O putere a sufletului omenesc: MEMORIA (aducerea-aminte)

    Sunt sigur că mulți dintre domniile voastre, iubite cititoare și cititori, ați admirat pe părinții și bunicii voștri recitând din clasicii români, având un soi de mândrie pentru ,,infailibila” lor memorie.
    
    Un văr bun de-al meu, învățător, tot un Găurean (Ioan), de cum se desprimăvăra, recita cu glas înalt din lirica lui Vasile Alecsandri:
    
    ,,S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării,/ S-au dus Zilele Babei și nopțile vegherii./ Câmpia scoate aburi,/ Pe umedul pământ se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt...”
    
    Îl admiram. Îi stătea bine. În cultura noastră au existat oameni cu o memorie excepțională: Nicolae Iorga (1871-1940), Grigore Alexandrescu(1810-1885), Nicolae Bălcesu (1819-1852), actorul Dorel Vișan(n.1937), iar în plan universal, un Nikola Tesla (1856-1943), Serghei Rahmaninov (1873-1943), Iulius Cezar (100-44 ante HR) Theodor Roosevelt (1858-1919), Ferdinand Marcos (1917-1989), ultimii doi fiind președinți de state: în SUA și respectiv Filipine.
    
    Nu era grozav că Iulius Caesar putea să-i cheme pe nume pe cei 25.000 de soldați ai săi?
    
    Legat de această problemă,  a unei bune memorii, voi relata un caz din activitatea mea  de profesor de Limba națională în rural, la Cristur-Șieu și apoi la Șieu-Odorhei, cu dezideratul de a fi de folos și azi, inclusiv cadrelor didactice.
     
     Predasem lecția ,,Moartea căprioarei” a lui Nicolae Labiș,  familiarizându-i pe elevi, în ora dintâi, cu autorul și geneza acestui poem impresionant. Poemul le-a plăcut mult. I-am anunțat că ora următoare vom aborda vocabularul, conținutul și parțial, probleme de stilistică, dându-le ca temă să memoreze poezia de două pagini. Sarcina era maximală, deși știam că nu toți pot ,,sări” la această înălțime, oricât  le-aș cere.
    
    Când m-am prezentat la oră, după două zile, am observat că aveam asistență, pe  directorul școlii, regretatul Vasile Cosma. Ei, asta e.
    
    După introducerile de rigoare despre operă, autor și cele parcurse clasic  data trecută, haide să verificăm poezia. Mă gândesc să încep cu cea mai harnică elevă din clasă (Maricica B.) spre a avea un model de capabilitate a învățării.
    
    Cu candoare, cu  cel mai nevinovat aer din lume, Măricica mărturisește:
    -Domnu profesor, nu știu poezia.
    Am rămas descumpănit, ca într-o pornire cu stângul.
    -Bine, bine, dar nu știi chiar nimic? Încerc eu a scoate ceva aur din nisip.
    -Nimic..., zice fata de clasa a VIIa, cu un surâs drăguț și privind cu coada ochiului spre cel ce ne asista.
    -Da -conced eu-  poezia e cam lungă, dar așa, un fragment, o porțiune, cât de cât, care te-a impresionat...știi? Patru versuri, fie acolo...?
    -Nu știu...
    -Dar clasa? Cine dintre voi vrea să spună poezia? Sau cât știe fiecare, mă rog. Cine vrea?...
    
    Perfect! Nimeni nu știe nimic. Neplăcută treabă...tocmai când am și asistență. Nu cred că n-au putut... Oare nu de aceea o fi venit Directorul în asistență? Mintea lucra febril în timp ce conversam  cu clasa. Familia Directorului e în relații foarte bune cu cea a elevei premiante. Aici e vorba de o răzmeriță. Capul răscoalei -judecam eu grăbit- e cu certitudine Maricica, eleva mea cea harnică. După plecarea mea de la ora dintâi,  premianta o fi declarat că ea nu învață așa ceva, având atâtea materii; deci o să-i spună și ,,domnului Director”, iar toată clasa, la îndemnul ei, a dat-o pe odihnă.  Mă simțeam jignit, ca atunci când o persoană pe care o iubești te trădează.
    
    -Măricica,  anunț eu. Îți dau o notă mare azi, un  patru, nu un doi sau trei, cât ai merita. Că pentru nimic...ce se poate da?, iar cu clasa ne înțelegem data viitoare. Dar, ia să vedem...

