Olimpiu NUȘFELEAN: Viteză și bani

            Trăim într-un secol al vitezei, situație trasă după noi din secolul trecut. Mașini care trec ușor peste suta de kilometri la oră, TGV-uri care nu sar de pe linia ferată, avioane supersonice… Dar măsura performanțelor noastre la viteză ar putea fi dată, acum, de rachetele hipersonice cu încărcătură nucleară. Avioanele cu reacție care sparg zidul sonic sînt nimic pe lîngă asemenea rachete. Le vedeam – pe avioane – cîndva, în armată fiind, lîngă aeroportul militar din Timișoara, cum decolau vertiginos și apoi le auzeam, undeva sus, spărgînd zidul sonic, o desfătare pentru noi, cei care ne chinuiam să facem față regimului cazon. O metaforă a libertății depline, această învingere a sunetului. Acum, cu rachetele astea, ce să mai admiri? Evenimentele belicoase din vecini ni le-au adus în lumina ochilor. Rusia a folosit în Ucraina rachete hipersonice, extrem de rapide și greu de interceptat, comparativ cu rachetele balistice convenționale. Asupra Ucrainei rușii au lansat racheta „Kinjal" (Pumnal), cu o lungime de opt metri, care zboară cu o viteză de 6.000 de km/h, ceea ce corespunde vitezei Mach 5. Oficialii ruși vorbesc de o alta, 3M22 Zircon, care poate atinge Mach 9 – în jur de 11.000 de kilometri la oră – o viteză prea mare pentru vehiculul războinic să fie interceptat de sistemele tactice de apărare anti-rachetă. Lucrurile legate de infailibilitatea lor nu sînt totuși prea clare. Dar e aproape imposibil să percepi sau să imaginezi trecerea lor peste nenumărate praguri ale sunetului. O trecere… nelimitată. E greu să le urmărești evoluția în zbor chiar cu gîndul. Poți să-ți imaginezi efectul bombelor lansate. Pură imaginație. Și periculoasă. Duc imaginația noastră în zone/ înălțimi periculoase. Nu-s doar o simplă provocare literară, cu care ne mai tentează poeții.

            În viața reală, pe pămînt, asemenea viteze inimaginabile mai prind unii care au ca țintă banii. Se sparie gîndul cînd îl îndrepți spre viteza cu care unii se îmbogățesc, spre performanțele și tupeul puse în joc pentru a aduna bani mai din nimic – din nimicul unei țări care își plătește cu greu profesorii, medicii și inginerii din agricultură. Ce să mai vorbim de „inginerii” literați, care se îndeletnicesc cu făurirea cuvintelor, cu ținerea în viață a unei limbi (să-i zicem decente și expresive?). Aici, în alergatul după bani, vitezele sînt de toate felurile, dar toate bat spre ținte foarte înalte, care evoluează departe de mijloacele cinstite de a aduna bani. Bani pentru ce? Bani să fie!... Echivalați în mașini, iahturi, vile, avioane de diferite performanțe și privilegii, conturi în bănci… Să fie! Chiardacă o mulțime de oamenii nu au cu ce-și hrăni copiii; dezmoșteniți ai sorții. Toată lumea vrea să facă bani. Și aleargă animată de asemenea dorințe, între care greu își mai face loc vreo dorință omenească, duioasă, sensibilă, în sensul pur al cuvîntului. Sufletele se ornează cu fișicuri de bani (care vor fi fiind aceștia: euro, dolari, lire sterline, roni…) și nu cu buchete de sentimente frumoase.

            Alergatul acesta după bani ar putea fi asociat cu traficul rutier, urban și nu doar urban. Acesta devine tot mai dificil. Cei care urmăresc traficul constată – oficial și neoficial – că orașele par din ce în ce mai aglomerate,  oamenii sînt tot timpul pe fugă, iar, din dorința de a ieși cât mai repede din trafic, unii au tendința să acționeze imprudent, de cele mai multe ori fără a conștientiza acest lucru. Aglomerația de autovehicule este evidentă, dar problema e dată nu doar de numărul mașinilor, ci și de cei care le conduc. Nu-i doar dorința de a ieși din trafic, ci și aceea de a învinge traficul. Cu mașini pe măsură, cu ambiții de șofer pe măsură. Accidentele ne aduc în față, la masa gînirii, atîtea cazuri și situații. Dar gîndirea noastră le pătrunde, ne învață ceva dîndu-ni-le ca exemple? Cînd depășești pe linie continuă nu e sigur că nu conștientizezi acest lucru. Conștientizezi, dar ții neapărat să-și depășești propria conștiință. Și, desigur, pe a celorlalți, care participă la trafic. Și să ajungi la destinație: groapa cu bani!

            Se circulă „cu grăbire”, cu mare grăbire. Într-una din zile, așteptînd pe cineva la marginea unei străzi, urmăream traficul rutier de lîngă mine, așa, să treacă timpul. Ce spectacol!... Al imprudenței, al mîrlăniei, al boabelor de fasole cu ciolan care se umflă în gușa șoferilor… amatori!... Și nu doar amatori. Cei mai mulți se grăbeau. Se grăbeau sfidător. Acum, înțelegem că nu avem străzi sau autostrăzi ca lumea, pe care să ne încercăm bolizii, că avem bolizi mai mari decît puterea de reacție la bogăție a țării, că avem și noi sentimentele și posibilitățile noastre, care vor fi fiind, de afirmare personală, dar, stînd strîmb și judecînd drept, te poți întreba: de unde și de ce atîta grabă? Cu cît traficul este mai aglomerat cu atît orgoliile de la volan sînt mai mari. Deși noi am fost cîndva un popor pașnic, de unde graba aceasta agresivă de la volanul mașinii? De ce o asemenea grabă, la noi, care iubim instalarea unui grătar la margine de rîu și băutul unei tării din prunele sau merele culese din livezi însorite? Doar ca să cîștigăm doi lei, sau doi dolari, sau doi euro în plus? Și asta cînd la capătul călătoriei ne așteaptă epuizarea? Sau groapa comună a nefericirii? Căci nefericirea nu ține cont de plăcerile noastre orgolioase. Fericirea se află în altă parte, Și trebuie căutată cu metode… firești și omenești.