Olimpiu Nușfelean și Ioan Pintea în România literară

România literară, revista fanion a Uniunii Scriitorilor din România, aduce săptămânal în fața cititorului, fie acesta literat sau nu, un sumar bogat, menit să ilustreze fenomenul literar în actualitate, prin articole de critică literară sau de atitudine literară, poezie, proză, eseu sau traduceri semnate de nume reprezentative ale scrisului din întreaga țară. Nr. 51 din acest an al României literare se deschide cu o cronică politică, în care Nicolae Manolescu, directorul revistei, cartografiază aspecte de ieri și de azi ale „dragostei de partid”, Mihai Zamfir, întors mereu la cărți, comentează „o apariție extrem de prețioasă”, lucrarea profesorului Alexandru Niculescu, „Creștinismul românesc. Studii istorico-filologice”, Mircea Mihăeș revine, cu explicații în plus, la un recent articol (critic) al său, „artistul sonor”, despre actualele modalități de creație în poezie, Răzvan Voncu scrie despre ”cultura pop din Basarabia”, iar Gabriel Chifu despre poezia lui Eugen Evu. Profeorul și istoricul literar din Blaj, Ion Buzași, radiografiază pe cîțiva poeți ardeleni ca „profeți ai unității naționale”. Pentru Daniel Cristea-Enache, criticul Dan Cristea pendulează între cronică și eseu. Alex Ștefănescu elaborează cîteva preliminarii la Povestea magului călător în stele de Eminescu. Întîlnim semnăturile lui Sorin Lavric, Marius Miheț, Al. Cistelecan, Irina Petraș (la rubrica Meridiane), Angelo Mitchievici ș. a. O pagină de poezie publicăpoeta Liliana Ursu, prezentă cândva la Bistrița, iar proză semnează Traian Dobrinescuși Nicolae Stan. Din Bistrița, în paginile revistei bucureștene sunt prezenți doi scriitori, Olimpiu Nușfelean și Ioan Pintea.
Ioan Pintea, în articolul „din dragoste” (titlu fără majusculă), își împărtășește impresiile de lectură oferite de opera lui Petru Creția (scriitor cu rădăcini bistrițene), după ce „de o lună umblu după mine cu o geantă mare de umăr și de o sacoșă de pînză”, în care a cărat respectiva operă, dar mai ales după apariția cărții Amintiri despre Petru Creția, alcătuiră de Maria Gabor Șomșudean și apărută recent la Ed. Școala Ardeleană. Din opera lui Creția, memorialistul, preot și poet, a aflat multe lucruri despre înălțimile sufletești pe care crește prietenia, a învățat să gîndească înțelept și cuminte, să înțeleagă ce înseamnă redobîndirea demnității sau ce implică smerenia pierdută...
În eseul „modelul rebreanu”, Olimpiu Nușfelean încearcă să explice o anumită „desincronizare” a creatorului romanului românesc modern în raport cu literatura universală a momentului în care și-a publicat primele capodopere. În vreme ce, în jurul anului 1920, apar prozatori precum Mihail Bulgakov, John Dos Passos, William Faulkner, Fitzgerald, Joyce, Kafka, Musil, Proust ș. a., „Liviu Rebreanu se lansează în scrierea unei literaturi de primă inspirație rurală, mizând pe obiectivitatea penei”, servind o poetică subiacentă, aceea a scrisului rotund, organic legat de realitatea și spiritualitatea ce îl inspiră, avînd corespondențe de crez și de „comportament creator” cu opera lui Eminescu sau Coșbuc. Sunt, aceștia, scriitori care se afirmă și rezistă prin perfecțiune estetică, care merg oarecum împotriva modelor și a timpului și care refuză artificul și mimetismul, exprimînd un suflu proteic. Menționăm că, în nr. 47 al României literare, Olimpiu Nușfelean a semnat, la rubrica „Meridiane”, un eseu – Omul trist din supermarket - de două pagini de revistă, în care „a glosat” pe marginea romanului Femei de Charles Bukowski, urmînd traseul romanesc al protagonistului, scriitorul Henry Chinascki, un alter ego al romancierului și poetului american.