        -Ionel H:
   -Da, domnu  profesor
  -Ce ai mâncat azi de dimineață?
  -O bucată de pâine cu magiun și o cană de     lapte.
 -Dar ieri? Și alaltăieri? Și joia trecută?
 -Nu mai știu, domnu profesor.
 -Vezi? Nu ții minte. Această capacitate a unui om, de ,,,a ține minte” cât mai multe lucruri din trecut, se numește Memorie, cu sinonimul de Aducere aminte. Memoria este ,,dușmana Uitării”, cum spunea Torquatto Tasso (în ,,Gerusaleme liberata”).

Învățăm astăzi, iar mâine, la lecții sau la examenele care ne așteaptă, ne aducem aminte. Vi s-a întâmplat să nu țineți minte ce ați învățat zilele trecute? Da? Ei bine, trebuie să ne întărim Memoria -această Regină a învățării, dar și a progresului umanității. Ne aducem aminte ce au gândit și descoperit cei dinaintea noastră și noi perfecținăm tehnicile lor. Fără Memorie nu e posibil progresul lumii, dar fiindcă și Uităm mult, s-a inventat, ce? Scrisul, nu? Ce armă formidabilă în lupta cu timpul!! Și totuși de o memorie cât mai bună avem mereu nevoie.

CUM OBȚINEM O MEMORIE DE 24 k?
Dacă  nu avem dotări excepționale native, ca un N. Tesla, Th Roosevelt, Bălcescu sau Dorel Vișan, ne putem perfecționa meemoria încă din anii de școală. Cum?
Prin ÎNVĂȚARE:  formule de calcul, teoreme, demonstrații la matematică, chimie, fizică... Nu aceasta o fac elevii harnici, premianții, cum ziceți voi? Sau:
-învățarea pe dinafară a unor poezii frumoase, rugăciuni, psalmi, cugetări înalte, expresii din lecturile noastre... o zicere sagace auzită într-un film etc.

Și voi, iubiții mei elevi, ce ziceți, ce gândiți în sinea voastră? Vrea profesorul de Limba română să ne chinuiască cu poezii pe de rost, cu reguli gramaticale  și definiții...

Clasa a stat smirnă, uimită chiar, la descoperirea acestei mirabile funcții umane: Memoria. Acum,  pricepuseră o taină.
 
Caz similar, ,,la indigo” la Șieu-Odorhei: Florentina Cosma din clasa a Xa de liceu, mă întreabă:
-Domnu profesor, dar cum se învață poeziile mai ușor? fiindcă Mihai S (alt elev f. bun) n-a putut niciodată învăța o poezie pe de rost
   -Mihai, e adevărat?
-Da, dom profesor.
-Ascultă un pic, Mihai, băiat de liceu! Ai mâncat vreodată cozonac? Da? Ei bine, ai în față un cozonac: Cum îl mănânci?
-In două moduri, dom profesor: dacă am un cuțit, tai câte o felie bună și o mănânc, dacă n-am cuțit, rup câte o bucată cu mâna sau... cu dinții.
-Vedeți, așa e și cu o poezie. Cine are memorie grozavă, o citește o dată și o poate recita, așa cum a reprodus Barbu Lăutaru cu exactitate o melodie interpretată la pian de Fr. Liszt. Marelui inventator Nicolo Tesla odată, i-a ars laboratorul. Avea acolo circa 300 de proiecte și invenții începute. Co fenomenala lui memorie, le-a refăcut pe toate la loc. Ce făcea fără a avea o uriașă memorie?

    Dacă nu suntem atât de performant dotați, luăm un vers al unei poezii și vedem dacă-l putem reține . Nu suntem în stare? Luăm mai puțin: trei cuvinte -să zicem.Apoi alte trei și repetăm versul

    O cetate nu se cucerește dintr-o dată, ci după multe mușcături de ghiulele și trudă. Nici cozonacul nu-l înghițim ca zmeii, nici poezia lui Arghezi pe care v-am dat-o spre memorare n-o puteți reține fără un efort dozat cu înțelepciune.

    Străbunii romani ziceau: ,,Per aspera, ad astra”, adică ,,Pe căi aspre (se ajunge) la stele”. Memoria vie și activă este o armă puternică a sufletului nostru și, în cele din urmă, parte a caracterului nostru.