Prof. Vasile Găurean: De-aș mai fi ce-am fost!

„Dușmană a uitării,  amintire,  Vistiernică de ani și fapte.”  (Torquato Tasso „Gerusaleme  liberata”)

      Într-una din serile acestea ale Postului Mare, povesteam cu doamna vieții mele, Florentina și, la un moment dat, mă întrebă: „pe cine pomenești în rugăciunile tale? De cine faci aducere-aminte?” I-am zis o mică listă.

          „-Și tu?” i-am întors eu interogația.

          După ce  enumeră pe fiicele noastre, rudenii, pe cei cunoscuți și în necazuri, zise că mai are sfinți pe care îi cinstește și pomenește cu drag; „dacă ai răbdare, ți-i zic”. /„Am, desigur”-replic eu.

          Și...începe dânsa: Porfirie, Arsenie, Nectarie, Mina, Ioan Botezătorul - zece, douăzeci...Parascheva, Sf.Dimitrie, Filofteia, Andrei, Sf. Filip...nu e cu putință...cincizeci --optzeci...o sută -Ioan Rusul, Sfântul Tațian...

          Nu-mi vine să cred că cineva poate să memoreze atâtea substantive fără niciun ajutor -ordine alfabetică, rime, consonantisme sau alte secrete. (Spre final de articol, voi devoala interesanta metodă de memorare.)

          Acum, când nu mai deranjez alte persoane prin colectivități profesorale, mărturisesc că soția mea, care a fost profesoară de Limba națională ca și mine (plus L. franceză) este foarte inteligentă, cu multe și mari calități.

          Admirând cele ce vi le-am spus, mă gândeam că, de-aș mai fi ce-am fost, adică profesor, aș dedica cel puțin o oră  la început de an școlar tuturor claselor, în care să-i învăț pe elevi despre importanța unei memorii puternice și despre căile ei de formare - o armă pentru  întregul parcurs al vieții de  „vultur” școlar.

                                                          X

           Totdeuna am admirat această putere a minții omenești. Prin anul 500 ante HR., Simone din Ceos a participat la un banchet, în timpul căruia a fost chemat afară de două persoane pentru a-i da un mesaj. Câteva secunde după aceea, se dezlănțui un cutremur, clădirea se prăbuși, zdrobind pe toți cei aflați înăuntru. După anumite semne ale corpului si după vestimentație, Simone i-a recunoscut pe fiecare din  participanții pieriți și i-a dăruit  familiilor lor.

          Despre Cezar și Hanibal, se spune că știau după nume  pe toți soldații din trupele lor, de câte 25-30.000 de oameni. Aceasta a atras respectul și loialitatea lor; Cicero își învăța pe de rost discursurile de câte 4-5 ore– mărturisește el în ”De oratore”.

          În 1885, laboratorul lui Nicolo Tesla avea 300 de invenții. Un incendiu l-a distrus, dar savantul a refăcut din memorie toate cele 300 de invenții pierdute.

          O memorie fenomenală, de tip fotografic (poză și detaliu) a avut Papa Ioan-Paul al II-lea, care și vorbea cu ușurință 27 de limbi sau  Theodore Roosvelt (Președint al SUA) și Ferdiand Marcos (președintele Filipinelor).

          O memorie fantastică avea Napoleon Bonaparte pentru persoane, hărți și situația strategică a câmpurilor de luptă.

          O listă lungă ăr include și pe Marilu Henner(1952-?), Kim Peeck(1951-2009), Nicolae Iorga, Mary Elisabeth Bowser(1859-?)...

                                  x

          Prin clasa a V a, profesorul meu de Limba română ne povestea că Bălcescu, închis la Mănăstirea Mărgineni, recita piesele lui Racine și Corneiile, iar gardienii credeau că are ascunse ceva cărți.

          La evrei era o bună tradiție a învăța Cărțile lui Moise  pe dinafară. Memoria se formează prin effort propriu, pasiune și metodă.

