O revelaţie despre foştime

Cuvântul „foştime” nu e (încă) menţionat în dicţionar. Oricum, până când lexicografii români îl vor lua în seamă, noi, de 20 de ani încoace avem a face cu foştimea, în nenumăratele ei ipostaze şi posturi (acest ultim cuvânt e valabil, ca înţeles fie că accentul cade pe „o”, fie pe „u”.). Vorba unei prietene: „Asta e realitatea, nu trebuie să mă trezesc pentru a o pricepe.”

Revin. Cine e foştimea? O adunătură/reţea de tipi isteţi, lucrători în organisme de partid (unic) antedecembrist, în ministere, în organe de represiune, în diferite slujbe politico-administrative cu putere de decizie, de sus în jos, până la nivel de cătun. Iar acum au firme, au, în continuare, relaţii clientelare, unii au ajuns milionari, unii sunt deghizaţi în lucrători de pază şi securitate. Vorba prietenei, nu trebuie să te trezeşti ca să constaţi că în România colcăie foştimea, de la Cotroceni, parlament şi guvern până jos, la talpa ţării, oameni cu aceeaşi mentalitate politruco-securistă, la fel de grosieră şi mirositoare, în ciuda şpreiurilor demagogice cu care ameţesc lumea cea de toate zilele.

Recent, în tren fiind (vehicol particular, după 45 de ani de carieră didactică, nu am decât o bicicletă), trecând de gara Dej, am dat cu ochii de una dintre clădirile (încă nedemolate) ale fostei fabrici de ciment. Pe faţada ei, pe o fâşie lată, între parter şi etaj, se vedea distinct lozinca „Trăiască Partidul Comunist Român!” Litere de o jumătate de metru, groase, roşii. Am tresărit, apoi m-am amuzat cu tristeţe.

Fireşte că în 1990 lozinca a fost văruită, acoperită. Și totuşi… Și totuşi, în ciuda spoielii, după 20 de ani literele au rezistat, au redevenit vizibile; ploaia, vântul, soarele le-au scos treptat la vedere. Mesajul ipocrit, cumplit, a răzbit.

În clipa aceea am avut, printr-un repede efort de conexiuni mentale, revelaţia: Aşa a rămas şi azi în reflexele, mentalitatea, comportamentul foştimii care foşgăie în primării, consilii judeţene, locale, în parlament, guvern, preşedinţie, în (deghizata) Securitate; şi îşi dau arama pe faţă cu un tupeu şi o neruşinare robustă, sfidătoare, cu un populism de veritabilă mahala balcanică.