nici la marile proteste pariziene ce l-au făcut pe Charles de Gaule să abandoneze puterea, nici în Piaţa Tianmen din Pekin, nici în faţa CC-ului când au provocat „plecarea” lui Ceauşescu, la bordul unui elicopter, nici pe marile câmpuri de bătălie ale antichităţii - unde se adunau cu sutele de mii de luptători, nici la Stalingrad – cea mai crâncenă bătălie a tututor vremurilor - şi nicăieri zic- nu s-a mai văzut atâta mulţime adunată ca cea din imaginea pe care v-o prezentăm, a anului 2010, a musulmanilor veniţi la Mecca, în Arabia Saudită, adică mai mult de două milioane de oameni.

Gândeşte-te, omule cu salariul tăiat 25%, câtă mâncare trebuie la atâta haram de lume! La câtă cazare -fie şi pe rogojini, dacă vrei, că două milioa’ de rogojini tot e ceva! Nu mai spun alte cele pe care domniile voastre le bănuiţi!! Se sparie vederea de aşa lume, se sparie gândul, cum glăsuieşte cronicarul moldav! Dacă noi, creştinii, am fi tot atât de nebuni precum teroriştii lor, vă daţi seama ce ar însemna o bomb(oană) în atâta amar de oameni nevinovaţi. Slavă lui Dumnezeu că nu ne-a luat minţile să facem atâta răutate precum e în jihadul minţii lor!

Nu este religie a pământului care să aibă atât de fervenţi rugători precum are islamul. De cinci ori pe zi, oriunde se află -în pustie, pe cămilă, în şantier de construcţii, la casa lui, în temniţă sau pe mare- repede se depărtează musulmanul şi îngenunchează câzând în rugăciune: „Alah akhbar”! De la ei putem împrumuta şi noi -dacă vrem- această fervoare a rugăciunii. Numai că noi le facem toate mai potolit, mai cu treabă bună- cum zice ardeleanul- fără exces de extremă. Da, mare e Dumnezeu! Atotputernic, Atotsfânt! Atât au putut ei primi, luând de la evreii cu care au fost mereu în contact în timpuri vechi şi tot influenţaţi de ei, n-au putut pricepe măreţul mister al coborârii între noi a Fiului dumnezeiesc IISUS HRISTOS, mărgăritarul cel de mare preţ al istoriei umanităţii!

Iată pe viu ceea ce spune dumnezeiescul Apostol al neamurilor, Pavel, ca exemplu pentru cine vrea să înţeleagă cuvintele: „au râvnă, dar n-au pricepere”. E ca şi cum cineva ar vrea să umple nişte danaide butoaie (fără fund). Se silesc, trudesc, dar n-au cum opri nestatornica apă. Corăbierul Domnului o spune despre neamul lui de evrei că sunt silitori întru credinţă, dar n-au minte să vadă lumina Soarelui Dreptăţii, pe fiul Părintelui, unicul prin Care ajungem la Tatăl. Dacă vreau să ajung pe malul celălalt, dar nu vreau să învăţ înotul, nu-mi place barca, nici pluta, nici iahtul şi nimic altceva… Dar, omule nătâng, cum vei ajunge acolo dacă n-ai pricepere?

Ba şi elevul de azi, adolescentul… vrea de toate, tot binele, fericirea, cerul, dar nu vrea să priceapă că pentru a fi fericit se cere să înveţi, să trudeşti, adică să te afirmi cu sudoare şi stăruinţă şi seriozitate…

Şi iar mă întorc la Mecca, „trufaşa cetate” / „cu turle aurind-strălucind”- cum zicea Macedonski în memorabila lui „Noapte de decembrie”... Câtă râvnă! Ce mulţime copleşitoare! Ce drumuri bătute de lumea venită de prin cele thailande, indonezii, irane, sirii şi paskistane! În fieare an, un bun musulman pleacă spre Mecca. Vin în ajutor guverne, miliardari putrezi de bogaţi, asociaţii! Dacă eşti sărac, măcar o dată-n viaţă să vezi Mecca şi misteroasa piatră cubică picată - zice-se- din cer. „Et puoi morire!” Eşti hagiu, aferim!

- Dar pentru ce ei sunt atât de mulţi -mi-a spus o bună creştină- şi noi mult mai puţini?

- Nu-ţi voi putea spune exact pentru ce, dar socotesc cum că un mare împărat, Împăratul împăraţilor nu se preocupă să aibă mulţime puzderie de fii, cât mai mult să aibă fii buni şi iubitori, care au ştiut să-i urmeze Fiului Său cel Mare, lui HRISTOS, crezând şi trăind întru El, „căci nu este alt nume dat oamenilor sub cer întru care să se mântuiască”- spune verhovnicul apostolilor, Petru.