          Știu persoane care citesc o poezie și pe urmă ți-o recită fără probleme. Barbu Lăutaru trezea admirația lui Franz Liszt, după ce i-a reprodus cu acuratețe o partitură muzicală.

          Fără a avea șansa unui îndrumător, am subliniat în cărțile personale cele mai  frumoase maxime și alte ziceri  pline de înțelepciune, de care mă servesc și azi.

          Îmi aduc aminte de o carte a unui autor francez, care relata viața lui Stendhal. Sunt vreo șaizeci de ani de atunci...Trecând prin Cetatea Eternă, scriitorul văzu   un țărănoi ce-și bătea fără milă măgărușul de la cotigă. Nu se putu răbda și interveni:

          „-Ce? Pot să-l bat cât vreau-ripostă acela.

            -Da, omule -zise Stendhal, dar nu pot suporta să văd un măgar că bate alt măgar.”

          Chiar și banalități: Thomas Hardy povestea cum un personaj al său intră într-o cofetărie. Servea o veche cunoștință a lui, o fată din Newcastle:

          „-Cu ce prăjitură mă poți  servi, care să fie tot așa de dulce ca tine?”

          Memoria se formează și se consolidează în timp, prin effort conștient și persesverență. În Germania, Franța, Anglia, SUA, se organizează campionate naționale și mondiale ale memorării. Nu e vorba de genii, ci de putere de voință.

          La baza efortului memorator se află văzul. Noi primim  80% din informații prin vedere. „Noi trăim prin vedere”- zice Sf. Apostol Pavel.

Se rețin detalii care oamenilor de rând li se par nesemnificative. Nu la fel fac poeții? Ei sesizează cele neluate în seamă de noi.

          Încă din școală, elevii sunt îndemnați să rețină formule, definiții, demonstrații, poezii și poeme, exprimări memorabile din lecțiile învățate. Cei neștiutori le socotesc o povară.

          Suportați-mi un pic lipsa de modestie, dar un coleg de  Facultate și de an, mă întreba uneori cam așa (în sesiune):

          „-De câte ori ți-ai citit cursurile?

            -De trei ori.

            -Eu de douăsprezece ori.”

          Eu luam note de 8, 9,10 el cu prioritate 10 și arar 9, dar nu mi-am dorit tocila lui, care năucește. Nu premianții de 10 din gimnazii și licee sunt viitorii oameni de bază ai societății.

          (Nereușind să intuiesc metoda de memorare a iubitei mele soții, mi-a destăinuit-o:

          „La început aveam opt-zece sfinți în lista mea de pomeniri. Apoi am tot adăugat-o și ea s-a mărit în mod spectaculos!”)

                                                          x

        „Să mai fiu acum profesor...da, primele ore ar fi despre manuale și formarea unei memorii de fier, dar...mu mai e cu putință...

          De neîntors  din drumul lui este Timpul. Tăcut și implacabil, el schimbă fața tuturor lucrurilor, văzute sau nevăzute. De aceea și zice cu melancolie poetul:   

          „Altul este al tău suflet,

          Altul chipul tău acum,

          Numai eu, rămas același,

          Bat mereu același drum.”

          Zilele acestea am aflat ceva uimitor: că timpul poate fi întors, adică să curgă invers totuși, dar în... fizica cuantică. Cert este că niciodată nu vom trăi într-un astfel de Univers.

          Vă voi spune un secret deosebit, cu condiția să rămână numai-numai între noi.

           Societatea, deși o tot spune, nu are nevoie de oameni bine pregătiți. Când ai ajuns în culmea pregătirii profesionale...te dă afară. Politicos, spune că te pensionează: mulțumim, vă felicităm (dar nu mai avem nevoie de dv.)!

          Te simți ca un pilot de bombardier în Ziua Victoriei (acea zi unică, „în care nimeni nu e obosit”). 

          Ideal ar fi, pentru un profesor bun, să mai predea un curs-două, ca în sistemul universitar, dar...hai, Pa, iubite cititoare și cititori!

                                                                   Prof. Vasile Găurean