O stea minunată s-a arătat la” Răsărit, o stea „înţelegătoare”

„Şi iată magi de la Răsărit au venit în Ierusalim, zicând: „Unde este împăratul iudeilor, care s-a născut? Că am văzut steaua Lui în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” (Sf. Ev. Matei-2,2).
Nespusă cutezanţa a magilor! Să intri într-un regat străin şi să întrebe asemenea lucruri în gura mare. Ce va zice împăratul locului? Şi încă un ucigaş ca Irod, care tremura zilnic pentru tronul său... S-a tulburat foarte tot Ierusalimul şi cumplitul Irod mai mult decât toţi, dar viclenia i-a fost mai tare decât mânia. A chemat în ascuns craii, vorbindu-le viclean: ”Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul şi dacă-l veţi afla, vestiţi-mă, ca venind, să mă închin Lui”.
Cheamă Irodul şi pe cărturarii cei cu ochii împăienjeniţi de citirea sulurilor de la Templu şi aceştia îi aduc în faţă profeţia lui Miheia: „Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda,. nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre cetăţi, căci din tine se va naşte Izbăvitorul, Care va călăuzi pe poporul Său”. Paradoxal, nimeni din imensul Ierusalim nu grăbeşte a însoţi cu magii spre a-l căuta pe Divinul Prunc Împărat şi a i se închina, deşi o veste mai mare ca aceasta nu s-a mai auzit în istoria lumii. În aşteptarea fierbinte a venirii lui Mesia adormiseră cu dor neîmplinit patriarhii, profeţii şi atâtea generaţii de drepţi ale poporului ales.
Miraculoasa stea s-a arătat însă iarăşi magilor, umplându-i de bucurie şi călăuzindu-le calea spre Betleem, fiindcă „cei care caută găsesc, celor care bat li se deschide”. Steaua minunată nu este o stea oarecare, ci una „înţelegătoare”, „o putere cerească, cu aparenţă de stea””, spune Sf. Ioan Gură de Aur în „Omiliile” sale. Stelele toate au mersul de la est la vest, dar aceasta are traiectoria de la miazănoapte (ţinuturile caldeo-persane) spre sud. Ea îşi potriveşte misteriosul mers după puterile pelerinilor. Când sunt osteniţi, se opreşte, când ei se ridică, porneşte şi ea, la fel ca norul luminos (din zi) şi stâlpul de foc (de noapte) din vremea Exodului din Egipt. Steaua se coboară şi urcă, deci nu e nicidecum cometă, cum spune Ernest Renan (în lucrarea „Vie de Jesus”) că ar fi calculat-o matematic Johannes Kepler. Cometele nu-şi schimbă mersul nicidecum, cum face „steaua” aceasta. Din vremea aceea şi până azi, cometele provoacă spaime, nelinişti, nenorociri. Se puteau vedea doar noaptea, iar steaua magilor se vede puternic şi strălucitor ziua, călăuzindu-i. Ea le umplea inima călătorilor nu de spaime, ci de o negrăită bucurie. Are intenţii: la Ierusalim se ascunde, ca magii să întrebe în gura mare unde este Pruncul Împărat, astfel ca toată lumea să afle marea veste, ce nu trebuia să rămână neştiută. Apoi li se arată iar.
Când craii (cum le spun unele tradiţii) ajung la Betleem, steaua se coboară atât de mult (ori trimite o rază atât de precisă), încât Balthazar, Gaspar şi Melchior află îndată locul mic cât o colibă în care se află Dumnezeiescul Prunc, Maica lui, dreptul Iosif şi păstorii treziţi în noapte de cor de heruvimi şi serafimi. Ce bucurie cerească! Ce îmbrăţişări duioase! Ce fericire după atâta cale bătută! Magii scot din desagi daruri mari şi misterioase: aur(semn al împărăţirii), tămâie (simbol al stăpânirii), smirnă(semn al suferinţei, căci IISUS se va jertfi pentru poporul său, eliberându-l, ca un adevărat împărat).
„Şi s-au sfinţit şi s-au slăvit/ Şi-acei ce L-au primit”- spune colindul. Adevărat! Cine deci? Craii şi păstorii. Şi cum? Fiindcă vor slăvi colindele şi inimile noastre. Vor cânta secolele faptele şi închinarea lor. „Şi s-au sfinţit” cine? Desigur, craii şi păstorii, fiindcă I s-au închinat. Şi oricine se închină lui HRISTOS începe a călători pe drumul sfinţeniei, căci după ce s-au închinat pruncului divin, crailor Răsăritului (ei înşişi un simbol) nu li se mai arată steaua, ci îngerul Domnului le dă înştiinţare în vis (cum se arătase şi dreptului Iosif), sfătuindu-i pe unde să meargă spre ţara lor, ocolind Ierusalimul vrăjmaşului Irod.
Să nu stăm deci în adormire, ci să luăm drumul cu paşi de gând pios spre ieslea bethleemică spre închinare, căci „celor care L-au primit şi cred în numele Lui –HRISTOS- le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu” (In.1,12) după har.